23 November 2011

Fără intermediari! (RO, sincron)

Nu-i deloc uşor să scrii despre oamenii pe care îi admiri, deşi asta e tema sincronului de săptămâna asta.  Abia aştept să citim, la o bere, detaliile de la little not-blue spades biking on berliner bass :-)  Fără să iau lucrurile în derâdere, zău că mi-ar fi utilă o „metodologie a admiraţiei,” aşa că m-am uitat mai atent la ce-a scris Andi pe tema asta—ţineam minte c-a scris despre oameni pe care-i admiră, nu despre oameni care i-au marcat cariera…  Aşa c-am deschis dicţionarele online la „admiraţie,” unde zice foarte clar:  să te miri, să te minunezi, să te emoţionezi, într-un sens aprobator însoţit de un sentiment plăcut;  ori să simţi încântare, stimă, apreciere, înaltă preţuire şi respect faţă de cineva sau ceva…


Mie mi-au marcat cariera foarte mulţi oameni, pentru că-s umblăreţ din fire—sau doar pentru că umblu mult prin lume?  Dintre toţi, însă, îl admir cu adevărat, cel mai mult, pe tata, primul „cel mai bun prieten al meu”!  De la el am învăţat geografie şi istorie, de la el am prins gustul pentru logică şi argumentaţie, de la el am aflat ce-nseamnă să te revolţi în faţa nedreptăţii, dar şi să strângi din dinţi şi să mergi mai departe…  Unele nu le-am învăţat prea bine, aşa că mi le reaminteşte, uneori;  deseori, însă, mi le-amintesc singur (după ce-am făcut pocinogul, desigur), dimpreună cu trei faimoase expresii care mi-au marcat o mare parte din copilărie:  „Codrule, fii deştept, că ţara moare de proşti!,”  „Lenin a spus un singur lucru bun:  învaţă, învaţă. învaţă!” şi  „Doamne, de ce nu-mi dai mie-acum mintea de pe urmă?!?”

Cariera mi-au marcat-o toţi oamenii de la care am învăţat câte ceva—şi-s foarte mulţi!  De la unii am învăţat puţin, pentru că n-am ştiut să cer ori să iau mai mult;  de la alţii am învăţat multe, chiar dacă nu-i iubeam;  am învăţat şi din întâmplările prin care au trecut oameni pe care nu i-am cunoscut vreodată;  şi mă bucur că încă mai învăţ, că încă mai am de învăţat—chiar dacă mai las impresia că le ştiu eu pe toate mai bine…  Nu de alta, da’ am învăţat şi rele, nu numai bune, chiar şi de la tata :-)  Dar chiar îi admir pe toţi cei de la care-am învăţat?  Nu, pe-aceia doar îi respect…  Ar trebui să se poată, ar trebui să existe o categorie intermediară de oameni care se situează între respect şi iubire, ca sa poti sa-i admiri?!?

Oameni faţă de care mă minunez/emoţionez în sens aprobator (musai cu un sentiment de preţuire sau măcar de plăcere, c-aşa zice dicţionarul) şi pe care nu-i iubesc, dar pe care îi respect…  Dacă nu oameni, măcar nişte lucruri pe care să le găsesc admirabile în adevăratul sens al cuvântului, să pot scrie despre ele aici, spre încântarea ori desfătarea colegilor şi prietenilor mei de sincron…  Reflectez la întrebările-astea şi la mine şi la oamenii şi lucrurile şi-ntâmplările din jurul meu, iar verdictul este unul singur:  nu ştiu, dragii mei, mă dau bătut şi vă mărturisesc că dacă doar respect, se pare că nu pot admira;  iar dacă admir, se pare că deja iubesc, fie acum, fie cândva!  Cu alte cuvinte, îmi admir (doar) prietenii, fără intermediari :-)

1 comments:

Post a Comment