09 December 2003

Lupta împotriva corupţiei (RO)

[extrase din transcrierea unei dezbateri organizate de Fundaţia Horia Rusu, cu subtitlul „cursa cu obstacole a democraţiei româneşti”]

Cifrele privind indicele de percepţie a corupţiei pentru 2003, date recent publicităţii de Transparency International, sunt destul de clare:  există un indice care variază de la zero la zece, zero însemnând extrem de corupt, zece integru.  Din nefericire, România anul acesta a obţinut nota 2,80.  Din fericire, este cu două zecimi mai mult decât anul trecut.  Din nefericire, tendinţa este descrescătoare din ‘97, de când s-a început calcularea acestui indice pentru România.  Dacă lăsăm lucrurile doar aici, această notă nu ne spune mare lucru.  La 7 octombrie, când s-a lansat indicele pentru anul 2003, noi am făcut o comparaţie cu toate celelalte ţări din Uniunea Europeană şi cu ţările candidate şi rezultă că suntem pe ultimul loc.  

Am făcut, însă, o altă comparaţie:  uitându-ne la puterea de cumpărare, sau la venitul pe cap de locuitor, am comparat România cu zece ţări din vecinătatea ei pe această scală, a venitului pe cap de locuitor, sau a puterii de cumpărare.  Am descoperit că, numai pentru una dintre ele, indicele de percepţie a corupţiei era mai scăzut decât al României, ceea ce înseamnă că acea legătură forţată, care se face între sărăcie şi corupţie, nu subzistă la un examen al voinţei politice.  Din punctul acesta de vedere, nu ştiu dacă merită să ne jucăm prea mult cu cifrele.

Statul trebuie să fie mai prezent în aplicarea legii şi să apere cetăţeanul onest de cel smecher!  Venind dimineaţă încoace, cu tramvaiul 16, am văzut trei chestiuni care m-au pus pe gânduri.  Mai întâi, o femeie care a coborât din tramvai şi a lăsat biletul altcuiva care urca.  Odată coborât eu din tramvai, am văzut un butic construit pe domeniul public şi, ceva mai încolo, pe marginea trotuarului, am văzut un domn care vindea CD-uri piratate.  Bănuiesc că niciuna din aceste instanţe nu înseamnă, privind în general, corupţie, dar undeva, în spate, este un mecanism de corupţie.  De fapt, chestiunea rezidă în relaţia dintre stat şi cetăţean.  Statul e, pe de-o parte, foarte prezent şi, pe de altă parte, foarte absent.  Foarte prezent în sensul că dijmuieşte, că există birocraţie, că pune taxe şi impozite mari, iar cetăţeanul doreşte să fugă de această situaţie, să o evite într-un fel.  

Pe de altă parte, statul este absent atunci când este vorba despre aplicarea legii, pentru că nu vine nimeni să dea buticul la o parte de pe domeniul public, nu vine nimeni să calce în picioare CD-urile piratate, nu vine nimeni să amendeze situaţia trecerii biletului de tramvai dintr-o mână într-alta.  Eu mi-aş dori să încercăm nişte soluţii concrete, prin care am putea să facem ca statul să nu mai fie chiar atât de prezent în relaţia cu cetãteanul, din punctul de vedere al birocraţiei, din punctul de vedere al supra-reglementării, din punctul de vedere al taxelor şi impozitelor mari;  dimpotrivă, să fie mai prezent în relaţia care înseamnã aplicarea legii şi, de fapt, protejarea cetăţeanului onest de cetăţeanul care încearcă să fie şmecher.
[. . .]
Trec în revistă, foarte pe scurt, luările de cuvânt de astăzi, încercând să punctez, la fiecare dintre ele, lucrurile cele mai importante.  În ceea ce priveşte luarea de poziţie a domnului Nicolae Vlad Popa şi modul în care avocaţii sunt aleşi în funcţie de puterea lor de influenţă pe lângă judecători, nu pot să comentez.  Domnul Petre Roman a amintit faptul că România a pierdut un tren important, în ceea ce priveşte investiţiile străine.  Mi-am adus aminte că, în anul 2001, am avut bucuria să vedem două rapoarte interesante:  indicele de opacitate, publicat de PriceWaterkouseCoopers, care arăta că România era printre primele ţări din Europa, în ce priveşte opacitatea mediului de afaceri, şi că, din această cauză, în 2001, România pierdea trei miliarde de dolari în investiţii străine.  Tot în 2001, Banca Mondială a realizat sondajul diagnostic asupra corupţiei, de unde reiese foarte clar că, în mediul de afaceri, şpaga, atenţia, cadoul bine plasat, costã 3% din profit.  În aceste condiţii, nici nu ne miră de ce nu există investiţii străine în România.  

Şi domnul Onno Simons s-a referit la aceste chestiuni privind investiţiile străine, însă domnia sa a marşat mai mult pe reflectarea PNA, a legislaţiei privind conflictul de interese şi a finanţării partidelor, în Raportul de ţară.  Domnul Chiliman a elaborat ceva mai mult în privinţa conflictelor de interese, aşa cum au fost ele reglementate prin pachetul legislativ anticorupţie.  Dintr-o dată, mi-am adus aminte că, într-un alt sistem de combatere a corupţiei şi anume cel din Asia de Sud-Est, există nu parchete anticorupţie, ci nişte instituţii independente, care sunt conduse, de obicei, de un înalt funcţionar, numit de Parlament, întotdeauna la propunerea opoziţiei.  Domnul Răzvan Dumitrescu a punctat un lucru foarte interesant:  Domnia sa a spus că marea corupţie este aceea care instituţionalizează mecanismele pe care apoi le folosim, fiecare dintre noi, atunci când recurgem la ceea ce se numeşte mică corupţie.

Domnul Lăzescu ne-a atenţionat cu privire la problemele din mass-media şi modul cum, prin mass-media, ca instrument politic, se realizează capturarea administraţiei publice, la nivel local.  Cred că domnul Pasti a reuşit să puncteze, cu cele cinci întrebări esenţiale, modul în care s-ar putea realiza o discuţie mult mai aplicată în ceea ce priveşte corupţia, un mod de-a înţelege corupţia în mod instituţional şi de-a încerca să găsim soluţii printr-o dezbatere care să fie mai mult axată pe mecanisme decât pe adversari şi interese, mai axată pe priorităţi decât pe cine sunt participanţii.  Din barometrul de opinie publică realizat de FSD în aprilie acest an, rezultă un lucru foarte interesant, că segmentul de populaţie care are înclinaţia de a vedea lupta împotriva corupţiei din perspectivă instituţională, este acela al bărbaţilor între 30 şi 40 de ani.  

Domnul Pîrvulescu ne-a atras atenţia la modul în care s-au încălcat, imediat ce au fost adoptate, legea partidelor politice şi legea privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, spunând că nu e de mirare că doar 8% din populaţia României are încredere în partide.  Când s-a lansat barometrul global asupra corupţiei, realizat de Transparency International împreună cu Gallup, la întrebarea „dacă aţi avea o baghetă magică, ce instituţie aţi încerca să o reformaţi în primul rând, în ceea ce priveşte problema coruptiei?,” în România, răspunsul a fost „partidele politice.”  Acestea sunt percepute ca fiind cele mai corupte instituţii sau cele mai mari producătoare de corupţie. 

Domnul Vosganian a preluat din zbor o idee lansată şi de domnul Pasti, anume că există corupţie pentru că există o piaţă a corupţiei sau, mai degrabă, o piaţă a deciziilor corupte, şi ne-a explicat foarte elocvent mecanismele de a preveni modul de dezvoltare a acestei pieţe, dacă ne uităm la care sunt nevoile şi care sunt canalele prin care resursele financiare ajung să satisfacă acele nevoi.  Domnul Meleşcanu a punctat că, mai mult decât atât, corupţia falsifică economia de piaţă şi s-a referit la reglementarea achiziţiilor publice, la relaţia dintre politică şi afaceri, şi la schimbarea mentalităţilor.  Doamna Norica Nicolai s-a referit la faptul că nu există o analiză de impact sau o analiză cost-beneficiu care să însoţeascã, în general, proiectele de reglementări.  Poate că ştiţi că există, din aprilie, o lege a transparenţei decizionale şi că acea lege prevede obligativitatea pentru executiv de a prezenta o astfel de analiză pentru fiecare proiect pe care îl înaintează, fie că e vorba de un proiect de Hotărâre de Guvern, un proiect de lege, o Ordonanţă de Urgenţă sau, la nivel local, de Hotărâre de Consiliu local ori de decizie a primarului, însă mai avem un pic de luptat cu aceste chestiuni. 

A revenit în discuţie problema conflictelor de interese şi am notat că, în 23 septembrie, Institutul de Politici Publice demonstra, după o analiză a aplicării Legii 161, a pachetului legislativ anticorupţie, că publicarea propriu-zisă a declaraţiilor de avere costă statul român 2 milioane de dolari, când acest lucru s-ar putea face gratuit.  S-a fãcut referire la faptul că am început, în urmă cu 14 ani, de la opoziţia egalitară.  Este foarte interesant un studiu al unui cercetător bulgar, fãcut în urmã cu vreo doi ani de zile:  Arăta că, esenţialmente, nu există diferenţe între corupţia dintr-un stat comunist totalitar/autoritar şi cea dintr-un stat cu economie de piaţă--diferenţa este doar că, în statul egalitarist, cu sau fără tiranie în spate, moneda de schimb este relaţia, pila, însă în cel cu economia de piaţă, care nu mai este egalitarist, ceea ce se schimbă ca monedă este banul.  Acolo unde se face transferul dinspre corupţia prin pile către corupţia cu bani, apare inflaţia.  Dacă luăm în considerare faptul că avem de-a face cu o piaţă a corupţiei, şi că ea a fost afectată de inflaţie, în ultimii 14 ani în România. 

Doamna Harasim s-a referit în mod special la litigii comerciale, modul de aplicare a contractelor, de cum se rezolvă astfel de litigii, probleme privind competiţia neloială, care este legiferată.  Asta mi-aduce aminte de unul din punctele pe care le-a relevat domnul Vosganian, anume că o modalitate de a menţine piaţa corupţiei este prin reglementări cu tâlc.  Am primit invitaţia, din partea doamnei Harasim, de-a merge cu toţii în direcţia de a dezvolta nişte coduri de conduită în afaceri.  O mişcare care să aducă, dinspre sectorul de afaceri către aparatul de stat, presiunea pentru a se elimina mecanismele corupţiei.  Domnul Radu Nicolae ne-a invitat să continuăm dezbaterile, tematic/sectorial, într-o formulă mai apropiată şi mai focalizată.  Domnul Dimitriu ne-a reamintit problemele legate de privatizare, ca mod de realocare a resurselor în sensul creşterii acestei pieţe a corupţiei, şi a punctat foarte interesant problema stabilirii priorităţilor naţionale, mai ales în ceea ce priveşte chestiunile concurenţiale. 

Constatările domnului Câmpeanu cred eu că sunt evidente, ne dor pe toţi:  se pare că nu există voinţă politică pentru a lupta împotriva corupţiei, a spus domnia sa, reiterând problema educaţiei, culturii, a mentalităţii.  Doamna Anghelescu ne-a arătat mult mai aplicat ce înseamnă această mentalitate bizantină, pornind de la filierele traficului de influenţă şi trecând prin moduri de abuz, de turnătorie, de şantaj.  Mi-e teamă că eu, personal, nu am un răspuns la cele două întrebări privind costul cezarianei şi costul aşezării pe lista de la ANL.  Ce ştiu este că, începând din luna martie, există în România un grup minuscul de cetăţeni care şi-au luat angajamentul, ei între ei, că nu vor mai lua şi nu vor mai da mită.  Grupul se numeste AICI, fiind iniţialele de la Aici Încetează Corupţia Instituţionalizată.”  Majoritatea oamenilor din acest grup sunt elevi de liceu, sunt aproape 400 de oameni.  Două centre la Bucureşti, unul la Bacău, unul la Sibiu. Se dezvoltă încă unul la Sighişoara şi unul la Braşov, iar oamenii vin la aceste întâlniri şi se prezintă „Bună ziua, eu sunt Codru şi nu am mai dat mită de 14 luni.”

0 comments:

Post a Comment