31 January 2013

Mecanismul de deCuplare şi Verificare (RO, amărât)

Ei, a venit şi noul Raport MCV pentru România, bun prilej de-a relua tradiţia postărilor sincron—pentru început, alături de Madama;  în curând, alături de restul echipei :-)  Da, e un Raport deosebit, numai pentru România—adică, în cele din urmă, am fost decuplaţi de sora noastră de limbă bulgară…  Pentru că oameni mai iscusiţi decât mine scriu despre conţinutul acestui Raport (dedicat evoluţiilor politico-juridico-mediatice pe care le-am moştenit din 2012), eu vreau să mă concentrez un pic asupra decuplării, că mi se pare un subiect interesant.  Decuplarea de Bulgaria, după numai 6-7 ani, e simbolică;  mi-e teamă că poate deveni ilustrativă pentru ce se mai poate întâmpla în următorii 6-7 ani, pentru că n-am deloc încredere în capacitatea partidelor politice de la noi de-a repune vagonul pe şine :-(

sursa:  Erik Mosterd
Despre decuplare s-a discutat de multe ori în perioada de pre-aderare, Bulgaria situându-se multă vreme înaintea României, apoi rămânând mai în urmă.  Subiectul era, însă, prea delicat, iar cele 2 state aspirante la statutul de membru UE dovedeau o foarte interesantă solidaritate danubiană—prin urmare, s-a renunţat la idee, până când România a luat-o razna în 2012.  La bulgari e simplu—au primit o listă de 6 condiţionalităţi în 2006, din care au realizat câte ceva până în 2012;  recomandările din 2012 sunt aspre de-ţi pui mâinile-n cap gândindu-te că justiţia, (anti)corupţia şi crima organizată pot arăta atât de rău :-(  [Dar există şi progrese vizibile, dacă mă refer la diferenţele din administraţie—deşi, la integritate, stăm cam la fel de prost!]

Dar să ne amintim un pic de unde ni se trage nouă setul de 4 condiţionalităţi din 2006:  După chiulul major pe capitolul de negocieri privind justiţia şi afacerile interne, dna Stănoiu era înlocuită cu dl Diaconescu în martie 2004.  Diplomat şi comunicativ, hotărât şi abil, dl Diaconescu a reuşit să canalizeze eforturile pentru a reforma de jure o mulţime de lucruri şi să convingă Comisia Europeană că România are capacitatea de-a demonstra progrese de facto până la momentul aderării, în 2007.  Negocierile de aderare se încheiau cu un document de poziţie comună între organismele executive de la Bruxel şi Bucureşti, care conţinea renumitele „steguleţe” galbene şi roşii, cu efecte până azi asupra aderării la spaţiul Schengen ori absorbţiei fondurilor structurale.

Pentru că România n-a reuşit să raporteze progrese convingătoare în 2005-06, restanţele s-au transformat în condiţionalităţi şi teme de monitorizare în cadrul MCV.  Desigur, dl Blaga şi dna Macovei s-au străduit!  Dar n-au reuşit pe deplin, aşa că nerealizările de jure şi de facto s-au transformat în amânări, respingeri, reproşuri, motive de politizare şi depolitizare a justiţiei, până când am ajuns la divizarea societăţii româneşti în faţa celor 3 televiziuni capturate sau captive—că numai captivante nu sunt a3, B1 şi OTV :-P  Comportamentul decizional de facto în perioada 2007-12 a fost atât de departe de cadrul procedural de jure, încât Raportul MCV e deplin justificat să considere că România suferă de grave tulburări legate de criteriile de la Copenhaga :-(

Comisia Europeană descoperă acum, după 5+2 ani de monitorizare, că societatea românească a sucombat presiunilor presei şi nu are suficiente pârghii de auto-control, deşi putea de multă vreme să plece urechea la surse alternative de informaţii (pentru mine, cel mai bun indicator e tirajul Capital vs. Капитал, chiar şi fără să fie ponderat faţă de populaţie).  Bulgaria a suferit enorm în timpul eşecului din 1996-97 şi şi-a-nvăţat lecţiile, în timp ce România n-a fost în stare nici măcar să eşueze spectaculos!  Suntem mediocri şi isterici, dar la barza chioară îi face Dumnezeu cuib—marginal faţă de vatra „satului” european şi decuplat de la trenul dezvoltării…  Oare vom putea face faţă preşedinţiei rotative a Consiliului, în 2019-toamna?!?  Ni se va permite să ocupăm acel fotoliu?!?

0 comments:

Post a Comment