23 January 2012

Dialogul în comă (RO, lunguţ)

Viitorul este oglinda trecutului:  dacă te uiţi prea mult în trecut, vei repeta greşelile altora;  dacă te poţi abţine şi nu te uiţi, măcar ai garanţia că vei face (doar) greşelile tale…
citat aproximativ, din memorie
Aproape incredibil, protestele ţin (şi se menţin) de 10 zile.  Dar dialogul încă nu a început şi mi-e teamă că nici nu are de unde să înceapă :-(  În trecut, guvernanţii au ignorat şi desconsiderat toţi partenerii de dialog, până într-un punct în care toţi au uitat ce este dialogul.  Dacă întreaga masă a guvernanţilor ar putea fi redusă la o singură fiinţă/conştiinţă, aş putea crede că gândurile care i s-au conturat în ultimele 10 zile sună cam aşa:
  • cu manifestanţii din stradă nu se discută, pentru că nu sunt organizaţi ori pentru că sunt bezmetici sau nestructuraţi în cerinţe sau prea diverşi (dacă n-ar fi fost aşa, de mult îi săltam pentru ceva complot);
  • cu organizaţiile neguvernamentale nu se discută, pentru că se ţin cu coada pe sus şi vor dialog structurat—oricum, şi ăştia-s prea diverşi, nestructuraţi, nereprezentativi (dacă puteam, îi rădeam noi de mult);
  • cu sindicatele şi patronatele nu se discută, pentru că n-are rost, ce vor ei/ele nu se poate în condiţiile economice actuale, plus greaua moştenire (oricum, le-am tras-o cu codul muncii şi legea dialogului social);
  • cu partidele politice, hmmm, n-avem ce face, trebuie discutat în parlament, că trebuie menţinute nişte aparenţe faţă de Europa şi restul lumii civilizate (oricum, i-am înfundat cu comasarea alegerilor);
  • şi cu cine altcineva ar mai trebui discutat?—nimeni!, sigur?, foarte bine!, hai, lasă conflictele-astea, interne, c-avem altă treabă!…
image
sursa:  Jonas Gahr Støre: In defense of dialogue, TEDxRC2, 2011
Da, sesiunea parlamentară extraordinară de azi este un bun câştigat pentru politica de rit vechi.  Nu, nu e suficient, pentru că nu se va ajunge la o soluţie parlamentară pentru varietatea problemelor ridicate „în Piaţă” (să nu uităm că este vorba de vreo 10.000 de oameni, în vreo 30 de oraşe ale ţării, plus diaspora).  Şi mai important, nu e suficient, tocmai pentru că oamenii „din Piaţă” nu se simt reprezentaţi de/în acest Parlament!  Nu e suficient, în cele din urmă, pentru că guvernanţii şi opozanţii sunt incapabili să acopere oglinda trecutului când se uită spre viitor—monolog după monolog, azi, la tribuna Parlamentului, vom auzi cuvinte grele (îi săltăm, îi radem, le-o tragem, îi înfundăm, avem altă treabă), iară nu soluţii… 

Conflictul intern va continua, pentru c-am uitat să dialogăm, nu mai ştim cum se face asta, nici măcar nu ştim despre ce-am putea vorbi, despre ce-am vrea (chiar, am vrea?!?) să ascultăm un alt punct de vedere, cu atât mai puţin cum să ne alegem interlocutorul şi cum să-i trimitem o invitaţie.  Dl Boc (sau dl Oltean) n-a încercat sau n-a anunţat o nouă încercare de dialog cu sindicatele care au lipsit săptămâna trecută;  dl Baconschi (sau dl Voinescu) n-a revenit cu o alternativă de dialog cu societatea civilă, deşi i s-au făcut şi sugestii;  presa înclinată puterii continuă să-i discrediteze pe manifestanţi—acum sunt judecaţi la stilistică şi retorică, adică acuma-s numa’ „proşti,” când ar fi putut să fie „ultraşi,” adică „proşti cu muşchi”…

Mi-a atras atenţia un schimb de replici (foarte probabil neintenţionat) între Andreea Nicuţar şi Florina Presadă, condimentat cu nişte constatări de Andrei Tiuţ.  Cu cât grupurile „din Piaţă” sunt mai fragmentate, cu-atât sunt mai uşor de ignorat (dacă vrei doar să mimezi dialogul), respectiv cu-atât sunt mai greu de adunat la o discuţie cu mintea-n cap (dacă ai vrea, cu adevărat, să dialoghezi).  Deodată, divide et impera îmi pare că înseamnă şi altceva decât mi s-a spus la şcoală…  Ca să poţi stăpâni întregul, pe rit nou, cred că ai nevoie de mecanisme de dialog cât mai mărunte, cât mai jos, cât mai aproape de nevoile fiecăruia;  de mecanisme care să educe responsabilitatea decidenţilor, înainte ca ei să primească mai multă putere decât pot duce…

Mă gândesc, din nou, la Europa, în egală măsură în care mă gândesc la fiecare cetăţean al ei…  Mi-aduc aminte de Consiliul/Summitul din 8 decembrie şi (păstrând proporţiile) nu pot să nu-l asemuiesc cu sesiunea parlamentară de azi.  Îmi pare că şefii de stat şi de guvern din Europa nu-s cu mult diferiţi de şefii noştri de partid;  toţi sunt de rit vechi—nici pentru deciziile de-acolo nu s-a dialogat cu manifestanţii anului 2011, nu s-a cerut vreun punct de vedere din partea organizaţiilor, sindicatelor şi patronatelor, partidelor, ci doar s-a jucat balanţa de putere, aşa cum o cunoaştem din trecut.  Nu cred că e neapărat nevoie de-o altfel de politică ori de-o nouă clasă politică—„altfel” sau „nou” înseamnă să te raportezi, totuşi, la trecut, adică să te expui la repetarea greşelilor…

Cred că e nevoie de-o politică onestă, bazată pe nevoi, obiective şi soluţii cu mintea-n cap!  Cred că e nevoie de-o reorganizare a instrumentului politico-economic pe care-l numim „stat,” astfel încât instituţiile să fie permanent funcţionale şi aproape de cetăţean, să putem satisface nevoia de diferenţiere a unora, prin regiuni, dar să putem menţine/stăpâni şi competitivitatea economică a întregului—european, nu naţional.  Cred că Europa va uita de statele-membre şi va deveni o confederaţie de regiuni, iar exemplul Navarrei mă face şi mai încrezător în acest viitor!  Dar, recunosc, perspectiva şi anvergura acestui subiect de dialog nu-i ajută, acum, cu absolut nimic, pe oamenii „din Piaţă,” pentru că şi ei se uită în trecut…

Oricum, oamenii „din Piaţă” protestează şi împotriva mea, pentru că nici eu nu (mai?) ştiu cum dialoga :-(

2 comments:

Post a Comment