23 March 2011

Busola vieții asociative (RO)

Săptămâna trecută, folosind un pretext politic, am deschis o discuție despre asociațiile profesionale.  Mă bucur că subiectul s-a dovedit atât de interesant încât să necesite și o continuare.  [Întâmplarea face ca și scandalul Severin să poată fi circumscris acestui subiect, nu doar pretextului de la care am pornit.]  Rafinând unele din învățămintele explorate în discuția despre tripleta MVP și distilând discuțiile purtate off- și online pe această temă (de-a lungul timpului), încerc să vă arăt cum văd eu construcția sau organizarea unei asociații profesionale „cu mintea-n cap” :-)  Reiau și reformulez argumenția, pe scurt, pentru a-mi putea continua demersul: 

În orice context asociativ, fiecare dintre noi caută să echilibreze nevoia de afiliere și nevoia de diferențiere.  Acolo unde prestigiul/reputația afilierii are de suferit din cauza unor disfuncționalități ale grupului, este absolut natural ca dorința de diferențiere să pornească de la reputație.  Totuși, în mediul asociativ de la noi, încă nu există masă critică pentru diferențierea pe baza reputației.  Câtă vreme asociațiile profesionale de la noi nu au astfel de preocupări, ne-am fi putut aștepta ca partidele să fie deschizătoare de drumuri, însă nici ele nu se diferențiază suficient de puternic de restul mediului asociativ—din păcate, nici măcar în ceea ce privește capacitatea de leadership :-(

image
ilustraţie realizată cu OpenOffice Draw
Mai exact, ne-am fi putut aștepta ca oamenii cu preocupări reputaționale (mulțimile orizontale punctate), puțini la număr în asociațiile profesionale (mulțimile verticale colorate), să se poată uni pentru a crea masa critică într-un partid politic (mulțimea orizontală albă).  Sper că figura de mai sus e suficient de sugestivă (chiar dacă, din liceu pân-acum, ați uitat de diagramele Venn-Euler):  până și-n eventualitatea că preocupările reputaționale ar fi marginalizant de minoritare în sânul fiecărei asociații, este vizibil că sub-grupul reunit în partid ar putea fi suficient de mare încât să conteze :-)  Dar provocarea sălășluiește adânc în fibra noastră asociativă:

Prea puține din formele noastre de asociere (inclusiv partidele) au pornit de la înțelegerea misiunii și contribuției (personale și/sau) de grup.  Astfel, majoritatea formelor de asociere (pe care eu le cunosc) s-au axat, de la început, pe obiectivul de-a accesa resursele existente în piață la momentul înființării (excepțiile de la înființare, din păcate, au eșuat spre același obiectiv, pe parcurs :-( ).  Formal, toate aceste asocieri au trecut printr-un proces de definire a misiunii, însă doar au bifat această cerință, la nivel cosmetic, nesubstanțial, pentru a fi mai ușor acceptate în piață.  Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori, s-a pus carul înaintea boilor :-(

Cred că orice formă de asociere trebuie să pornească de la înțelegerea exactă a contribuției pe care o are în mediu sau asupra societății:  îndeplinirea cu integritate a misiunii, conform eticii profesionale.  Și-aici cred eu că se află legătura profundă dintre organizația rezultată din asociere și oamenii care o compun, o administrează și o conduc.  Dacă teoria și practica despre busola vieții este corectă și aplicabilă, deopotrivă, oamenilor și căsniciilor, de ce n-ar fi aplicabilă și organizațiilor?  Folosind o variantă grafică pe care o prefer, vă propun să ne întoarcem la (o parte din) învățămintele explorate data trecută:

Wheel of Life
Societatea românească, în ansamblu, are nevoie de mecanisme tari pentru managementul reputației:
  • admiterea în și excluderea din profesie trebuie să fie transparente, predictibile și consecvente;
  • standardele profesiei să fie rezonabile, fezabile […] și aplicabile […];
  • comunicarea succeselor, premierelor și a sancțiunilor […] să se facă motivat, clar și rapid.
Cred că o formă de asociere „cu mintea-n cap” pornește de la definirea misiunii și înțelegerea corectă a contribuției, astfel încât să poată coagula oameni integri și să poată îmbrățișa etica adecvată.  Păstrând paralelismul cu figura de mai sus, comunicarea la care m-am referit săptămâna trecută coboară de la nord, pe partea stângă a busolei, prin succese (social) și premiere (emoțional), ducând către sancțiuni (bani) și reputație (afecțiune).  Pe partea dreaptă, de la etică (spiritualitate), trecem prin standardele profesionale (spațiu și timp) către networking (relații) și învățare continuă (echivalentul condiției fizice).  Astfel, sudul acestei busole a vieții asociative cuprinde mecanismele de admitere și excludere (echivalentul muncii).

image
ilustraţie realizată cu OpenOffice Draw
După cum vedem, sancțiunile de la est se află în relație directă cu standardele de la vest, reputația în relație directă cu etica, iar admiterea/excluderea în relație directă cu contribuția/integritatea.  Pe de altă parte, se vede că banii/resursele materiale nu apar explicit în poza asta, după cum nici condițiile de muncă.  [Banii sunt necesari pentru buna funcționare a aparatului tehnic al unei asociații preocupate de îndeplinirea misiunii, însă gestionarea asociației se poate face și altfel, dacă există dedicație.  Condițiile de muncă pot rămâne în sarcina exclusivă a sindicatelor, care nu se substituie, ci doar completează imaginea, pe latura dreaptă, în dreptul standardelor.]  În concluzie, diferențierea reputațională îmi apare ca o nevoie de bază (situată aproape de sudul busolei) tocmai pentru aceia care conștientizează cel mai pregnant aspirațiile etice (est) și comunicaționale (vest) cu înrâurire directă asupra misiunii/contribuției (nord).

Închei aici, arătând că fibra asociativă trebuie flexată și exersată pornind de la înțelegerea misiunii și/sau contribuției.  Un astfel de proces nu poate fi impulsionat ori impus din afară sau de sus în jos (de către stat, de exemplu); nu poate fi inițiat din dorința de-a accesa resurse, ci cu scopul de-a face ceva și cu dorința de-a face bine acel ceva.  Dacă nu conștientizăm aceste idei simple ori limitările absurde ale libertății de asociere, eșecul este garantat, pentru că preocuparea pentru reputație va rămâne perfect neputincioasă—eventual capturată în discuții inutile/aride (era să scriu „nesincere”) despre competență, integritate și profesionalism :-(  Indiferent ce așteptări avem, trebuie să fim sinceri—așa cum spune Kris Kristofferson (min. 4:36, mai jos) „nu știu dacă schimbarea politică e-atât de importantă;  schimbarea trebuie să vină din suflet!”


PS  Pentru conversație și inspirație, le mulțumesc tare mult (în ordine cvasi-cronologică) lui Ovidiu SlimacElenei Calistru, lui Mihai LisețchiIrinei Bujder-LoneanAncăi Florea, Andreei Șerban și, mai cu seamă, Dianei Catană de la Trainer’s Corner, cu care am discutat de nenumărate ori pe marginea acestui subiect și care mi-a recomandat, de-a lungul timpului, multe trucuri și lecturi de la Andy Szekely.

0 comments:

Post a Comment