13 June 2012

Conflicte şi efecte complexe (RO, lunguţ)

Nu mi-a plăcut niciodată de Băsescu, dar discursul lui de-aseară s-a potrivit bine cu aşteptările mele şi mi-a transmis un sentiment de siguranţă şi încredere.  Ciudat, dar mi-au plăcut (şi mi-au transmis cam tot acelaşi sentiment) şi discursul lui Ponta (aproape la fel de bun ca la învestitura lui Ungureanu), şi discursul lui Frunda (întotdeauna bun pe teme juridice), şi discursul lui Sever (întotdeauna delicios pe relaţii externe).  Adică era nevoie de rezultatele astea, de la alegerile locale, ca politicienii să-şi regăsească bunul simţ?!?  Eh, nu pentru mult timp—aceiaşi politicieni îl decapitau, profund nedrept, pe Andi Lăzescu :-(  [Aici se află filmul zilei de ieri.]

Basescu si Ponta
sursa:  capital.ro
Ieri mi-au fost extrem de vizibile efectul Băsescu în politica românească şi complexul Preşedintelui Băsescu în faţa Parlamentului.  Ambele (sau combinaţia dintre ele) conduc la alegeri aiurea, cu instrumente proaste, adoptate de politicieni neinspirati.  Aproape că nu mai contează cum se va desfăşura lecţia de europenism şi constituţionalism, programată după-amiază la Palatul Cotroceni, pentru că e doar un pretext, iar mie deja mi-e clar:  vom avea o vară extrem de agitată şi nervoasă, cu o luptă surdă între exponenţii celor ce pleacă de pe scena politică şi exponenţii celor care abia de-acuma vin—şi nu mă refer la partide, ci la generaţii de politicieni!

Efectul:  Băsescu e perceput drept un politician conflictual, căruia îi plac conflictele deschise, căruia nu-i place să pună batista pe ţambal.  Desigur, percepţia nu e egală cu realitatea, dar percepţia face muzica, iar noi după muzica asta dansăm.  Băsescu nu ştie, nu vrea sau nu poate să facă politică de compromis, ci vrea lucruri tranşate.  Când intră într-un astfel de conflict, de obicei, ştie că va câştiga!  Problema, aşa cum o văd eu, e că nu câştigă în capacitatea de-a crea valoare adăugată, ci doar în putere absolută şi în orgoliu.  Ăsta e unul din motivele pentru care, pân-acum, nu i-a păsat de comunicare cu factorii interesaţi ori de gestionarea aşteptărilor pentru beneficiarii finali.  Efectul este că majoritatea politicienilor din generaţia lui (mimează, copiază şi/sau) manifestă acelaşi comportament (deşi nu au aceleaşi abilităţi), iar asta conduce la conflicte absurde, la nervi şi isterie, la tensiune şi antagonie…

Complexul:  Parlamentul este un for al compromisului, al negocierilor, al limbajului dublu, al trădărilor făcute cu scopul de-a obţine schimbări incrementale.  Orgolioşii nu-şi găsesc locul în Parlament;  adversarii de azi pot fi aliaţii de mâine;  procesul decizional e mult mai alunecos, rareori tranşant;  conflictele sunt mai degrabă un dans, o paradă, nicidecum un duel până la sânge!  În Parlament îţi poţi permite pierderi asumate, pentru că stai cu ochii, permanent, pe factorii interesaţi, pe aşteptările celor din jur, iar scopul nu e puterea în sine, ci mai degrabă ce poţi face cu puterea pe care o câştigi.  Din acest motiv, lui Băsescu nu-i place Parlamentul, a încercat să-l reducă la tăcere prin constituirea unei majorităţi-maşinărie-de-vot şi, pentru că-şi imagina că nu va dura la nesfârşit, s-a asigurat că-l flanchează, din timp, cu alte instituţii tranşante.  Rămâne de văzut dacă a reuşit, dacă a pariat corect, dacă şi-a plasat bine pionii—eu cred că da, deşi sper că nu…

Situaţia:  Ţin minte confruntarea Băsescu-Geoană din 2009.  Un succes al societăţii civile, pentru că IPP reuşise cu organizarea, acolo unde trusturile de presă dăduseră greş.  Un succes al parlamentarismului, pentru că întâlnirea avea loc sub cupola Parlamentului.  Două instituţii bazate pe negociere şi compromis, pe care Băsescu le-a confruntat şi le-a învins cu o singură întrebare tranşantă, adresată contra-candidatului.  După umilinţa suspendării, din 2007, şi după demonizarea celor 322 de parlamentari, Băsescu înregistra o victorie foarte importantă în faţa propriului complex, iar istoria ultimilor 2 ani şi ceva ne arată c-a ştiut să gestioneze bine acea victorie.  [Nu contează că nu-mi place, pot recunoaşte că e bun în anumite privinţe!]

Acum, însă, efectul se combină cu complexul:  Antonescu e din aceeaşi generaţie cu Băsescu şi, oricât ar vrea să mascheze acest lucru în retorică, faptele lui din interiorul PNL ne arată că Antonescu suferă serios de efectul Băsescu.  Ponta, fiind din altă generaţie, a înţeles cum îşi poate creşte şansele, combinând efectul care-i mobilizează partenerul de alianţă, cu complexul care-i dă cele mai mari bătăi de cap adversarului.  Apreciez abilitatea lui Ponta [deşi nici el nu-mi place!]:  dacă s-ar fi dus la Cotroceni, să discute partajarea atribuţiilor de reprezentare ale Preşedintelui şi Premierului în faţa Consiliului European, Băsescu ar fi măturat cu el pe jos!  Aşa, cu spatele asigurat de Parlament, Ponta are mai multă forţă de negociere…

Impactul?  Dar Băsescu e acum în gardă, e antagonizat, aşa cum se presupune că-i şi place—e mai puternic tocmai pentru că înţelege cum şi-a gândit Ponta jocul.  Încleştarea va fi dură şi mi-ar plăcea să fiu spectator la întâlnirea care se va desfăşura, evident, cu uşile închise—noi vom afla doar rezultatul, în vreo 2 săptămâni.  Cred că întreaga campanie electorală de la toamnă va fi pe tema modificărilor constituţionale, teoretic, în favoarea PDL şi a lui Băsescu:  dacă nu se partajează, vom înclina către prezidenţialism;  dacă se partajează, vom înclina către parlamentarism.  Eu prefer parlamentarismul, dar asta nu-nseamnă că totul e roz, aşa că voi mai scrie despre alegeri, instrumente şi politicieni, ca şi despre Constituţie, c-am promis

PS  Nu, stimate domn, o simplă declaraţie a Parlamentului nu poate avea efectul de interpretare a textului constituţional pe care-l sugeraţi.  Dacă Preşedintele alege să vadă în această declaraţie un „atentat” la ordinea constituţională, da, poate solicita arbitrajul CCR;  însă cred că Preşedintele e mult mai înţelept şi va înţelege că Premierul avea nevoie de un pretext solid înainte de-a bate la uşa Palatului Cotroceni.  Prin contrast, chiar dacă Preşedintele va alege să vadă orice altceva în declaraţia Parlamentului, nu există niciun motiv pentru redeschiderea procedurii de suspendare, ca în 2007.  Avem de-a face cu doi masculi (în rut pre-electoral pentru la toamnă) care încă se înfoaie şi vor prefera să negocieze—dur, înfiorător, intimidant, dar fără violenţă, pentru că sunt conştienţi că lupta se va lăsa cu mult sânge, în timp ce niciunul din ei nu-şi permite, acum, să sângereze!
Update:  Evoluţia ulterioară a evenimentelor a venit să confirme parţial vorbele mele din PS:  Fie Preşedintele nu-i atât de înţelept pe cât îl creditam eu, fie are parte de consilieri care-l sfătuiesc prost, fie are nişte agitatori foarte buni, care chiar urmăreau acest deznodământ, bazându-se pe o foarte bună cunoaştere a adversarilor politici şi a ambiţiilor lor neponderate.  Observ (şi mi se pare neplăcut!) că stimatul domn este afiliat unui grup de sprijin indirect pentru Preşedinte şi că doreşte includerea în atribuţiile CCR unor elemente de contencios administrativ cu subiect calificat (Parlamentul, desigur).  Şi mă-ntreb dacă nu cumva dorinţa aceasta contravine art. 126, alin. 5 din Constituţie?

2 comments:

Post a Comment