28 May 2012

Mintea dinainte (RO)

De-a lungul timpului, mi-am dat şi eu cu părerea despre evoluţia viitoare a unor întâmplări de pe scena politică, iar unele chiar s-au adeverit—din păcate, mai ales cele sumbre :-(  În urmă cu mai bine de un an, scriam că e nevoie de implicare şi supraveghere atentă în privinţa alegerii noului Avocat al Poporului.  Îmi pare rău că n-am scris explicit şi despre pericolul pe care-l vedeam (chiar dacă l-am discutat cu prietenii, la bere), pentru că azi aş fi putut spune că v-am zis io ;-)  Pericolul conlucrării AvP-CCR pentru satisfacerea unor interese de partid a prins deja contur, iar îngrădirea unor drepturi (v-aduceţi aminte de salarii!) poate (re)deveni realitate pentru cine se nimereşte, nu neapărat pentru cine se pregăteşte…

image
Gheorghe Iancu vs. Victor Ponta;  surse:  puterea.ro şi b1tv, via ziare.com
Păcat că dl Iancu/AvP a ales să fie (mai) activ în societatea românească pe nişte subiecte atât de departe de agenda cetăţeanului şi de aspiraţiile bunei guvernări—mult mai bine i-ar fi stat dacă se preocupa de dreptul la bună administrare...  Dar mai am astfel de exemple, despre care văd că revin în actualitate, cu o virulenţă atât de energică, încât mi-ar plăcea s-o văd îndreptată spre cauze mult mai bune!  Unele dintre ele se leagă de (sau cu) idei pe care şi eu le-am îmbrăţişat, de-a lungul timpului, deşi am spus-o adeseori:  niciunul din partidele politice actuale nu mă reprezintă!  Aşa că hai să fac un inventar:
  • cred că devalorizarea leului ar fi fost o soluţie mult mai bună în 2009 decât este în 2012—la acea vreme, ar fi micşorat veniturile reale ale tuturor românilor, nu doar ale bugetarilor;  ar fi stimulat exporturile şi, poate, chiar crearea de noi locuri de muncă, dacă ar fi fost cuplată cu alte măsuri pentru depăşirea crizei;  ar fi crescut (nominal, nu real!) încasările la buget (pe termen scurt);  dar a fost sacrificată, prosteşte, pe altarul aderării la zona euro, pe care am abandonat-o între timp, cred;
  • nu am încredere în impozitarea diferenţiată, nici dacă diferenţierea se face în jos—am mai mare încredere în deducerile fiscale acordate celor care contribuie la deschiderea de noi locuri de muncă şi la accelerarea circulaţiei banilor în economie;  din 2004-05 încoace, pledez pentru cota unică (şi pentru că-i o bună măsură anticorupţie, nu doar că simplifică birocraţia), respectiv pentru deduceri fiscale deştepte (şi pentru că ajută la întărirea fiscului, nu doar la reducerea economiei negre/gri);
  • nu sunt de acord cu reducerea CAS doar la angajaţi, nici cu reducerea acesteia în egală măsură de la angajaţi şi angajatori—vreau să se reducă numai la angajatori şi numai dacă poate fi dovedit că suma astfel „economisită” este reinvestită în formarea profesională a angajaţilor şi/sau în acordarea unei forme de consiliere profesională (prefer consilierea etică şi/sau trainingul de responsabilitate socială);  altfel, aruncăm banii pe apa sâmbetei, fără să obţinem nimic la schimb;
  • cred că numirea procurorilor-generali trebuie făcută exclusiv de CSM, dacă suntem de acord că procurorii sunt magistraţi;  dacă vrem să fie agenţi executivi, numirea lor de către ministrul justiţiei e singura soluţie viabilă—încă din 2003 spun că trebuia făcută distincţia constituţională;  din 2004 că reforma CSM trebuie să urmeze alte principii (PS);  din 2005 spun că e nevoie de o grilă foarte clară de evaluare a performanţelor, înainte de luarea deciziei de numire (chiar şi) a unui procuror-general;
  • sunt foarte de acord cu comasarea unităţilor administrativ-teritoriale şi regionalizarea—încă din 2004 am scris şi vorbit despre asta, din diverse perspective, cea mai importantă pentru mine fiind reforma electorală, pentru că vreau să avem aleşi (locali, judeţeni/regionali şi naţionali) mai puţini la număr (100 de senatori, inclusiv minorităţile naţionale, şi cel mult 180 de deputaţi, cu atribuţii diferenţiate între cele două Camere), dar mai responsabili, profesionişti, integri, eventual deştepţi!

Una peste alta, eu am o viziune foarte clară pentru astfel de decizii:  mai întâi, trebuie stabilit ce obiectiv urmărim, apoi de văzut ce altceva am putea afecta negativ, în cele din urmă să cântărim dacă şi în ce condiţii se poate…  Fără o astfel de analiză, minimală, politicienii dau impresia că iau decizii după ureche, contribuie la creşterea percepţiei că alte interese (corupte) le-au motivat deciziile, respectiv fragilizează relaţiile sociale, care se vor tensiona imediat ce va apărea prilejul de-a răsturna deciziile chestionabile :-(  Iar eu repet:  nu ne mai permitem luxul de-a crede că „poporu'-i nărod, munca-i trudă iar ştiinţa-i năucă,” ci avem nevoie de politici şi reforme cu mintea-n cap!

sursa necunoscută;  preluare de pe blogul pensiunii Eden
PS  Am observat propunerea de-a se crea un Institut al Reformei Administrative—încă nu sunt convins, pentru că nu de coordonare politică duc lipsă ANFP (şi fostul INA), UCRAP şi UPP (ultima fiind o structură din cadrul SGG, nu al MAI), ci de viziune politică şi management eficient :-(  Înlocuirea a 3 structuri de conducere cu una singură poate aduce economii la buget, dar ăsta nu poate fi singurul obiectiv!  În fine, ce viziune comună ar putea avea Rus şi Dobre (măcar) despre şeful noului IRA?!?

0 comments:

Post a Comment