08 June 2012

Dialog şi/sau (i)responsabilitate (RO)

Sunt multe lucruri care mă intrigă, dar pe care mi-e greu să le abordez pe acest blog…  De exemplu, că publicitarii produc reclame iresponsabile (exemple aici şi aici), că televiziunile dezbat dileme morale cu invitaţi imorali (aici şi aici), că Dan Iliescu ajunge să cânte, cu o sonorizare jenibilă, la televiziunea unei universităţi certate cu legea, că politicienii îşi bat joc de cuvântul dat, de propria onoare, de parcă n-ar fi oameni şi n-ar trăi printre oameni :-(  Dar nu le abordez pe toate—pe unele nu mă simt competent să le tratez;  pentru celelalte, chiar nu vreau să-mi pierd vremea!  Azi, însă, am o mare durere despre dialogul guvernamental cu societatea civilă, pentru că s-a dus şi luna de miere a dlui Ponta…

image
sursa:  audieri.advocacy.ro
În ianuarie, se părea că dialogul intrase în comă;  a venit luna februarie, cu numirea şi validarea Guvernului Ungureanu, iar dialogul părea că şi-a regăsit pulsul;  în ciuda îngheţului politic din martie, luna aprilie aducea un dezgheţ civic pe care l-am urmărit cu interes;  apoi, la începutul lui mai, Guvernul Ponta propunea chiar un ministru delegat pentru relaţionarea cu societatea civilă, alături de un ministru delegat pentru dialog social…  Şi?  De când a fost validat Guvernul Ponta, cât dialog social am văzut?!?  Suficient „dialog” cât să se adopte votul majoritar într-un singur tur, în pofida şi în dispreţul organizaţiilor neguvernamentale care protestau :-(

Desconsiderarea societăţii civile s-a manifestat încă de la momentul numirii unor miniştri şi secretari de stat, ca să nu mai spun şi de dispreţul arătat faţă de aspiraţiile societăţii civile în materie de justiţie, anticorupţie, stat de drept, chiar şi energie…  Eu nu cred în bau-baul cu FIDESZ-izarea României, aşa cum n-am crezut cu adevărat în (deşi m-am temut de) „dictatura lui Băsescu.”  Dar cred că niciun politician român n-a vrut vreodată să-nţeleagă ce beneficii ar putea avea din dialogul deschis cu societatea civilă—dimpotrivă, cred că sunt atât de închistaţi şi oprimaţi în propriile reţele de interese, influenţă şi clientelă, încât nu mai pot gândi limpede :-(

Scriam, miercuri, despre responsabilitatea conducătorilor de instituţii faţă de echipa de conducere, procesele decizionale şi gradul de satisfacţie în rândul beneficiarilor, respectiv despre lipsa modelelor.  Din păcate, încă nu am avut (sau n-am auzit eu!) un premier (sau un primar*) care să corespundă pe toate 3 dimensiunile :-(  Dar am avut câţiva miniştri care au reuşit măcar pe câte una, dacă nu chiar două, din dimensiuni:
  • Ionel Blănculescu, când a fost ministru al controlului şi ministru interimar al sănătăţii (2003-04), a fost foarte grijuliu cu impactul proceselor decizionale şi a dialogat acceptabil cu factorii interesaţi (însă nu mai ţin minte ce echipă avea în jurul său);
  • Cristian Diaconescu, când a fost ministru al justiţiei (2004), s-a îngrijit personal de calitatea proceselor decizionale şi de satisfacerea tuturor factorilor interesaţi care s-au prezentat la dialogul despre încheierea negocierilor pe capitolul „justiţie şi afaceri interne”;
  • Mona Musca, pe când a fost ministră a culturii (2005), s-a înconjurat de o echipă tehnică foarte bună şi a demarat un dialog susţinut şi deschis cu toţi factorii interesaţi de subiectele aflate în portofoliul său (nu a avut timp să evalueze calitatea sau impactul);
  • Borbély László, când a fost ministru la dezvoltare (2005-07) şi la mediu (2010-12), le-a dat credit unor echipe de oameni tineri, cu care a realizat câteva inovaţii de management public în administraţia românească (n-a avut timp să măsoare impactul şi nu ştiu cum a dialogat);
  • Ilie Bolojan, când a fost secretar general al Guvernului (2007-08), s-a preocupat foarte serios, alături de o echipă foarte bună, de impactul deciziilor legate de simplificarea şi informatizarea unor segmente din administraţia deconcentrată, cu deosebită grijă faţă de satisfacţia beneficiarilor;
  • Dézsi Attila, tot secretar general al Guvernului (2011-12), a construit o echipă bună, a adus ordine şi calitate în procesul decizional, dar n-a mai apucat să construiască reformele de transparenţă care ar fi condus la creşterea gradului de satisfacţie şi intensificarea dialogului social;
  • Gabriel Berca, fost ministru al administraţiei şi internelor (2012) şi fost secretar general al Guvernului (2008), avea toate şansele să ne demonstreze calitate şi impact în privinţa proceselor decizionale, dar n-a avut suficient timp, în numai câteva luni de zile.

În mod sigur nu e suficient, când te gândeşti că oamenii ăştia nu erau suficient de bine cunoscuţi publicului larg înainte de-a deveni miniştri, că nici n-aveai de unde să te-aştepţi c-ar putea face mare brânză, ori c-ar putea exista astfel de criterii de evaluare în mintea unuia ca mine...  Probabil că nu-i suficient când vezi că miniştrii buni au avut mandate extrem de scurte, că n-au reuşit să puncteze pe toate criteriile, că n-au fost prezenţi nici în ministerele „de forţă,” nici în ministerele „prioritare” (muncă, educaţie, sănătate)...  Dar mai trist e că actualul Guvern nu pare să aibă astfel de preocupări :-(

Despre aspiraţiile mele, privind integritatea, cred că pot să visez în continuare…  Mă tot întreb care-o fi soluţia pentru mai multă responsabilitate în politica şi administraţia de la noi, dar cred c-o voi căuta mai degrabă în administraţia locală, mai ales după alegerile de duminică :-)  Desigur, dacă mai găsesc pe cineva dispus la dialog—critic, dar constructiv…

Notă explicativă:
*)  La categoria primari, au existat nişte oameni care păreau că vor merge/evolua pe acest drum, însă dnii Anghel, Stavarache, Solomon, Pendiuc, Boc şi Ciuhandu au eşuat lamentabil :-(

0 comments:

Post a Comment