09 January 2013

Judecătorilor mei (RO, urgent)

Aşa cum m-am adresat parlamentarilor mei, la început de an, cred că e cazul să-i ajut un pic şi pe judecători,  că-i văd într-un impas ;-)  Toată tevatura legată de alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui CSM îmi arată că judecătorii au nevoie de câteva clarificări, cel puţin pe termen scurt—dacă va fi cazul, fiţi fără grijă, le voi adresa şi procurorilor o postare :-P  Deocamdată, fiind sătul de circul deciziilor de la CSM, reluat de fiecare dată când apare nevoia unui vot, m-am gândit să le ofer o scurtă analiză a textului constituţional şi nişte sfaturi ;-)  [Ah, să nu uit, vă rog frumos, vă implor, nu vă mai bateţi joc de cvorumul de şedinţă, că nu sunteţi politicieni! :-(  Dacă vreţi incredere şi respect, demonstraţi că le meritaţi!]

Sedinta CSM: cvorum si circ pentru Mona Pivniceru!
sursa:  agenda.ro
De unde până unde ajung două organizaţii mai mult sau mai puţin respectabile, dar vocale şi active (UNJR şi AMR), să conteste umoral alegerea unui procuror în fruntea CSM?  Din deficienţa textului constituţional, mi se va răspunde!  Ei, nu chiar—întâi, pentru că există şi o contestaţie argumentată [LE:  deşi eu cred că, pe perioada mandatului de membru ales al CSM, procurorul (oricare ar fi el/ea) nu se mai află sub autoritatea ministrului justiţiei*];  apoi, pentru că textul se poate interpreta în fel şi chip, dar rămâne implacabil în favoarea minorităţii care analizează şi gândeşte şi e dispusă la dialog, nu în beneficiul majorităţii care vociferează isteric:

  • Constituţia nu spune explicit că procurorii ar fi magistraţi, nici în art. 131-134, nici în vreo altă parte—însă, dacă procurorii nu erau magistraţi, art. 133 nu le-ar fi dat nici dreptul la o secţie paritară în CSM, nici vocaţia de-a prezida CSM
  • Totuşi, dacă au o reprezentare de numai 5 aleşi în secţie, faţă de ceilalţi 9 judecători, nu cumva sunt procurorii nişte magistraţi de rang inferior?—numirea în funcţie, egală în art. 134 cu prevederea din art. 125, arată că n-ar exista astfel de diferenţe.
  • Dacă rolul procurorilor în CSM era, cumva, „decorativ” (ca al reprezentanţilor societăţii civile, de exemplu), atunci nu s-ar fi justificat includerea secţiunii despre ministerul public în capitolul privind autoritatea judecătorească.

Personal, încă din 1991, aş fi optat pentru procurori egali cu avocaţii, nu cu judecătorii, însă trenul ăla a plecat din gară, iar acum lucrăm cu ce avem.  Pentru mine, Constituţia nu e suficient de clară în privinţa statutului procurorilor, ca să nu mai spun de alte întrebări pe care le ridică ori le lasă în suspensie.**  Părerea mea e că ipoteza conform căreia procurorii ar fi magistraţi se bazează pe o interpretare un pic forţată a textului din art. 134, alin. 1, combinată cu o interpretare temerară a art. 133, alin. 3 şi, mai ales, alin. 2.  Însă pot fi de acord cu această interpretare, pentru că nu pot uita nişte amănunte cu iz de istorie recentă:

  • Dacă procurorii erau simpli agenţi executivi, sub autoritatea ministrului justiţiei, atunci nu ne mai puneam problema despre cine-i numeşte pe procurorii-şefi, nici nu ne mai băteam pentru depolitizarea parchetelor, nici pentru eliminarea controlului ierarhic asupra soluţiilor din dosare (măcar din 2002, de la cazurile Ciuvică şi Panait încoace), căci totul s-ar fi reglat prin inspecţia judiciară („braţul de fier” al CSM).
  • Dacă procurorii nu erau magistraţi, era obligatoriu ca sistemul să inventeze şi să pună în funcţiune judecătorii de instrucţie, despre care ţin minte c-au fost refuzaţi conceptual, în cadrul dezbaterilor pe acest subiect, încă din 2007 (pe când moda reevaluărilor pragmatiste nu începuse încă)—educaţia oferită de INM („braţul de catifea” al CSM) ar fi pus la punct comportamentul procurorilor văzuţi ca nişte poliţişti mai de soi, fără caschetă.
  • Dacă procurorii erau magistraţi de rang inferior, această distincţie ar fi fost neechivocă şi explicită, fiind plasată într-un text de lege, cel puţin de rang organic, dacă nu chiar constituţional—nicidecum într-o simplă cutumă, aşa cum invocă organizaţiile citate mai sus—culmea, AMR este o organizaţie (profesională ori sindicală, nu contează) comună judecătorilor şi procurorilor!

Aşadar, dragii mei judecători, vă rog să vă lămuriţi ce vreţi în relaţia voastră cu procurorii şi să vă pregătiţi temeinic pentru anunţatul forum constituţional din primăvară.  Altfel, veţi rămâne la mâna politicienilor!  Eu, personal, cred că o controversă de idei între judecători şi procurori este benefică pentru o societate stabilă şi aşezată, dar sunt primul care să recunoască faptul că România nu-i deloc bine rânduită.  Prin urmare, las la o parte ideile mele despre procurorii-agenţi-executivi şi despre judecătorii de instrucţie care ar trebui să-i tempereze, accept că procurorii sunt şi trebuie să fie magistraţi, vă recomand să nu uitaţi că unde-s doi, puterea creşte şi să lucraţi în armonie pentru o justiţie funcţională, eficientă, integră şi independentă!

Dacă vi se par utile, vă reamintesc şi sugestiile pe care le-am făcut încă din 2004 (vezi PS), când s-a discutat reformarea CSM pentru încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană—ştiu, atunci le-aţi refuzat, dar poate aţi învăţat mai multe în ultimii 8 ani, aşa cum am mai învăţat şi eu câte ceva ;-)

  • Mandatele de 6 ani ale membrilor să fie întrepătrunse, astfel încât componența CSM să se înnoiască cu câte o treime (și să fie organizate alegeri) din 2 în 2 ani—astfel, se exersează și se corectează, treptat, atât criteriile pentru alegerea celor mai buni magistrați, cât şi procedurile de validare, numire și revocare.
  • Mandatele președintelui și vicepreședintelui CSM să se extindă la 2 ani, astfel încât proiectele lor de management să poată fi puse în practică, monitorizate și evaluate din perspectiva rezultatelor și impactului, cu scopul/efectul de-a crește și transparenţa candidaturilor, şi responsabilitatea celor care aspiră la aceste demnități.
  • Preşedintele şi vicepreşedintele CSM să poată fi realeşi (pentru a evita penibilul rocadelor), dar să poată candida numai după îndeplinirea primei treimi de mandat (pentru a evita posibilitatea a trei mandate consecutive, pentru a pondera schimbările prea bruşte sau nesustenabile, pentru a bloca eventualele candidaturi la derută şi pentru a cultiva un spirit de dialog în sânul CSM).

Note explicative:
*)  Parcă de-asta ne-am chinuit 6 ani să-i convingem pe membrii CSM-ului anterior că nu pot şi nu trebuie să stea cu fundu'-n două luntri, şi-n căruţa de la parchetul sau instanţa unde lucrau înainte de-a fi aleşi, dar şi-n teleguţa de la CSM?!?  Zău, aşa, e vorba de discreţie şi bun simţ!...
**)  De unde rezultă că procurorul general PÎCCJ este şeful tuturor parchetelor?  Cine conduce, de fapt, ministerul public—procurorul general sau ministrul justiţiei?

0 comments:

Post a Comment