23 August 2012

Avantaj la justiţiabil (RO, propunere)

Eu aici, el în spatele fileului 10 ani, avantaj eu :-)  ~  Toma Caragiu, Aşa-i în tenis, 2:37
Scriam ieri că singurul avantaj pe care l-aş putea avea din revenirea lui Băsescu la Cotroceni este legat de numirea procurorilor-şefi.  Peisajul o fi gri, dar e simplu:  mandatele dlui Morar/DNA şi dnei Kövesi/PICCJ sunt pe terminate şi nu pot fi reînnoite încă o dată;  propunerile de noi procurori-şefi pleacă de la MJ, sunt avizate de CSM şi aprobate de Preşedinte.  În situaţia în care USL face propunerile, dar Băsescu are ultimul cuvânt, pot să sper că rezultatul competiţiei electorale va fi unul bun pentru mine, în calitatea mea de cetăţean—alegător, contribuabil şi justiţiabil ;-)  Pot visa şi la mai mult, dar mă tratez :-P
sursa:  Antonio Flores
În variantele omogene politic (PDL la guvernare şi Băsescu la Cotroceni, respectiv USL în Palatul Victoria şi Antonescu Preşedinte interimar), aş fi avut o singură pavăză împotriva puterii discreţionare a politicienilor, mai exact avizul CSM.  Slabă pavăză, pentru că-n ciuda protestelor de bună credinţă ale societăţii civile, politicienii ar fi arătat că e vorba de un aviz consultativ şi-ar fi făcut tot cum „vrea” muşchii lor :-(  [Să nu uităm că PDL chiar a luat în calcul posibilitatea rocadei Kövesi-Morar, ceea ce mie mi s-ar fi părut insultător—adică nu mai există alţi procurori buni de manageri în sistem?!?] 

Varianta asta, eterogenă politic (USL+Băsescu), obligă la respectarea întocmai a procedurii şi-mi oferă o garanţie că vor putea ajunge la vârful Ministerului Public nişte buni profesionişti, poate chiar independenţi politic, de ce nu şi integri?!?  Cu ocazia asta, poate reuşesc organizaţiile neguvernamentale să-şi depăşească amărăciunile şi să-i aducă pe politicieni la masa dialogului, despre calităţile aşteptate de la un procuror-şef, despre criteriile de selecţie, despre standardele de performanţă pe care urmează să le monitorizăm împreună şi despre jaloanele rezonabil de atins pe perioada unui mandat de 3 ani, ca să merite prelungirea ;-)

Momentul este „ideal,” pentru că propunerea asta ar putea fi introdusă în pachetul de negociere/împăcare între CSM şi Parlament, care văd că se joacă de-a ascunselea cu cvorumul de şedinţă.  Cred că momentul e „ideal,” pentru că necesită un compromis, dar nu lasă impresia că vreuna din părţi (cele politice ori cele judiciare) ar ceda ori ar da vreun semn de slăbiciune.  Altfel, soluţia ideală pentru numirea procurorilor-şefi e necunoscută încă şi poate însemna fie însărcinarea exclusivă a CSM-ului, fie adoptarea unui mecanism unic pentru toate „agenţiile” independente/autonome ale statului (opoziţia propune, puterea dispune*), fie altă variantă care nu-mi trece mie prin cap…  Aşa că mai bine revenim la oile noas soluţia posibilă acum:

Oameni onorabili, cum îi ştim pe toţi cei din conducerea celor trei puteri ale statului, se pot înţelege aşa:  CSM îndeplineşte formalitatea de care are nevoie dna Pivniceru, pentru a putea deveni ministru al justiţiei;  Ponta o propune, Antonescu o numeşte, ea depune jurământul;  Camerele reunite ascultă decizia CCR, iar Băsescu se întoarce la Cotroceni;  dna ministru Pivniceru se întâlneşte cu organizaţiile societăţii civile şi cu partidele, stabilesc împreună criteriile, după care ea face propunerile;  apoi, CSM avizează după cum crede de cuviinţă, iar Băsescu aprobă/numeşte dacă e mulţumit de integritatea, performanţa şi echidistanţa candidaţilor avizaţi—după care e liber să-şi dea demisia, dacă doreşte (să-mi facă pe plac :-P );  alături de el, îşi pot da demisia şi alţii, dacă doresc şi ei (tot să-mi facă pe plac, evident :-P )...

Notă explicativă:
*)  Prima dată când am făcut această propunere, prin 2005, mă refeream la conducerea ANI, unde sugeram că se poate imagina un mecanism simplu şi suplu, care să-i asigure independenţa faţă de factorul politic, dar cred că un mecanism similar se poate aplica şi altor agenţii:  comisiile juridice şi de administraţie publică din cele 2 Camere stabilesc criteriile de selecţie şi obiectivele manageriale, opoziţia face 3 sau 5 propuneri care corespund celor stabilite, iar puterea alege pe cineva din lista opoziţiei.  Desigur, aplicarea acestui mecanism în privinţa procurorilor-şefi ar consimţi faptul că ei sunt mai degrabă agenţi executivi (parte a ministerului public) decât magistraţi (parte a puterii judecătoreşti), iar asta e o dezbatere separată...

0 comments:

Post a Comment