10 December 2012

Progrese relative, dar vizibile (RO)

Miercuri, 5 decembrie, eram la Ankara, în Turcia, pentru a participa la o conferinţă internaţională anticorupţie, organizată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în sprijinul Strategiei Naţionale Anticorupţie a statului turc.  În aceeaşi zi, Transparency International publica ediţia 2012 a Indicelui de Percepţie a Corupţiei (IPC), iar mie nu-mi venea să cred că România a progresat atât de mult pe cât arătau cifrele din raportul TI.  De fapt, nu mă surprinde c-am progresat, ci saltul calitativ înregistrat faţă de anul trecut, când părea că ne înscriem pe o linie de stagnare ori plafonare;  şi faţă de convulsiile acestui an extrem de tensionat din punct de vedere politic!

Sunt foarte conştient de faptul că România a adoptat legislaţie anticorupţie de prima mână, dar ştiu că stăm prost la implementare;  avem instituţii specializate, care sunt luate drept modele de bună practică, studiate şi replicate în alte ţări ale lumii, dar ştiu că ele nu se bucură de foarte mare succes, ori măcar susţinere, acasă;  încă ne joacă feste înţelegerea şi acţiunea referitoare la statul de drept, separaţia puterilor, eficienţa instituţiilor şi multe altele…  Chiar în cadrul conferinţei, urmărind diferenţele dintre experienţa românească în materie şi obstacolele ori greutăţile pe care le întâmpină alte state, am început să mă îndoiesc:  Oare nu sunt eu prea critic?  Oare nu cumva am citit greşit rapoartele IPC de până acum?  Dacă mă înşel, iar România chiar s-a înscris pe un drum ireversibil?

evolutia relativa a IPC, Romania-UE
Indicele de Percepţie a Corupţiei: Evoluţia relativă a României faţă de media europeană
Am zis că e mai bine să verific, aşa încât mi-am petrecut ziua internaţională de luptă împotriva corupţiei verificând cifre şi (re)făcând calcule.  Am scos de la naftalină cifrele IPC pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, din 1997 încoace … [continuarea pe piatadespaga.ro]

2 comments:

Post a Comment