27 April 2005

Interviu @ Cadran Politic (RO)

[interviu realizat de Cristian Banu, publicat în Cadran Politic #24]

TI este singura organizaţie neguvernamentală de nivel mondial care are ca obiectiv combaterea corupţiei. [Între timp, au mai apărut Tiri/Integrity Action şi Global Integrity.] Fondată în anii ’90, coaliţia mondială împotriva corupţiei facilitează relaţiile dintre reprezentanţii societăţii civile, mediul de afaceri şi reprezentanţii guvernelor, monitorizează rezultatele obţinute de instituţiile publice în procesul de combatere a corupţiei şi sugerează soluţii de remediere a deficienţelor. TI este prezentă în România din 1999.

Stimate domnule Codru Vrabie, aţi avut o poziţie critică la adresa auditului Freedom House. Am avea rugămintea să detaliaţi puţin şi, mai ales, să nuanţaţi, fiindcă poziţia dumneavoastră a fost mai degrabă privită ca un atac la adresa doamnei Monica Macovei, decât a auditului. Un titlu de ziar spunea “Monica Macovei, atacată chiar de colegii ei”.

Dimpotrivă, dna ministru Macovei este membru fondator al Asociaţiei Române pentru Transparenţă şi se bucură de simpatia organizaţiei noastre, iar critica la adresa raportului de audit nu face altceva decât să evite posibilitatea ca poziţia ministrului Macovei să fie cumva şubrezită. Raportul de audit conţine [unele] recomandări care nu se susţin logic cu argumentele cuprinse în cadrul analizei, ci par mai degrabă scoase din jobenul unui scamator. De asemenea, raportul denotă incoerenţă în privinţa analizelor făcute asupra unor măsuri specifice din cele 101 ale Strategiei Anticorupţie 2001-2004. Astfel, lăsând deoparte unele interpretări eronate ale prevederilor legale şi instituţiilor constituţionale româneşti, raportul avea (şi încă mai are) potenţialul de a şubrezi poziţia Ministerului Justiţiei cu privire la capacitatea de a pune în practică noua Strategie Anticorupţie 2005-2008. Aşadar, în această cheie trebuie citită critica adusă de Transparency International România raportului de audit.

În ce sens consideraţi raportul Freedom House “subţire”?

Raportul Freedom House concordă cu analizele făcute de TI-România într-o sumă de aspecte: şi noi am arătat, în repetate rânduri, că este nevoie de creşterea numărului magistraţilor şi de îmbunătăţirea bazei materiale a întregului sistem al instanţelor şi parchetelor, pentru că munca din justiţie trebuie să se poată desfăşura în condiţii adecvate menirii constituţionale a autorităţii judecătoreşti.

De asemenea, chiar şi în ultimul Raport Naţional asupra Corupţiei, am arătat că este nevoie ca instituţiile direct implicate în prevenirea, combaterea şi sancţionarea corupţiei să aibă parte de o consolidare a legislaţiei, astfel încât să fie foarte clare atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile acestor instituţii. În particular, milităm pentru păstrarea intactă a competenţelor Parchetului Naţional Anticorupţie (conform prevederilor Ordonanţei 24/2004) pentru că, altfel, este imposibil de evaluat performanţa unei instituţii care-şi schimbă profilul din 6 în 6 luni.

Mai mult decât atât, credem că este bine să se încerce consolidarea/centralizarea într-o singură instituţie (sau în câte o singură instituţie) a atribuţiilor de control administrativ şi de inspecţie. Foarte concret, controlul averilor inexplicabile, al conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor reprezintă cheia de boltă a eficienţei în lupta împotriva corupţiei, iar această activitate se află, din punct de vedere juridic, la graniţa dintre controlul administrativ şi inspecţie. O instituţie puternică şi consolidată (construită cel mai probabil pe scheletul fostei Autorităţi Naţionale de Control), autonomă financiar, independentă politic şi „garnisită” cu un sistem bine pus la punct de evaluare a performanţei instituţionale – acesta credem că trebuie să fie obiectivul pe termen scurt în combaterea corupţiei.

Astfel de chestiuni nu apar în raportul de audit, probabil pentru că nici nu sunt foarte evidente. Recomandarea făcută de raport, pentru reorganizarea PNA în sensul includerii prevenţiei, bunăoară, este neconformă cu prevederile art. 131 din Constituţie. Altă recomandare, privind selecţia personalului PNA de către minister, nu se susţine juridic vizavi de rolul Consiliului Superior al Magistraturii, conferit prin pachetul celor 3 legi de reformă in justiţie, care reprezintă, până la o eventuală amendare, singurul cadru legal în care se poate lucra.

Nu în ultimul rând, recomandarea privind instituirea unei Agenţii Anticorupţie poate fi o idee foarte bună, dacă se urmăreşte sistemul prezentat mai devreme, cu privire la conflictele de interese, incompatibilităţi şi controlul averilor. Dar acel Consiliu de Integritate – compus din 4 miniştri, 2 parlamentari din opoziţie, un reprezentant al CSM, un jurnalist de investigaţii şi un reprezentant al societăţii civile – este o structură care nu poate funcţiona! Testul standard pe care TI îl face pentru astfel de instituţii se referă la capacitatea de investigare, în egală măsură, a magistraţilor, parlamentarilor şi a miniştrilor.

Magistraţii nu pot fi investigaţi disciplinar/administrativ decât în cadrul CSM, iar simpla prezenţă a unui reprezentant al CSM în acest Consiliu nu poate extinde această atribuţie şi asupra Consiliului. În privinţa miniştrilor, lucrurile sunt ceva mai clare, întrucât, aritmetic, cei 4 reprezentanţi ai executivului nu au nevoie decât de încă un vot pentru a putea respinge investigarea unui coleg-ministru, iar modalităţile prin care oricăruia din ceilalţi 5 membri ai Consiliului i se poate sădi îndoiala cu privire la justeţea unei investigaţii există, fără îndoială, la îndemâna oricăror 4 oameni suficient de inteligenţi pentru a ajunge în poziţii ministeriale. Problema este ceva mai delicată cu privire la parlamentari – dacă sistemul de vot va face posibilă numai investigarea parlamentarilor din opoziţie (care sunt în minoritate în acest Consiliu), mi-e teamă că ne vom afla în faţa unei vânători de vrăjitoare; dar cred că nici un parlamentar nu va putea fi investigat, pentru că avem 6 oameni politici care se pot înţelege în spatele cortinei să nu deschidă Cutia Pandorei investigându-se reciproc.

Soluţiile alternative la acest tip de construcţie instituţională au fost deja studiate şi puse în practică în alte părţi ale lumii. O variantă coerentă şi fezabilă în sistemul românesc este similară Curţii de Conturi [între timp, situaţia s-a schimbat acolo], cu un consiliu compus din magistraţi-judecători, succesul bazându-se pe independenţa şi inamovibilitatea acestora. Modelul canadian este similar Avocatului Poporului, cu un şef de instituţie numit de Parlament – in extremis, unele state ale Asiei de Sud-Est au introdus chiar regula ca această persoană să fie numită exclusiv de opoziţia parlamentară, sub rezerva aprobării de către preşedinte. La noi, în condiţiile în care corupţia a devenit un pericol la adresa siguranţei naţionale, numirea ar putea fi făcută chiar de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Cert este că există soluţii, deja testate şi evaluate şi chiar corectate în timp, iar noi nu credem că este cazul să ne apucăm din nou după 15 ani de lecţii usturătoare, să inventăm formule neviabile încă de la prima vedere.

Lăsând la o parte faptul că aţi fost colegi, cum apreciaţi prestaţia de până acum a doamnei Macovei?

Nu-mi pot permite să evaluez eu prestaţia unui ministru. Transparency International nu face aprecieri la adresa persoanelor, ci evaluează capacitatea aparatului de stat de a menţine şi promova integritatea tuturor persoanelor care „populează” sistemul. Noi studiem modalitatea prin care Sistemul Naţional de Integritate – ansamblul instituţiilor, reglementărilor şi procedurilor care contribuie la prevenirea, combaterea şi sancţionarea corupţiei – poate fi întărit şi eficientizat. Chiar vom publica, până la sfârşitul lunii mai, o evaluare a acestui sistem, o cercetare complexă care va lua în discuţie valorile şi principiile pe care acest sistem este construit, percepţia performanţei instituţionale, calitatea legilor în domeniu şi ferestrele de oportunitate în privinţa reformelor din cel puţin 3 domenii – justiţie, concurenţă şi administraţie/funcţie publică.

Cum credeţi că se poate face reformă în justiţie atâta vreme cât persoane şi instituţii-cheie sunt de neclintit? Mă refer la conducerea PNA, la Consiliul Superior al Magistraturii, la procurorul general.

Nu există persoane de neclintit, ci există legi care nu sunt puse în aplicare. Şi nu sunt puse în aplicare fie pentru că nu există curajul de a semnala încălcări ale legii, fie pentru că nu există instituţii care să poată, cu adevărat, aplica reglementările în vigoare. Pe de altă parte, e foarte important să ne gândim la ce anume nu ne place în privinţa anumitor instituţii – faptul că sunt cu adevărat independente sau faptul că au devenit independente înainte de finalizarea reformei?!? Dacă rămânem la al doilea răspuns, aduc aminte opiniei publice că TI România a criticat la fel de ferm, în urmă cu un an, faptul că reforma în justiţie a pornit la drum cu jumătăţi de măsură. Dacă rămânem la primul răspuns, îmi pare rău că trebuie să evidenţiez acest lucru, dar nu cred că putem „îndoi” prevederile constituţionale în sensul ştirbirii reformelor deja realizate. Punctul nostru de vedere însă este că multora din persoanele care sunt acum în poziţii percepute „de neclintit” li se pot zdruncina poziţiile, dacă se studiază în profunzime cadrul legal existent. Deja, prin protecţia avertizorilor (Legea 571/2004), încălcările grave ale legii pot fi evidenţiate şi corectate din interiorul sistemului, iar reglementările actuale privind conflictul de interese (Legea 161/2003 [între timp, şi Legea 144/2007]) trebuie invocate în sensul constatării nulităţii actelor adoptate. Când presa va relata despre numărul enorm de acte anulate pentru conflict de interese, veţi vedea că nu mai există „poziţii de neclintit.” 

Analizaţi de multă vreme fenomenul corupţiei. Se cunoaşte schimbarea de regim?

Cred că este prea devreme pentru ca „schimbarea de regim” să fi putut lăsa urme vizibile – şi nu doar în privinţa combaterii corupţiei, ci şi în privinţa altor domenii sensibile, cum ar fi justiţia, concurenţa, administraţia/funcţia publică. Cred că vom putea identifica o tendinţă până la sfârşitul lunii mai, când vom publica evaluarea Sistemului Naţional de Integritate, pentru că lucrăm deja de un an de zile la această cercetare şi folosim date care privesc aproape 5 ani – de când a fost înfiinţată Asociaţia Română pentru Transparenţă, afiliată şi acreditată în reţeaua Transparency International.

Înainte de alegeri nu aţi dat notă de trecere nici unui partid. S-a schimbat ceva (fie la putere, fie la opoziţie)?

Din păcate, nu, iar explicaţia este extrem de simplă. În ultima perioadă, partidele politice de la putere au fost foarte preocupate de structurarea mecanismelor guvernării, iar partidele din opoziţie (chiar şi cele extraparlamentare) au fost preocupate de reformarea structurilor şi procedurilor interne, care să le poată oferi capacitatea de a reveni pe scena politică. Abia după ce se va finaliza această etapă, vor putea partidele politice să se aplece cu mai multă atenţie asupra studiului, analizei, elaborării de politici publice concordante cu obiectivele şi doctrinele lor politice. Când vor produce politici anticorupţie, le putem acorda asistenţă tehnică, dacă doresc. Dacă le adoptă şi le publică în pofida recomandărilor, ori fără o fundamentare doctrinară corectă, le vom critica – lucrurile sunt foarte simple din această perspectivă.

PSD a pierdut alegerile fiindcă a fost etichetat un partid corupt. Este o “marcă înregistrată” a PSD sau ea poate fi întâlnită şi la alte partide?

Barometrul Global al Corupţiei, pe care Transparency International îl realizează în colaborare cu Gallup International, arată că partidele politice (înţelese ca grupuri de interese constituite în mod transparent) sunt percepute ca fiind prima cauză a corupţiei (24-27%), în toate statele sondate (peste 40 de pe toate continentele). Mai mult decât atât, partidele aflate la putere sunt, întotdeauna, percepute ca fiind mai corupte decât cele din opoziţie – natural, pentru că au pâinea şi cuţitul, ca şi decizia asupra modului în care se taie feliile şi cui sunt acestea împărţite. Din această perspectivă, percepţia asupra PSD nu este nici întâmplătoare, nici neobişnuită, ci se înscrie într-o normalitate statistică.

România dispune de legi, dispune de organisme, de ce rămâne corupţia o realitate atât de înrădăcinată în societatea românească?

România încă nu are un management public performant. Din acest motiv, dacă prevederile unei legi nu se aplică, în loc să fie promovate bune practici manageriale, care să suplinească litera legii în spiritul aplicării ei, persoanele care sunt chemate să îndeplinească acele atribuţii se ascund în spatele vidului legislativ, pentru că nu au nici curajul să dea socoteală pentru iniţiativele lor. Astfel, în loc să fie sancţionate persoanele care nu fac tot ce se poate pentru a-şi îndeplini mandatul, se purcede la modificarea legilor, dar în sensul de a le putea face aplicabile cu oamenii care există deja, în loc să fie schimbaţi oamenii, pentru a putea fi aplicate legile. Din cauza acestui cerc vicios, apar prevederi legale care se bat cap în cap, iar aceasta dă posibilitatea unor demnitari sau funcţionari să-şi exercite puterea discreţionară – evident, această putere este o „marfă” pe care cei „mai deştepţi” o comercializează către ofertantul cu cel mai bun preţ (şpaga!). Este grav că există prea mulţi oameni în poziţii cu putere discreţionară şi prea mulţi oameni dispuşi să plătească pentru această „marfă,” în ciuda faptului că totul se poate rezolva şi pe calea legală – deşi, e adevărat, durează mai mult timp, iar tranziţia ne-a învăţat pe toţi că supravieţuirea depinde de rapiditatea mişcărilor.

Cât anume din ineficienţa PNA se datorează unui management defectuos şi cât anume presiunilor politice?

Acest lucru este o adevărată necunoscută. Ar fi trebuit ca, dincolo de auditul implementării Strategiei 2001-2004 (în care PNA nu era menţionat, întrucât nu era nici măcar în proiect la data adoptării – octombrie 2001), să vedem şi un audit operaţional privind activitatea PNA. Mi-aş fi dorit să văd câte ore/om sunt necesare pentru investigarea unui caz de corupţie, în funcţie de infracţiune (pentru că traficul de influenţă este mai greu de dovedit decât luarea de mită), în funcţie de obiectul infracţiunii (pentru că 10.000 de euro ar trebui să fie mai uşor de dibuit decât 3.000), respectiv în funcţie de calitatea făptuitorului (mai greu de acuzat, din punct de vedere politic, un primar decât un consilier local) ori de prejudiciul cauzat (e diferenţa mare între 100.000 de euro şi un milion). Cu un astfel de instrument de management, s-ar fi putut compara performanţele din diverse cauze investigate şi s-ar fi putut trage învăţăminte concludente vizavi de posibile presiuni politice, acolo unde lucrurile păreau a fi tergiversate. Dar, în absenţa unei astfel de analize, nu ne putem pronunţa fără a face speculaţii – iar speculaţiile intelectuale sunt plăcute la o cafea, dar nu pot fi folosite pentru fundamentarea unor politici publice de care depinde integrarea României în Uniunea Europeană.

Recent aţi făcut public Raportul Naţional asupra Corupţiei – ediţia 2005 în care acuzaţi “haosul şi colapsul Strategiei Naţionale Anticorupţie”. Mai este vreo speranţă?

Sigur că da! Sunt convins că anii 2005-2006 vor reprezenta o reaşezare a politicilor publice [ce naiv eram!], în toate domeniile, pe făgaşul normal al evaluării şi identificării unor nevoi punctuale, însoţite de formularea unor obiective tactice concrete, pentru care vor fi puse în practică acţiuni concrete, cu resurse adecvate şi responsabilităţi clare. Realizarea unor reforme coerente, „cu mintea-n cap,” vor conduce, inevitabil, la desfacerea acelui cerc vicios la care făceam referire mai devreme, aşa încât, chiar fără a avea un control direct asupra tuturor acestor mecanisme, pot să-mi exprim încrederea că există speranţe şi că ele chiar pot fi concretizate, pas cu pas.

În ce măsură poate afecta corupţia şansele României de integrare în 2007?

Evident, cititorii revistei dumneavoastră cunosc răspunsul la această întrebare – în extrem de mare măsură. Patru din cele 11 motive de activare a clauzei de salvgardare (adică o treime!) se referă direct la capacitatea României de a demonstra rezultate concrete şi convingătoare în privinţa prevenirii, combaterii şi sancţionării corupţiei. Mai mult decât atât, va trebui să facem dovada unui efort susţinut şi sustenabil. Nici nu vreau să mă gândesc la consecinţele amânării cu un an – de fapt, nici n-ar trebui să discutăm despre asta, pentru că, vorba 'ceea, „se sparie gândul!”

Cu o lună în urmă, aţi atras atenţia premierului că nu s-au implementat nici măcar condiţiile preliminare ale angajamentelor asumate anul trecut faţă de Comisia Europeană de a stabili o platformă eficientă de combatere a corupţiei. Aveţi vreun feedback?

În conferinţa de presă din 15 februarie, atrăgeam atenţia asupra faptului că, din cauza unor deficienţe de comunicare internă la nivelul executivului, cele două proiecte de lege privind consolidarea cadrului legal şi instituţional al controlului averilor, conflictelor de interese şi incompatibilităţilor (despre care am mai vorbit) se blocaseră, probabil, într-un sertar. Am primit asigurări că proiectele respective vor fi reevaluate în conformitate cu recomandările din raportul de audit şi vor fi deblocate împreună cu momentul adoptării noii Strategii 2005-2008. Acum înţelegeţi mai bine de ce am fost atât de critici cu unele din recomandările raportului de audit – pentru că ele pot bloca ori diminua eficacitatea unei construcţii legislative îndelungate, care cuprinde ratificarea Convenţiei ONU împotriva corupţiei şi 6 instrumente de aplicare a prevederilor Convenţiei în dreptul intern. Totuşi, după întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii Secretariatului Internaţional TI de la Berlin – Cobus de Swardt şi Miklos Marschall – sunt încredinţat că lucrurile vor evolua într-o direcţie pozitivă. Drept dovadă, preşedintele Băsescu a anunţat că va prezida şedinţa de Guvern în care se vor adopta aceste acte normative, asumându-şi răspunderea politică pentru punerea lor în aplicare, în conformitate cu votul popular conferit chiar acestei platforme anticorupţie.

Credeţi că în momentul de faţă există suficientă voinţă politică pentru a lupta mai eficient?

Da, cu siguranţă! [din nou, ce naiv eram!] Altfel, nu ne-am fi aflat în situaţia în care preşedintele să prezideze această şedinţă de Guvern. Ne aflăm în faţa unui mesaj politic fără precedent în România, menit să capaciteze toate resursele publice în direcţia prevenirii, combaterii şi sancţionării oricăror acte de corupţie. Mai mult decât atât, am senzaţia că se merge cu voinţa politică dincolo de lupta împotriva corupţiei şi ne aflăm chiar în faţa unui efort de construcţie instituţională a integrităţii publice, lucru care nu poate decât să ne bucure, în calitate de reprezentanţi ai Transparency International – singura coaliţie globală de organizaţii dedicate acestui obiectiv.

Care ar fi în opinia dumneavoastră urgenţele până la raportul de ţară din toamnă, astfel încât să nu intre în vigoare clauza de salvgardare şi ce şanse există ca aceste urgenţe să fie şi transpuse în practică?

Prioritizarea activităţilor se face întotdeauna după 2 criterii – urgenţa şi importanţa. O chestiune cu adevărat urgentă este cea privind cadrul legal şi instituţional privind controlul averilor, conflictelor de interese şi incompatibilităţilor. O altă chestiune urgentă ar fi consolidarea/centralizarea atribuţiilor privind controlul administrativ şi inspecţiile, eventual chiar şi auditul financiar public, chestiune care se poate realiza deodată cu construcţia instituţională prezentată mai sus. Foarte important este să se evalueze performanţele instituţionale în domeniul combaterii corupţiei, aşa cum am discutat, şi să se creeze un mecanism concurenţial pentru elaborarea şi lansarea unor campanii de prevenire/informare/educare – însă nu în formula comunicării de mase, ci în formulă de nişă, pe segmente separate de populaţie, cu mesaje croite special pentru fiecare grup-ţintă. Nu în ultimul rând, este nevoie să se asigure stabilitatea în funcţia publică, să se elaboreze criteriile de performanţă pentru înalţii funcţionari publici şi să se întărească mecanismele care asigură un mediu concurenţial real, fără discriminări discreţionare şi fără tratamente preferenţiale.

0 comments:

Post a Comment