28 December 2016

Ape tulburi (RO, deja plictisit)

Au trecut deja două săptămâni și-un cutremur de la alegerile parlamentare. Încă n-am reușit să găsim o formulă de guvernare suficient de bună pentru următorii 4 ani. Nu-i nimic, mai căutăm. Dar cel puțin 2 lucruri au ieșit la iveală în această perioadă, printre fumigenele cu care am fost asaltați din toate părțile: a) încă nu avem oameni politici de calibru, pe măsura nevoilor noastre cetățenești, și b) încă nu am învățat, nici la nivel de partide și instituții, cum merge treaba cu buna guvernare. Pescuitul în ape tulburi devine ridicol atunci când apele sunt înghețate!



Prima fumigenă (care m-a orbit și pe mine) a fost chestiunea cu (ne)constituționalitatea legii care-i interzice unui condamnat penal să devină membru al guvernului. A doua fumigenă (la care nu am mai comentat nimic) a fost pachetul de propuneri Shhaideh/Tomac pentru funcția de prim-ministru. A treia fumigenă a fost opacitatea procesului decizional de la nivelul Președinției, care dă naștere, acum, altor considerații despre eventuale (ne)constituționalități în lanț. Aceste fumigene ascund mai degrabă faptul că partidele și instituțiile politice nu au oameni și nu se pricep la guvernare. Nicidecum nu-s mișcări inteligente, nici măcar machiaverlîcuri, ci doar minciuni de-ngheață apele.


Să recapitulăm evenimentele importante:
  • PSD, ALDE și UDMR au obținut scoruri bune în alegeri și au format o coaliție parlamentară solidă pentru susținerea unui guvern;
  • Programul de guvernare ar trebui să se bazeze, în principal, pe oferta electorală a PSD, partenerul senior al acestei coaliții;
  • PSD pare incapabil să propună o echipă de oameni integri și competenți, care să aibă autoritate și legitimitate în actul de guvernare;
  • PNL, USR și PMP sunt în degringoladă organizatorică sau ideologică, total inadecvate pentru a prelua inițiativa cu o contra-propunere;
  • Președintele tace și face după cum poftește, dar se dovedește incapabil de-a propune un nou model/exemplu personal de-a face politică.


Așa cum mă așteptam, am (re)intrat în logica de „leapșa pe guvernate,” cu osebirea că „joaca” asta pare să se desfășoare acum în interiorul partidelor, nu între partide. E exact ca-n bancul cu hoții care erau așteptați cu bâta de cealaltă parte a ușii, «hai, intră tu primul, că pe mine m-a bufnit râsul!» Acești politicieni incapabili, răsfirați prin toate partidele parlamentare, sunt efectul neglijenței cu care a fost tratată resursa umană, în toți acești ani (inclusiv minciuna „școlilor” de vară și de iarnă din sânul partidelor, evenimente fără valoare adăugată, fără noimă). Nu avem oameni politici de calibru, pentru că partidele au cultivat sforarii și descurcăreții în ape tulburi.


Pragmatici și oportuniști din fire, sforarii și descurcăreții preferă să lucreze în spatele ușilor închise; ei nu iubesc transparența, ci doar o mimează. Ori o folosesc, din când în când, ca armă politică. Din aceste motive, nu știm pe baza cărui proces decizional, pe pași, nici în considerarea căror criterii, au fost propuși dl Cioloș (înaintea campaniei), dna Shhaideh sau dl Tomac (după campania electorală) pentru funcția de prim-ministru; nu știm ce alți oameni ar urma să conducă ministerele de linie, nici ce obiective ar avea de îndeplinit acolo; nu știm de ce (nu) (ori dacă) au mai fost luați în considerare (ei sau alții).


Până la sfârșitul alegerilor, doar USR părea să fie partidul-surpriză. Acum, vedem că toate partidele și instituțiile politice sunt la fel de surprinzător de găunoase. [De exemplu, chiar nu știm de ce, anul ăsta, Președintele (prin consilier, desigur) nu a mai invitat organizațiile societății civile la consultări?] Indiferent unde te uiți, totul e profund impredictibil în politica românească. La fel de impredictibil ca momentul când va veni următorul cutremur. Moș Crăciune, ai înțeles greșit, nu de surprize de-astea aveam noi nevoie! :(


Dacă tot nu-s capabili de transparență și preferă deciziile luate în spatele ușilor închise, eu zic să-i închidem într-o sală pe reprezentantul statului (dl Iohannis) și pe reprezentanții poporului (dnii Dragnea, Tăriceanu și Constantin, dna Turcan, dnii Kelemen, Dan și Băsescu), până-și sparg capetele reciproc, până îngheață fizic de cât se mint unii pe alții sau până reușesc să găsească o soluție. În oricare din aceste trei ultime ipoteze, vom fi mai câștigați noi, cetățenii, pentru că se vor limpezi apele ;)


sursa: Administrația Prezidențială

Închei cu mărturisirea că mi-e foarte neplăcut să văd la tv oameni mișto, nou-intrați în politică, pe la toate partidele, cum se pun pavăză, prin cuvântul lor, pentru niște decizii luate în cel mai opac mod cu putință. Încă nu e prea târziu să se scuture de această „solidaritate” prost înțeleasă, dictată de
disciplina de partid. Transparența e o valoare mult, mult mai presus decât disciplina de partid, iar eu știu că ei s-au dus acolo tocmai pentru a contribui la buna guvernare. Sfatul meu, ca să poată deveni cât mai curând adevărați oameni politici, e să spună simplu «Nu știu nici cine, nici de ce, a luat această decizie; și pe mine mă revoltă faptul că nu știu!»

19 December 2016

Procesul legislativ (RO, micro-training)

Mi-am petrecut câteva ore din weekend într-un micro-training mai neobișnuit. Vineri și duminică, timp de câte 2 ore, am stat în fața viitorilor parlamentari USR. Timpul de pregătire, discuțiile de tip post-mortem și compilarea finală a materialului transmis participanților mi-au mai luat cam 14 ore, ceea ce intră în statistica obișnuită a oricărui training.* A fost neobișnuit faptul că nu am avut timp să cunosc suficient de bine participanții, că nu am putut face exerciții, respectiv că oamenii din fața mea erau, de data asta, parlamentari, nu activiști civici. Pentru că am mai ținut astfel de «sesiuni de informare», dar niciodată până acum cu politicieni de acest rang.


sursa: Facebook/Tudor Benga
Am făcut acest efort fără să pretind vreo compensație. Subiectul general al parlamentarismului mă pasionează, deci mi-a fost ușor să trec activitatea asta la categoria hobby. În egală măsură, însă, activitatea asta de weekend a servit și agenda de advocacy a organizației în care activez, Funky Citizens (sper că și a altor ONG-uri). E în interesul nostru să avem parlamentari bine pregătiți; măcar să aibă o minimă idee despre ce-i va aștepta în Casa Poporului. Dar cel mai important motiv pentru care am promis și am făcut acest efort de weekend este acest motto în care cred din ce în ce mai mult: Make it easy for people to do the right thing!


Le-am spus din start a) că nu sunt nici suporter, nici simpatizant USR, b) c-am fost bursier Soros, c) că nu e cazul să mă creadă pe cuvânt, pentru că mai și greșesc. La finalul sesiunii de duminică, unul dintre ei mi-a pus o întrebare interesantă, iar pe mine m-au surprins ușurința și rapiditatea cu care am răspuns: —De ce nu te-ai alăturat unei mișcări politice? De ce nu activezi într-un partid? Știi atât de multe și ai putea avea o contribuție serioasă. «—Pentru că n-aș putea să apăr erorile unui coleg de partid, doar pentru că partidul mi-o cere. Disciplina de partid, mai ales când ar intra în conflict cu convingerile mele, mi s-ar părea o povară prea grea.»


Obiectivul principal al sesiunilor a avut legătură cu înțelegerea procesului legislativ, respectiv a organizarii și funcționării Parlamentului. Foarte probabil, unele detalii se vor schimba, începând din februarie, când cred că vor apărea modificări ale Regulamentelor celor două Camere. (Pare să existe un consens între PSD și PNL că parlamentarii nu petrec suficient timp în dezbaterile din comisii, iar multe inițiative legislative sunt adoptate fără un suport factual adecvat, fără o proiecție de politici publice care să poată fi evaluată periodic.) Speranța mea este că le-am oferit viitorilor parlamentari USR suficiente informații, inclusiv pentru a se angaja în această dezbatere.


În egală măsură, cred că e important de spus și ce nu am făcut în aceste sesiuni: Am refuzat să răspund la întrebări care, după părerea mea, țin de strategia internă a USR, de procesele lor decizionale interne. Nu am căderea să mă pronunț, nici să dau sfaturi după ureche; dacă ar fi existat un contract de consultanță, am fi avut un alt fel de discuție. Dar organizațiile societății civile sunt foarte slăbite, pe acest final de an, așa încât nu am de gând să sar în altă barcă prea curând. Deocamdată, obiectivul meu este să reprezint organizațiile societății civile în CSM și să sprijin, atâta cât pot, reclădirea încrederii publice în ONG-uri.


Închei această postare cu promisiunea că voi reveni și cu o analiză despre ce cred eu c-ar trebui să facă partidele parlamentare în 2017. Deocamdată, mă bucur să constat că există oameni de calitate, cu care știu sigur că pot dialoga, în Parlamentul care a rezultat din alegerile de la 11 decembrie: Florina Presadă, Cristi Seidler, Tudor Benga, Dan Barna și Cristi Ghinea (USR), Florin Manole (PSD), Adriana Săftoiu (PNL), Seres Denes (UDMR). În egală măsură, regret că nu sunt prezenți în Parlamentul României Toader Paleologu, Remus Cernea, Marian Staș, Cristi Diaconescu, Ciprian Necula, Gabi Podașcă, Slavic Șaramet ori Mirko Tașcu-Stavre. În ce-i privește pe cei „răi,” poate voi reveni cu altă postare, dar am atenționat încă din 10 decembrie:
sursa: Facebook/contul meu
Notă explicativă:
*) În mod obișnuit, pentru 1 zi de training (livrarea propriu-zisă, în sală), ai nevoie de 3 zile de pregătire înainte și 1 zi de analiză după. Costul de timp al pregătirii dinainte de livrare poate varia în funcție de subiect și de experiența trainerului; costul de timp al analizei/raportării de după livrare e relativ fix.
Pentru aceste 2 sesiuni de câte 2 ore, pe un subiect care mie mi-e familiar și despre care sunt și pasionat, timpul meu de pregătire a fost destul de scurt, vreo 3 ore. Însă am avut sesiuni post-mortem de câte 2 ore și ceva după fiecare livrare, iar compilarea materialului final, cu rezumatul discuțiilor și cu linkuri către resurse online, mi-a luat vreo 5 ore. Dacă mai adăugăm timpul necesar pentru transport și cel pentru redactarea raportului de training, ajungem la aproape 20 de ore în total, deși livrarea (partea vizibilă a trainingului) a fost doar de 4 ore.
În training, numim post-mortem acea discuție de după livrarea propriu-zisă, în care verificăm dacă au fost atinse obiectivele de învățare, ce (nu) a fost okay în sală și în interacțiunea cu participanții, respectiv ce învățăminte se pot extrage pentru un training similar în viitor; denumirea sugerează că nu te mai poți întoarce în sală, s-o iei de la capăt, pentru că „mortul de la groapă nu se mai întoarce.”

PS Am fost întrebat de ce nu am ținut un astfel de training și pentru celelalte partide. Răspunsul este cel mai simplu la care vă puteți gândi: nu am fost solicitat! Amintesc că, în ianuarie-martie 2015, am fost și la PSD, și la PNL. În plus, astă-vară, am oferit un întreg pachet de training pentru partide. Cine vrea cu adevărat, cere! E atât de simplu :)

13 December 2016

Un condamnat în Guvern? (RO, analitic)

Actualizare, 14 dec, 3:00pm: într-o discuție pe facebook mi s-a atras atenția că utilizarea argumentului bazat pe art. 109 din Constituție este forțată; concret, mi s-a reproșat că art. 109 are legătură numai și numai cu o condamnare care privește fapte săvârșite în exercițiul funcției de membru al Guvernului; accept această critică și arăt că argumentația mea s-a șubrezit până-ntr-acolo încât ... înghit în sec și admit că nu există nicio interdicție constituțională explicită pentru ca un condamnat penal să ocupe o funcție de membru al Guvernului României :( mă simt gârbovit de grozăvia acestor cuvinte, dar aveam datoria să le scriu... vă doresc o după-amiază cât mai (poate fi de) plăcută! [o versiune a acestui articol a apărut și pe republica.ro] Actualizare, 11 ian, 10:00am: subiectul și contextul au evoluat, îmbrăcând o nouă haină; mai multe detalii pe factual.ro

Nu este prima dată când mă aflu pe poziții contrare cu Avocatul Poporului, când vine vorba despre interpretarea Constituției. Acum, este în discuție constituționalitatea art. 2 din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului, care spune că „Pot fi membri ai Guvernului persoanele … care nu au suferit condamnări penale.” Trec peste argumentele deja prezentate la Factual și cele susținute de Apador-CH, pentru că dl Ciorbea are nevoie de argumente izvorâte direct din Constituție. Eu susțin că textele constituționale în vigoare nu-i permit unei persoane condamnate penal să devină membru al Guvernului României, deși această interdicție nu este explicită.

surse: Agerpres/Robert Ghement și Radu Tuță
Primul loc în care căutăm interdicția este la art. 106, despre încetarea funcției de membru al Guvernului. Logic, dacă există o condiție care conduce la încetarea funcției, înseamnă că aceeași condiție ar bloca accesul unei persoane la ocuparea funcției. Evident, condamnarea penală nu este listată explicit în art. 106 din Constituție, probabil pentru că Adunarea Constituantă nu s-a gândit în mod serios la ipoteza că un condamnat penal ar putea, vreodată, să dorească o funcție de membru al Guvernului. Și nici la ipoteza că un partid politic ar putea susține o astfel de gogomănie. Cu atât mai puțin la ipoteza că o autoritate constituțională, cum e Avocatul Poporului, ar putea să se transforme în «avocatul penalului».

Așadar, interdicția privind condamnarea penală nu este explicită în art. 106, ci doar prin trimitere la Legea 90/2001, în cuvintele „și în alte cazuri prevăzute de lege.” Dar eu cred că interdicția este prezentă în Constituție, așa încât fac ce-am promis: argumentez exclusiv pe baza textului constituțional. Mă uit la art. 109, alin. 2, despre răspunderea membrilor Guvernului, unde scrie că „Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie.” Eventuala condamnare vine abia la finalul judecății, dar chiar trimiterea în judecată atrage suspendarea din funcție. Argumentul ăsta (per a contrario îi spun juriștii) este scris în Constituție!

Să traducem din legaleză în română ce zice Constituția la art. 109, alin. 2, fără nicio referire la vreo altă lege de rang inferior textului constituțional: În cea mai slabă ipoteză, când se începe urmărirea penală împotriva unei persoane care este membru al Guvernului, acea persoană poate să fie suspendată din funcție. Într-o ipoteză ceva mai gravă, când se dispune trimiterea în judecată a acelei persoane, ea trebuie suspendată din funcție. Atenție mărită, Constituția nu duce raționamentul până la capăt, în mod explicit, dar nici nu pune la îndoială prezumția de nevinovăție în privința acelei persoane! Prin urmare, trebuie să continuăm noi raționamentul, arătând că persoana în cauză nu este demisă de drept, ci doar suspendată.

Dacă ducem raționamentul până la capăt, finalul trimiterii în judecată poate fi
  • achitarea, caz în care persoana se întoarce în funcția de membru al Guvernului, iar perioada de suspendare se încheie, sau
  • condamnarea, caz în care persoana în cauză nu se poate întoarce în funcție, iar suspendarea se transformă în vacantare sau remaniere, respectiv revocare.
Revocarea este o măsură constituțională prevăzută explicit în art. 106 și art. 85, alin. 2. Deși Constituția nu precizează explicit ipoteza condamnării penale printre motivele de revocare a unui membru al Guvernului, argumentez mai departe că ipoteza contrară este imposibilă. Prin absurd, dacă un membru al Guvernului ar fi condamnat dar postul nu ar fi imediat vacantat, iar persoana în cauză nu ar fi revocată/remaniată, atunci textul din art. 85, alin. 2 ar putea rămâne fără conținut.

Legile, inclusiv Constituția, trebuie aplicate în sensul de-a produce efecte, nicidecum în sensul de-a aduna praf pe un raft de bibliotecă. Iar supremația Constituției, cu tot cu efectele sale, este proclamată în art. 1, alin. 5: „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.” Trec peste absurdul situației că ne consumăm resursele intelectuale pentru a discuta dacă un condamnat penal ar putea deveni membru al Guvernului și rezum argumentul meu, bazat exclusiv pe textul constituțional:
  • Dacă acceptăm că o simplă trimitere în judecată atrage obligatoriu suspendarea, înseamnă că o condamnare penală trebuie să atragă revocarea.
  • Dacă o condamnare penală atrage revocarea, înseamnă că o persoană deja condamnată nu poate ocupa funcția, pentru că ar fi imediat revocată.

Din punctul meu de vedere, orice altă linie de argumentație ar fi contrară spiritului Constituției. Susțin dreptul și obligația PSD (cu sau fără ALDE ori UDMR) de-a da țării un Prim-ministru, pe baza rezultatului excelent pe care l-a obținut în alegerile de la 11 decembrie. Dar nu pot să accept ca un membru al Guvernului României să fie un condamnat penal! Vă rog frumos, nu mă insultați!!! În egală măsură, ca să nu mă simt insultat până la capăt, dacă dl Ciorbea va veni cu o interpretare ticăloasă a Constituției, în sprijinul unui condamnat penal, o să-mi rog colegii de la Apador-CH să-i retragă premiul acordat pe 10 decembrie.