18 May 2017

MCV și Justiția până în 2040 (RO, interviu)

Mie, personal, nu mi se pare utilă [renunțarea la Mecanismul de Cooperare și Verificare]. Dimpotrivă, îmi face mare plăcere să amintesc aici faptul că Ministerul Justiției a replicat mecanismul de monitorizare în interiorul țării, folosindu-l în vizitele de evaluare la instituțiile publice care au aderat la Strategia Națională Anticorupție 2012-2015 (și sper ca practica să continue și sub noua Strategie, până în 2020). Această practică, utilizată la scară mai mică, în interiorul țării, s-a bucurat de foarte mare apreciere pe plan internațional, atât din partea instituțiilor UE, cât și din partea celor care se ocupă de combaterea corupției la nivelul Consiliului Europei (GRECO) sau la nivel global (UNCAC, UNODC, UNDP). Prin urmare, eu cred că trebuie să învățăm, la nivel european… [integral pe europunkt.ro]

03 April 2017

Săptămâna Dialogului Civic (RO, încrezător)

Am participat la întâlnirea organizată de MCPDS miercuri, 29 martie, cu organizațiile interesate de participare publică și voluntariat. Două ore destul de bine folosite de ministrul Petrea pentru a colecta aspirațiile celor prezenți. Eu am propus câteva subiecte de interes pentru organizația mea și/sau pentru mine:
  • interconectarea bazelor de date de la RUTI, Conect și Registrul Asociațiilor și Fundațiilor;
  • facilitarea cooperării dintre autorități și ONG pentru atingerea obiectivelor asumate în planul național OGP 2016-18;
  • promovarea bazei de date ANABI pentru atingerea obiectivelor de reutilizare socială a bunurilor provenite din infracțiuni;
  • facilitarea dialogului privind reformele necesare și efectele induse de noul SICAP, comasarea UAT și statutul funcționarului public;
  • actualizarea legislației care privește finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit din bugetele publice (legea granturilor);
  • relaxarea procedurilor de înființare/desființare a organizațiilor neguvernamentale, conform OG 26/2000;
  • încurajarea activităților de voluntariat și pentru „vârstnici,” măcar cu gândul la magistrații care ar putea începe să se pensioneze după 25 de ani de activitate.


Apoi, cu sprijinul Ambasadei SUA, am susținut o discuție deschisă despre lobby, cu vreo 40 de parlamentari. Absolut încântător nivelul discuției! Mi s-au părut fascinante exemplele aduse în discuție chiar de participanți, alături de care plănuiserăm să petrecem doar 1 oră și jumătate, dar ne-am lungit la vorbă încă 1 oră în plus. Și sper că parlamentarii noștri sunt, acum, ceva mai deschiși la dialogul onest și transparent cu reprezentanții unor grupuri legitime de interese :) [Am mai avut astfel de discuții deschise cu partidele politice și în trecut: în ianuarie și martie 2015 cu PSD, respectiv cu PNL, iar în decembrie 2016 cu USR. Mi se pare foarte sănătos pentru democrație ca astfel de discuții să existe, chiar dacă ajungem la concluzia că nu suntem de acord. Și mă bucur că nivelul de reprezentare din partea partidelor a crescut de la un an la altul.]



Am continuat cu un training minunat, joi și vineri, despre tehnici de advocacy care pot fi utilizate la nivelul administrației locale. Participanții au fost facilitatori comunitari și mediatori școlari ori sanitari selectați de Roma Education Fund România. Oameni dornici de învățare, curioși din fire, doritori să afle cum pot reprezenta interesele comunităților din care fac parte în fața decidenților din primării și consilii locale. Au absorbit cunoștințe noi și i-am ajutat să-și reconstruiască bagajul de cunoștințe deja dobândite, mi-au pus întrebări și m-au provocat să le ofer soluții practice, și-au dezvoltat abilități pe care sunt convins că le vor pune în slujba binelui public. Priviți un pic ce-au reușit să facă până acum:



Sâmbătă am avut o și mai mare bucurie, primind cireașa de pe tort :) Tinerii vor și pot să se implice în co-crearea politicilor publice care-i interesează și/sau îi afectează, dacă le pui la dispoziție instrumente adecvate și nu le vorbești „de sus.” Am explorat cu ei variante de soluționare pentru 3 probleme care țin de îmbunătățirea „educației civice”: cine și cum să decidă programa, cine și cum să creeze conținutul educațional conform programei, respectiv cine și cum să furnizeze conținutul educațional către elevi. Metoda folosită a fost o variantă ceva mai laxă de „juriu cetățenesc,” iar documentul de politici publice rezultat din această activitate va fi publicat în curând, drept răspuns la întrebarea „cum ar fi?” (cum ar fi dacă toate politicile publice s-ar decide pe baza unor mecanisme de consultare „cu mintea-n cap”?).

sursa: Facebook/Funky Citizens
Astfel, pe baza experiențelor mele de săptămâna trecută, chiar sunt încrezător în viitor :) Sunt și precaut, nu mă-mbăt cu apă rece! Dar știu că se poate! După anul distrugător al maimuței de foc, pot să mă încred în responsabilitatea cocoșului de foc pentru acest an ;) [Există și o viziune mai sumbră, dar eu rămân încrezător.]

24 February 2017

Munchausen Power Syndrome (EN, musing)

The current conversation about fake news, alternative facts and post-truth is equally tiresome and fascinating to me. Tiresome, because it occupies a lot of space and time in the media that I consume. Fascinating, because it keeps running around the problem, without being able to dot the i’s, to reach a conclusion or find a solution. Of course, I am tempted to take a stab at it, namely to offer a key to deciphering why this is happening. [Since I’m involved with Factual, the Romanian fact-checking site/project, the reader’s discretion is advised: I might be biased.]


Two more elements need to be introduced, before I can start building my argument. As a kid, almost 40 years ago, I discovered the adventures of Baron Munchausen. In hindsight, the truly fascinating thing about this character is his “personal power.” He may be distorting reality in his tales, but he does get people to listen to his stories, and even do things for him (such as offer him dinner and drinks). While not a leader himself, Munchausen does teach half a lesson in political leadership, particularly one about personal power vs. positional power.


20 years ago, as an exchange/international student from AUBG at Union College, I explored the possibility of explaining power in politics using the definition from physics. I am aware that my contention gave a hard time to Professors Consolini, Baker and DeBono, respectively Professor Phillips. But I still think there was merit to that theory, and I'll try to explain it here, revisited and upgraded. At this point, let's just remember that physics defines power as the quantity of energy transferred (from one entity to another) in one unit of time.


Now, let's tie these three elements together: Assume you are a politician with limited charisma (one component of personal power), and you compete for public office (an element that confers positional power). Yet, you are aware that your future position, despite all of its the prerogatives and resources, will not be sufficient for effecting the changes that you want, in a reasonable time. In other words, you may end up projecting the image of a weak leader/decision-maker, one that cannot transfer sufficient energy in a given period of time.


So you (the same politician), along with your party affiliates and your consultants, attempt to create an “alternative universe,” where you may nonetheless project the image that you are mighty powerful. In that alternative, you transfer lots of energy in every given unit of time, you make “visible” changes, your positional power is in perfect synergy and mutual reinforcement with your newly found (alternatively created?) personal power. And I submit to you that such a scenario would not be necessarily wrong all the way; borderline unethical, maybe; ridiculous, for sure; but not entirely wrong.


The problem lies elsewhere: An alternative universe of such caliber is elaborate, complex, takes time, it's expensive; in contrast, fake news is cheap and fast. And so it happens that the law of unintended consequences strikes you hard. The economy of resources comes at odds with the rationality of the elaborate projection that you intended. Hence, you invest in the cheaper solution and hope for the best possible results. [You may want to watch Wag the Dog once again.] The net result of all such investments put together globally is the post-truth society that we live in.


Bear with me while I coin the phrase “Munchausen Power Syndrome” (MPS). Politicians (and their consultants) suffering from MPS do create their own “alternative universe.” Along with their supporters and followers, such politicians live quite successful careers inside their own bubbles; some of the supporters may even believe the bubble becomes reality. Yet, in the real world, regular citizens have to face real problems, in growing numbers. And what we really need is a quick transfer of energy, namely political power, to effect some changes for the better in the world around us.


And I think this may be the truth that's being avoided in all the conversations about fake news, alternative facts and post-truth: The existing decision-making processes and power-sharing mechanisms have become so perverted (or disconnected from the ways of current society), that they no longer serve their designed/designated functions. Street demonstrations, indignados or “occupy” movements, as well as increasing numbers of MPS-stricken politians, are just a series of signals that we should not ignore. They are energy (and resources) wasted, instead of being channeled into genuine leadership for effecting real change.


I guess the solution will have to allow that limited amounts of energy be transferred quickly, for effecting visible changes in the real world. Such limited amounts of energy would require smaller polities (regions or even municipalities, instead of nation-states). Quickness of fact-based decision-making would require procedures standardized centrally, for large bundles of small polities (loose federations of regions or municipalities). Standardized procedures allow for a predictable time limit of the decision-making process, while the small polities allow for concrete political actions with improved scrutiny.

So, if all works well with the polities and the procedures, we’d get political power shielded from MPS, from the perils and temptations associated with fake news, alternative facts and post-truths. Shall we make it work? We could easily start with the European Union :P