11 March 2011

Femeile din viața mea (RO)

Era după-amiaza zilei de 8 martie.  M-am așezat în centrul vechi al orașului, să beau o cafea.  Lume multă-n jurul meu, aproape toate mesele ocupate de fete și femei, pălăvrăgind cu zâmbetul pe buze.  Nu știu despre ce vorbeau, că nu mi-am permis să trag cu urechea, dar limbajul trupurilor îmi spunea suficient:  la masa din stânga mea, fiori și agitație de-ndrăgosteală primăvăratică;  în colțul din stânga, departe de mine, exaltare și mirare despre năzbâtiile copiilor;  la masa de lângă ușă, flirturi retrăite cu emoție și nostalgie.  Doar lângă geam mai era o masă liberă, cu o plăcuță metalică pe care scria, delicat, reserved.

image
Căzusem pe gânduri, amestecând zahărul în cafea, cum fac eu de obicei—prietenii se distrează imitându-mă uneori:  uite-așa, scutură pliculețele de zahăr de parcă-și ia zborul, rupe un colț, le varsă pe-amândouă deodată, după care le-mpachetează cât mai compact, să nu-i ocupe locul în scrumieră;  apoi, cu lingurița, de trei ori spre dreapta, de trei ori spre stânga, prelinge ultima picătură de pe linguriță pe marginea ceștii, după care-și aprinde o țigară, dacă nu și-a aprins-o înainte de-a începe ritualul, ținând-o strâmb în colțul gurii;  uneori uită c-a amestecat zahărul și-o ia de la capăt…  râsete :-)

M-apucasem să scriu, sorbind, din când în când, fie din cafea, fie din sucul de portocale.  Eram adâncit în scrijelitul cuvintelor, frazelor, paragrafelor, pe caietul meu cu foi galbene.  Mai ridicam ochii doar ca să-mi caut un cuvânt pe care-l simțeam că zboară prin fumul din jurul meu.  Mai simțeam și privirile insistente de la masa flirturilor, dar mă simțeam bine scriind și, oricum, n-aveam chef de altceva, de altcineva.  La masa de lângă geam s-a așezat o femeie în vârstă, care avea o garoafă de-o culoare incertă.  Picolița, chelnerița sau ospătărița dorea să țină masa liberă pentru cei care au făcut rezervarea.

Am invitat-o pe doamna în vârstă să mi se alăture.  Chiar dacă dumneaei ar fi așteptat pe cineva, eu nu mai aveam mult și urma să plec în vreo 5-10 minute.  Am văzut cum i s-a luminat fața, a acceptat cu bucurie, s-a mutat imediat pe scaunul din dreapta mea.  Mi-a mulțumit și mi-a promis că nu scoate o vorbă, să nu mă deranjeze din scris.  Când am terminat de scris, mi-am dat seama că îndrăgosteala, năzbâtiile și flirturile plecaseră, dar doamna a rămas alături de mine.  Terminasem cafeaua și sucul, așa că m-am apucat de împachetat și-am cerut nota.

Doamna mea, rămasă alături de mine deși ar fi avut unde să se mute, mi-a oferit garoafa aceea, de culoare incertă, drept mulțumire pentru gestul meu de mai devreme.  I-am răspuns, ușor încurcat, că nu cred c-o merit, iar ea mi-a replicat că toți oamenii care scriu merită!  Mi-a spus că, dacă n-o iau pentru mine, s-o iau pentru cea mai importantă femeie din viața mea, căreia să-i cer iertare, cu ocazia asta, pentru tot ce i-am greșit vreodată.  Așa am făcut.  După care, nesăbuit, idiot și penibil, i-am greșit din nou :-(  Nu, nu-i vorba despre mama, pentru că ea a plecat de ceva vreme…


Și mi-am dat seama că niciodată, până acum, n-am pus laolaltă numele femeilor din viața mea (rude, profesoare, colege, iubite, prietene), celor cărora le datorez totul, dar cărora nu știu dacă le-am dat, vreodată, tot ceea ce merită!  Le cer iertare, tuturor, pentru tot ce le-am greșit vreodată!  Ele au rămas alături de mine, considerând că merit, așa că vreau să le rămân alături, pentru că merită!  Le-am iubit, le mai iubesc, le voi iubi mereu!!!  Iar pe una dintre ele, mai cu osebire :-)  Să ne bucurăm, împreună, de primăvară!!!

1 comments:

Post a Comment