21 January 2013

Et tu, Frankfurte? (RO, vlăguit)

Multă lume mi-a spus că, în ultima vreme, s-ar fi constatat o degradare a proverbialei exactităţi germane.  N-aş fi crezut dacă n-o trăiam, zilele-astea, pe pielea mea!  Nu ştiu care poate fi cauza, dar e-al dracului de sigur că mă interesează—pentru că, dacă nici pe nemţi nu-i mai pot lua drept model, cred că mi se prabuşeşte lumea şi chiar că mi se scufundă planeta :-P  Las deoparte că trenurile nemţeşti au avut întârzieri nebănuite de mine până acum—7, chiar 8 minute, încă de la plecare, din staţia de formare a trenului!—şi mă concentrez doar pe experienţa din aeroport:

image
pe la 11:20pm, după ce-am coborât din autobuzul de îmbarcare
De bună seamă, Tarom are o mare parte din vina pentru aventura de-azi-noapte, însă nici responsabilii de la Aeroportul din Frankfurt nu s-au lăsat mai prejos :-(  Se pare că avionul care venea de la Bucureşti a fost nevoit să aterizeze la ~100 km depărtare, pentru că la Frankfurt n-avea loc—pe motive meteo de iarnă.  Am aşteptat răbdători, cuminţi, înţelegători şi concilianţi, să primim veşti despre momentul când vom putea călători spre casă—poate că vreo 80 de oameni?  La un moment dat, am aflat că pasagerii din acel avion (cel care sosea) stăteau, la fel de cuminţi, răbdători şi concilianţi, în avion #wtf! 

Ce să-nţeleg eu din asta?!?  Că nici Tarom, nici Aeroportul din Frankfurt nu au proceduri pentru o astfel de întâmplare?!?  Dacă mă aşteptam la aşa ceva din partea unei companii româneşti, ei bine, din partea uneia nemţeşti nu—în ruptul capului, nu!  Cu 4 ore întârziere, suntem anunţaţi la o altă poarta de îmbarcare—părea c-ar fi venit un al doilea avion de la Bucureşti, special ca să ne culeagă pe noi :-)  Încă o oră mai târziu, suntem daţi jos din autobuzul care urma să ne ducă la avion (credeam că e cel special!), cu explicaţia că nu s-a primit aprobarea de decolare dupa 11 noaptea, c-aşa au ei, nemţii, o regulă strictă ;-)

În tot timpul ăsta (am aflat mai târziu că numai vreo 4 ore!), ceilalţi pasageri stăteau cuminţi în avionul blocat la sol, la Hahn, numai ~100 km de Frankfurt, iar noi aşteptam, răbdători, o soluţie din partea unor autorităţi care treceau, evident, printr-o criză...  Şi-aşa am învăţat eu, că-n situaţii de criză se deschide manualul de proceduri, ca să ştii cum, când şi cu cine să comunici;  şi, mai ales, ce să comunici, pentru că trebuie să comunici ceva!  Eu aş fi rezolvat-o simplu, că-n 4+1 ore era suficient timp să găsesc nişte autobuze cu care s-aduc pasagerii de-acolo şi să-i duc înapoi pe cei de-aici, să n-ajung în situaţia ca ~80 de călători (şi-ncă pe-atâţia dincolo!) să doarmă pe coclauri...

image
pe la 5:00am, în zgomot de sforăituri
Evident că nu m-a-ncălzit cu nimic voucher-ul pentru mâncare şi băutură, când singurul magazin care mai era deschis în aeroport, la 12 noaptea, avea doar bere şi sărăţele.  Evident, nu m-au încălzit cu nimic nici scuzele politicoase că nu mai există camere libere în hotelurile aeroportului.  De fapt, nu m-a-ncălzit nici măcar vreo pătură oferită gratuit de autorităţile din aeroport, deşi locul era plin de oameni dormind pe băncuţe (şi sforăind pe rupte).  Bine c-am avut apă la ţâşnitoare şi-un loc pentru fumat pus la dispoziţie de Camel.  [Deşi eu fumez numai Lucky Strike, iar fumatul dăunează grav sănătăţii—ba chiar ucide!—şi recomandarea mea este să nu vă apucaţi de fumat, ori să vă opriţi acum!]

image
acvariul fumătorilor, loc de conversaţie
Dacă Tarom şi Aeroportul din Frankfurt ar fi comunicat, în primul rând între ei, apoi şi cu pasagerii, toată nebunia asta s-ar fi putut transforma într-un frumos joc de tabără, prin care oameni care trec împreună printr-o criză ar fi avut ocazia să se cunoască şi, eventual, chiar să ajute...  La 5 dimineaţa, ţeapăn de frig, am fumat şi ultima ţigară din pachet, după ce-am căutat să-mi iau şi-o cafea, să mă-ncălzesc şi să mă trezesc—aşi, păi, magazinele şi cafenelele din aeroport nu deschid atât de dimineaţă!  Ce bun ar fi fost un animator de grup, să ne mute atenţia pe ceva distractiv şi atitudinea într-un registru pozitiv! :-)

La 7 dimineaţa am aflat vestea (pentru c-am săpat noi după informaţii, nu că ni le-ar fi comunicat cineva!), iar noul avion era programat pentru ora 10—apoi, 10:30;  abia la 11 ne-am urcat, abia la 12 a primit aprobare să decoleze—cu 18 ore întârziere...  Lecţia pentru români e că tre' să-nveţe şi să planifice, şi să „procedureze,” şi să comunice!—pentru nemţi, dacă şi-au pierdut exactitatea procedurală planificată, măcar să-nveţe să comunice mai bine, eventual prin staţie şi megafoane, dacă nu-şi permit să angajeze un animator ;-)  Altfel, unde-am ajunge şi câţi cezari-cetăţeni ar mai fi injunghiaţi pe la spate de incompetenţa tăcută a propriilor instituţii, brute-frankfurte?!?

0 comments:

Post a Comment