09 July 2012

Statul cu defect de comunicare (RO, detaşat)

De vreo 2 săptămâni, privesc cu detaşare la spectacolul infam din spaţiul public de la noi, iar gândurile care nu-mi dau pace se referă la statul de drept vs. defect, lipsa de comunicare şi lipsa de coloană vertebrală.  De ce pare atât de defect ce se-ntâmplă?, de ce am senzaţia permanentă că nu mi se comunică nimic?, de ce am impresia că totul e manipulare şi că obiectivul este acoperirea incompetenţei sau a reavoinţei?!?  E tare greu să mai faci lumină într-un sistem constituţional, pe care l-au întunericit, pe rând, toţi cei care s-au perindat la putere… 

Jonathan Kaplan Referee Jonathan Kaplan talks to players during the Super Rugby match between Lions and Blues at Coca Cola Park on March 04, 2011 in Johannesburg, South Africa.
sursa:  www.zimbio.com
Constituţia noastră reflectă dorinţa de consens exprimată de Ion Iliescu la începutul anilor 90;  ar putea fi o constituţie bună, dacă toţi actorii politici ar citi-o în cheia asta şi-ar încerca să-şi armonizeze aspiraţiile şi comportamentele.  Politica, însă, este conflictuală de la mama ei, pentru că numai aşa se poate progresa.  Doar că ideea confictului constructiv ne lipseşte din cultură, educaţie, socializare.  Rezultatul este că abordarea conflictual-distructivă ajunge să pervertească ideea consensuală din spatele constituţiei.  De-asta PDL a încercat să-şi apropie toate instituţiile statului;  tot de-asta şi USL caută să le acapareze una câte una.

Ăsta cred eu că este defectul fundamental care ţine în loc evoluţia noastră către statul de drept—incapacitatea de-a vedea/înţelege că există oportunităţi în constrângerile coabitării, incapacitatea de-a le discuta/negocia pentru obţinerea unor beneficii reciproce.  Am avut un preşedinte-sforar şi-un preşedinte-jucător, deşi nouă ne trebuie un preşedinte-arbitru, care să vorbească în timpul meciului, să prevină ofsaidurile şi faulturile, ca la rugby.  Da, am avut, cândva, un arbitru de tuşă (nu unul de centru, asertiv, cu atitudine) iar oferta electorală încă nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor din fişa postului. 

Sunt convins că motivele stau exact în lipsa de comunicare şi-n lipsa de coloană vertebrală.  Partidele noastre nu sunt expresii ale libertăţilor de asociere, exprimare şi conştiinţă, pentru că sunt coagulate mai degrabă ca grupuri de interese ori reţele clientelare decât ca forumuri de găsit soluţii ori cluburi de discutat idei.  Când altceva decât ideile te adună, evident că-ţi pierzi uzul comunicării prin dialog, pe care-l înlocuieşti cu ordinul sau ucazul, iar comunicarea devine lătrat.  Similar, când folosul material propriu substituie ideile, valorile şi principiile, nu ai trebuinţă de oameni cu coloană vertebrală.

Mai concret, la cestiune:  Nu am văzut, în clasa politică, timp de 20 de ani, vreo încercare onestă de-a construi vreo urmă de capacitate de dialog constructiv, principial şi (în esenţă) formativ pentru cetăţeanul obişnuit :-(  Rezultatul se vede chiar în lipsa de comunicare a instituţiilor statului, în lipsa de coloană vertebrala a acestora şi în uriaşa manipulare pe care o trăim zilele-astea!  Dau un singur exemplu, despre ce-ar fi putut face oamenii de la Curtea Constituţională (care-a devenit arbitru, în loc să rămână comisie de apel), dacă oamenii de-acolo aveau coloană vertebrală şi verb:

  • puteau să-i explice Parlamentului că nu-i recunosc dreptul de-a le fixa un termen de 24 de ore pentru eliberarea avizului, mai ales în condiţiile în care nu există nimic care să justifice urgenţa suspendării Preşedintelui;
  • puteau să respingă cererea de aviz ca neîntemeiată şi să oblige Parlamentul să-şi facă temele mai bine, adică să prezinte o cerere de suspendare clară, obiectivă, cu subiect, predicat şi ancoră solidă în prevederile constituţionale;
  • puteau să se pronunţe asertiv, tranşant, fără echivoc în privinţa capetelor de cerere privind suspendarea, prin Da sau Nu, argumentând pe înţelesul cetăţeanului mediu, nu în eternul limbaj de lemn.
N-au făcut asta, pentru că n-au vrut să se pună rău cu nimeni, pentru că au crezut că au ceva de câştigat din ambiguitate sau pentru că sunt, pur şi simplu, incompetenţi?!?  Oricare ar fi răspunsul, e trist că sunt plătiţi din banii mei nişte oameni evident neprofesionişti, e trist că plătesc aceşti oameni ca să facă lumină, iar ei mă afundă mai mult în întuneric :-(  Şi mai tristă e oferta politicienilor, care nu ţine cont de faptul că statul de drept nu se poate construi altfel decât incremental (?), prin dialog şi consens, prin profesionalism şi atitudine, necum prin zmucitură şi trădare, nicicum prin incompetenţă şi manipulare!!!

PS  Premisa presupus consensuală din textul constituţional are o deficienţă neobservată de foarte mulţi comentatori:  cuplarea iniţială a mandatelor prezidenţiale şi parlamentare nu avea şi o plasă de siguranţă pentru eventualitatea plecării timpurii a Preşedintelui ori pentru cea a dizolvării timpurii a Parlamentului.  În oricare din aceste cazuri, coabitarea ar fi fost forţată de textul constituţional, chiar şi înainte de modificarea din 2003, aşa încât pledoariile pentru refacerea cuplajului sunt cel puţin neglijente, dacă nu chiar manipulative :-(

0 comments:

Post a Comment