19 October 2011

Statul defect revine (RO, sincron)

Am mai scris despre frustrările mele pe acest blogde 4 ori am făcut-o explicit, de alte câteva ori metaforic, referindu-mă la cârcoteli, crâcneli sau croncăneli :-)  Însă prietenii şi colegii de sincron, alături de care încep o foarte frumoasă (re)construcţie organizaţională/operaţională, au hotărât să pluseze, stabilind că-n seara asta discutăm despre frustrări!  Nu-mi pot imagina pe de-a-ntregul ce frustrări au little not-blue spades biking on berliner bass, dar eu, woodly or not, tot cu statul defect am probleme!  Aşa că, dacă nu v-aţi săturat încă, mai am o porţie de păreri/constatări croncănitoare despre justiţie şi integritate şi partide…


În urmă cu vreo 10 ani, justiţia din România avea un grăunte de speranţă legat de dl judecător Bîrsan, care ne dădea o bulă de oxigen, ne oferea un model de urmat…  Acum, modelul s-a spart în mii de cioburi, care mai de care mai urâte :-(  Omeneşte, cred că îl înţeleg;  juridic, cred că are dreptate;  profesional, însă, nu era cazul să se expună în felul ăsta, că nu prea-mi vine să cred că dna judecătoare Bîrsan ar fi făcut vreun matrapazlâc…  Totuşi, scrisoarea dnei Bîrsan e un (anti-)monument de non-profesionalism, pentru că, în esenţă, le cere socoteală colegilor pentru „impietatea de-a fi judecat pe lege!  Iar ăsta, pentru mine, gândind din perspectiva statului de drept, e un mare motiv de frustrare, pentru că-mi arată că nici măcar (fostele) modele de comportament profesional nu-s capabile să separe relaţiile personale de profesie, nu-s capabile să pună reputaţia profesiei mai presus decât reputaţia personală :-(

Însă, în patria noastră, există o sumedenie de situaţii anormale, în care interesele personale primează asupra celor profesionale ori publice—atât de multe motive de frustrare, că nu mai ştii care dintre ele e prioritar…  De exemplu, preşedinta Consiliului Naţional de Integritate se foloseşte de pârghiile sistemului pentru a obţine vreo 5 decizii în interes personal—sau, dacă nu s-a folosit, nici n-a refuzat „binele pe care i l-au făcut colegii, că nu se ştie niciodată când ai ocazia, în viaţă, s-o pui de-o scrisoare tip Bîrsan :-(  Astfel, dna Curt este beneficiara următoarelor decizii luate de statul român în mai puţin de 3 zile (21-23 sept.):  1—eliberarea din funcţia de consilieră a PM Boc;  2—reîncadrarea ca inspector guvernamental (deşi se dorea desfiinţarea?);  3—numirea ca secretar general la ANOFM (nu, nu cred că are vreo implicare în cazul Bian, nici măcar benignă);  4—detaşarea la MAE şi 5—trimiterea la post, ca_consul general la Barcelona

Păi, dacă se mişca statul român la fel de repede şi-n privinţa treburilor publice, nu doar a celor de interes personal, zău că nu mai era nevoie de-un minister al fondurilor europene ;-)  Sigur că nu poţi acuza întreg aparatul de stat că s-ar afla-n conflict de interese din cauza partidului aflat la guvernare, da’, orişicât, nu se face, frate! :-(  Nu se face nici să te afli la guvernare, să te angajezi că vei îndeplini toate condiţiile puse de europeni, prin MCV, în beneficiul cetăţeanului român, da’ pe tine să te cheme Tudor Ciuhodaru sau Márton Árpád şi să iniţiezi proiecte de lege contrare acelor angajamente!  Nu se face nici să accepţi posibilitatea de-a negocia în interes de partid cu angajamentele naţionale!  Şi nu se face, frate!, să-ţi retragi proiectul de lege, pentru motive circumstanţiale, că nu mai am încredere în tine, ca legiuitor „conştient de nevoile alegătorilor, de contextul politic, de priorităţile de politici publice sau de adecvarea cu aspiraţiile naţionale şi/sau europene, neam de neamul tău!!!

Car’va’zică, justiţia nu mai are nici măcar bruma aia de modele pe care-o avea în urmă cu 10 ani;  executivul se mişcă repede şi bine doar când e vorba de interesul de partid;  legislativul joacă ţonţoroiul cu priorităţile şi problemele fundamentale ale statului…  Integritatea, reputaţia, profesionalismul, onoarea, încrederea nu (mai) contează!!!  Păi, când frustrările se leagă de chestiuni atât de înalte, nobile şi principiale (în teorie!), normal că nu-ţi mai găseşti cuvintele, normal că tot ce reuşeşti să bâigui începe să sune a cârcoteală, cârteală sau croncăneală, normal că ţi-e greu să-ţi aduni puterile şi să-ţi iei inima-n dinţi şi să pui mâna să şi faci ceva, că doar se poate dărâma peste noapte…  Da’ noi ăştia suntem şi-am început să facem treabă, canalizându-ne frustrările în acţiune—o să mai auziţi despre noi, pas cu EPAS ;-)

0 comments:

Post a Comment