20 June 2012

Erori prosteşti (RO, lunguţ)

Hai să ne gândim niţel:  de ce se-ntâmplă toate astea?, de ce-am ajuns la personalizarea excesivă a oricărui conflict?, de ce se iau decizii şi se deschid conflicte fără verificarea minimală a poziţionării aliaţilor şi adversarilor faţă de acel subiect?, de ce-i totul urgent şi aiuritor şi atât de schimbător?!?  [În subsidiar, cum îşi închipuie un procuror (fie Ponta, fie Kövesi) că poate plagia în teza de doctorat, fără ca acest lucru să se afle cândva?]  Ce se poate face pentru ca lucrurile astea să nu se mai întâmple?

image
sursa:  www.digi24.ro
În urmă cu vreo 20 de ani, programul Sigma publica un ghid pentru îmbunătăţirea calităţii reglementărilor, pe care eu l-am tot folosit în training, după ce l-am descoperit, în 2002-03.  Pe baza ideilor din acel ghid, România a adoptat legea accesului la informaţii (2001), legea transparenţei (2003), mecanismul de adoptare a politicilor publice (2005), amendamente importante la tehnica legislativă (2007)—poate că n-a fost un proces conştient, poate c-a fost predeterminat de traseul euro-atlantic al României…

Dar totul s-a dus de râpă în 2009, iar de-atunci se tot rostogoleşte…  De fapt, România nu era pregătită cum trebuie pentru aplicarea acestor legi, nici măcar în perioada când ele au fost adoptate, pentru că aceste legi n-au prevăzut un termen şi o alocare bugetară pentru instruirea funcţionarilor şi demnitarilor.  Ţin minte cum un prieten le-a propus unor primari din marile oraşe să-şi facă o campanie electorală permanentă, prin audieri publice, iar răspunsul unor Ciuhandu şi Băsescu a fost că ei n-au timp de prostii—alţii nici nu s-au obosit să răspundă!

Conflictele politice au fost totdeauna personalizate, pentru că politicienii noştri nu au carte şi fac administraţie după ureche, fără strop de consideraţie faţă de legitimitatea unor puncte de vedere adverse, opuse ori alternative.  Pot înţelege ura, invidia, frustrarea faţă de vechii şefi, şcoliţi la Ştefan Gheorghiu, aşa cum pot înţelege şi graba pentru adoptarea unor reforme în perioada de tranziţie, până-n 2007.  Dar avem deja 5 ani în UE şi-ar fi cazul să lăsăm astea la o parte şi să ne-apucăm de lucru, nu doar cu amândouă mâinile, ci şi cu capul!

În 2009, când societatea civilă cerea consultare şi studii de impact pentru Coduri, dnii Boc şi Ponta şi Geoană şi Băsescu au schimbat legea, să nu mai fie nevoie de-aşa ceva, iar tancul lor să poată merge înainte, nestingherit de-un ciot.  Când Băsescu se adresa Parlamentului cu centura de siguranţă FMI, dnii Tăriceanu, Antonescu, Béla Markó şi Hunor Kelemen au acceptat lipsa dialogului şi a supravegherii parlamentare asupra executivului, legitimând tancul celor de la putere—ştiau că vor dori şi ei să-l folosească, în curând. 

În loc să-şi instruiască activul de partid, au continuat cu prostiile:  Dl Boc a fost mândru c-a adoptat standarde de cost pentru administraţie, fără să dea vreun răspuns propunerii de-a adopta, mai degrabă, standarde de performanţă.  Fără vreo consideraţie pentru performanţă, vreo analiză cost-beneficiu ori vreun studiu de impact, dl Ungureanu a decis că administraţia trebuie să-nceapă lucrul la 8 dimineaţa.  La fel, fără vreo consideraţie pentru justificarea urgenţei, dl Ponta a purces la uslamizarea instituţiilor, cu tancul din dotare—sau din moştenire?!?

Aşadar, avem politicieni slab şcoliţi, incapabili de dialog, maeştri ai îmbrâncelii, cărora nu le pasă de calitatea reglementărilor, iar ăsta e singurul motiv pentru care se luptă cu atacuri la persoană, în loc de idei constructive şi alternative ancorate în cifre, evidenţe, studii…  De la o vreme, am avut senzaţia că-şi face apariţia o invitaţie la dialog, pentru depăşirea impasului politic;  constat că nu se poate?!?  Ba, eu cred că există o soluţie, dacă Ponta şi Băsescu se pot înţelege pe-un mecanism simplu, înaintea fiecărui Consiliu European, că tot trebuie să-nceapă de undeva:
  • agenda preliminară este studiată de Comisiile reunite de afaceri europene, iar raportul se transmite deopotrivă Birourilor permanente ale celor două Camere, Guvernului şi Preşedinţiei (eventual CSM-ului, dacă-i priveşte ceva pe linie de MCV);
  • în funcţie de agendă, Preşedintele îl cheamă pe Premier la CSAT/Cotroceni sau vine să prezideze şedinţa de Guvern la Palatul Victoria şi nu se ridică de la masă până nu se pun de acord—cine merge şi cu ce mandat;
  • după Consiliu, se reîntâlnesc la Cotroceni sau la Victoria (după caz), pentru a depăna ce s-a discutat acolo, iar stenograma acestui debriefing se trimite celor două Comisii de afaceri europene din Parlament (şi, eventual, CSM-ului).
Simplu, nu?!?  Eu cred c-ar putea deveni şi eficient :-)  Pentru că, în timp, mecanismul ăsta va face necesară ancorarea deciziilor în consultări, cifre, evidenţe, studii, va arăta cât de importantă e şcolirea adecvată a politicienilor, va demonstra că plagiatele doctorale au valenţe politice şi chiar impun demisii de onoare!  Căci şi onoarea se educă, nu-i aşa?!? ;-)

0 comments:

Post a Comment