13 July 2012

Referendumul lui Pepelea (RO)

Mi-am adus aminte de cuiul lui Pepelea, căci „amestecul intempestiv şi supărător” în treburile altuia chiar e la ordinea zilei…  Oare care-i câştigul atât de râvnit şi urmărit de-acest Pepelea tolănit prin toate partidele?  De ce nu-mi dă el mie pace?  Luni, arătam că văd întâmplările din politica recentă ca pe o serie neîntreruptă de lătrături şi gudurături, dar n-am apucat să dezvolt chestiunea lipsei de participare ori a ambiguităţii ei…  Şi asta o fi având de-a face cu lipsa comunicării, lipsa coloanei vertebrale şi deficienţele statului de drept?!?

sursa:  Luca Mugur
Nu mă miră că oamenii cu valori şi principii se ţin deoparte de acest spectacol televizat, că oamenii cu idei solide despre binele public nu ies în stradă să „apere” statul de drept, căci ei nu văd nimic de apărat în acest viespar, deşi înţeleg foarte bine costurile.  [Ei au dansul lor, separat, ca stolul de grauri pe care l-am menţionat săptămâna trecută.]  Atunci când orice partid te-a desconsiderat cu vârf şi îndesat, ani de zile, normal că nu răspunzi cu inima deschisă chemării sale, oricât ar părea ea de legitimă—alienarea nu mai poate fi alinată cu vorbe mieroase!

Cred că povestea cuiului lui Pepelea e ilustrativă:  deşi am sărăcit între timp, bogătanul cel fraier sunt eu, cetăţeanul alegător şi contribuabil;  casa e România, pe care am tocmit-o cu hrisovul din 91/2003, plătind prin taxe şi impozite şi resurse naturale şi muncă zilnică mult mai mult decât face;  cuiul buclucaş este chiar Constituţia;  Pepelea, cândva „popular, sărac, dar vesel şi isteţ,” acum îmbogăţit şi nesuferit, deşi viclean nevoie-mare, e chiar clasa politică;  gâlceava constituţională e desaga cea duhnitoare, care mă face să vreau să-mi iau câmpii. 

Statul de drept ar putea fi casa fără cui, unde m-aş putea gospodări singur, fără amestecul intempestiv şi supărător al clasei politice?  Câştigul despre care întrebam la început, râvnit şi urmărit de clasa politică, e dezgustarea şi alienarea gospodarilor din casă, pentru că numai aşa poate rămâne Pepelea-cel-politic (indiferent dacă USL sau PDL) şi cu casa, şi cu banii luaţi pe dînsa.  Eu, cetăţeanul alegător şi contribuabil nu mai sunt de multă vreme bogătan—rămâne de văzut dacă-s tot fraier!  Care sunt opţiunile mele pentru acest referendum?!?
  • mă pot duce la vot conflictual-distructiv, să-l păstrez pe Băsescu, astfel încât Pepelea-cel-politic s-ajungă mai rar prin casa mea, fiind ocupat cu conflictele lui interne, deşi asta nu mă scapă de-acea desagă duhnitoare;
  • mă pot duce la vot cooperant-constructiv, să-l demit pe Băsescu, astfel încât Pepelea-cel-politic să fie mai coerent, mai de-nţeles, când voi găsi curajul de-a pune piciorul în prag despre desagă şi, mai ales, despre cui;
  • mă pot duce oriunde altundeva în loc de-a merge la vot, adică să mă retrag în peste 50% din casă, ferecând bine uşile şi lăsându-l pe Pepelea-cel-politic să facă ce-o vrea/ce-o putea el în restul casei—pierd la bani, dar câştig la ficaţi şi neuroni.
Prima opţiune sună a lătrătură, a doua a gudurătură, în timp ce a treia e neparticipare clară!  Zău aşa, doar atât avem la dispoziţie?!?  Mi-e teamă că da, mi-e teamă c-atât de mult succes au avut politicienii ultimilor 20 de ani (mai bine zis, propaganda politicienilor), încât, iată, ne-au alienat complet :-(  Când mă raportez la referendum, în calitate de alegător şi contribuabil, sunt nevoit s-o fac în designul lor, al politicienilor, în cheia lor de interpretare, adică să mă pun în cuşcă şi să-mi încovoi coloana.  Dacă vreau să rămân liber, pe partea mea de disc, trebuie să mă raportez la politică, nu la referendum, să-mi revendic casa în întregime! 

Provocarea e că participarea costă timp şi efort, respectiv necesită parteneri de dialog, pe care azi nu-i găsim nici în societatea civilă, nici în presă, cu atât mai puţin în clasa politică.  Doar să votezi şi să vociferezi nu-nseamnă să şi participi, cu atât mai puţin să comunici!  Cadrul de participare nu există şi nici nu mai poate apărea în lipsa resurselor pentru participare.  De-aceea cred că e nevoie de o schimbare profundă a modului în care ne raportăm la stat, politică, procese decizionale şi participare…  Mă tot gândesc la această schimbare…  Când ajung la o concluzie, sper să mai am cu cine s-o dezbat :-)

PS1  Aşa cum a interpretat creativ/istoricist în chestiunea reprezentării României la Consiliu, când a inventat argumentul cu „şeful statului,” CCR o comite din nou, interpretând, tot creativ, că un referendum consultativ devine obligatoriu :-(  Desigur, prin prevederea cu creşterea numărului de mandate, Parlamentul a întins coarda, însă mă-ntreb cum ar fi argumentat CCR dacă proiectul de lege propunea un număr mai mic de mandate—o dădea pe strada unicameralului?!?  Dacă s-ar fi oprit la argumentul constrângerilor de timp, ar fi fost suficient şi profesionist—aşa, mă face să mă gândesc, din nou, la incompetenţă şi/sau slugărnicie :-(  Deşi, iată, există şi o interpretare pozitivă/constructivă :-)  O altă citire aici :-)

PS2  Personal, nu am dificultăţi în a decide ce/cum să votez pe 29 iulie, pentru că mă voi afla în afara graniţelor ţării, într-un loc unde nu există ambasadă sau consulat, ci prieteni dragi pe care nu-i atinge-n niciun fel politica dâmboviţeană...  Repet, cred că e bine ca toată lumea să meargă la vot (?);  dacă nu vă place că sunteţi puşi în situaţia de-a alege între variante sensibil egal de proaste, anulaţi-vă votul!;  dacă numărătoarea oficială va rezulta în 2-3 milioane de voturi anulate, politicienii vor fi nevoiţi să-nţeleagă mesajul şi să se adapteze noilor condiţii...  Până acum, de la referendumul pentru pace din 89, eu n-am ratat participarea decât la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 96, când nu aveam la îndemână $300 ca s-ajung la cel mai apropiat consulat.

0 comments:

Post a Comment