07 January 2013

Pragmatizia pragmatiştilor (RO, speriat)

Am citit de mai multe ori articolul ăsta şi tot nu mă dumiresc într-un mod sau într-o notă pozitivă, ci sunt bântuit de reacţii foarte negative…  Nu aşa înţeleg eu pragmatismul!  Ce propune articolul ăsta cred că se cheamă altfel—lipsă de scrupule ori machiaverlîc, ipocrizie oportunistă, impredictibilitate dusă la absurd sau, poate, la absolut?!?  De fiecare dată când l-am (re)citit, am rămas şi mai neliniştit, şi mai confuz, şi mai debusolat…  Pentru că-mi dă senzaţia ba că nu există nuanţe de gri, ci totul e-mpărţit în alb şi negru, ba că nu mai există decât gri amestecat…  Îmi evocă monstrul de care ne speriem singuri, dar pe care chiar noi l-am plăsmuit, monstrul pe care-l asmuţim acum asupra celor din jur…  Iar eu refuz să cred că putem trăi aşa!  Mă sperie să aflu că un formator de opinie poate gândi aşa, că se poate exprima aşa! :-(


În privinţa CSM, nu mă supără deloc alegerea ca preşedinte a unui procuror—ba chiar s-ar putea dovedi cea mai bună măsură, în această perioadă, când încă nu avem şefi la parchete, nu avem criterii de evaluare, iar moda delegărilor/detaşărilor a penetrat până la vârful sistemului (unde nu pare să supere pe nimeni).  Ce mă supără e lipsa de transparenţă a „reformatorilor,” ce mă înfurie de-a dreptul e incertitudinea, lipsa de repere morale, oportunismul ipocrit, îmbrăcat în haina pragmatismului :-(  Soluţia rocadei de tip Putin-Medvedev îmi repugnă, mă revoltă, pentru că nu accept ca magistraţii să se coboare la nivelul unei astfel de mascarade înăcrite!!!  Nu înţeleg cum de nu s-au răsculat, încă, magistraţii din ţară, în faţa acestei enormităţi?!?

Când magistraţii acceptă astfel de jocuri de culise, prin esenţa lor politicianiste, ştiu sigur că nu mai am la cine apela pentru a sancţiona lipsa de transparenţă bugetară de la nivelul Guvernului, dispreţul faţă de participarea publicului în deciziile administraţiei locale, oferta făţişă de şpagă, venită acum din partea bisericii, lipsa de bun simţ a vecinului care aruncă gunoiul de la fereastră ori îmi sparge creierii cu bormaşina când vreau să dorm!  Când „animatorii de opinie” de teapa calibrul unor Tăpălagă sau Chirieac încep să-mi argumenteze, ipocrit şi oportunist, „binefacerile” unei guvernări fără principii şi fără proceduri, în chiar sânul forului deliberativ care e garantul independenţei justiţiei, mă simt de-a dreptul insultat!!!
Ăsta nu mai e pragmatism, ci pragmatizie;  iar oamenii ăştia nu mai sunt pragmatici, ci pragmatişti!  Băgaţi-vă monştrii pragmatiziei voastre-n pungă, băi, pragmatiştilor, şi lăsaţi-ma să văd lumea în culori!!!  Nu vă mai asmuţiţi monştrii asupra câinilor de pază (buni sau răi), ci lăsaţi-i să găsească soluţii pentru statul defect!
Dacă pragmatismul era o formă de utilitar(ian)ism, cred că se putea interveni pragmatic şi fără dublă măsură:  Încă din 2004 am militat (iar în 2005 am solicitat) un alt tip de reformă pentru CSM (vezi PS);  pragmaticii ar fi putut interveni decisiv, oportun şi util, însă pragmatiştii au ales să se joace cu eficienţa justiţiei, trecând cu tancul peste evidenţe, adoptând (?!?) alte măsuri, oportuniste şi politicianiste;  iar acum, aceiaşi pragmatişti reevaluează, făcând din negru alb şi invers, total dezgustător!  La fel s-a-ntâmplat cu elaborarea politicilor publice, cu construcţia instituţională de la ANI, cu Codurile, cu criza, cu restructurările, cu privatizările şi cu achiziţiile şi concesiunile şi parteneriatele public-private… 

Articolul de la care am pornit scrierea de azi se află într-un contrast orbitor, într-o antiteză perfectă cu dorinţele lui Radu Magdin…  La fel sunt comunicările din partea UNJR şi AMR :-(  Se pare că toţi decidenţii sunt la fel de tonţi ori la fel de adecvaţi, unii dintre magistraţii din CSM molipsindu-se prin contact prelungit cu bileţelele prezidenţiale, majoritatea parlamentară, fotoliile ministeriale ori platourile de televiziune…  Dincolo de alte solicitări pe care le-am transmis parlamentarilor mei, mai solicit, de la oamenii buni din CSM, un proiect de (re)organizare a instituţiei lor, cu mintea-n cap, preferabil bazat pe principii şi proceduri… 
Şi-mi doresc ca, în 2013, să ne găsim curajul de-a respinge pragmatizia, oriunde şi-ar face apariţia;  poate reuşim chiar să scăpăm de pragmatişti—atât de cei din stânga, cât şi de cei din dreapta politicii!

0 comments:

Post a Comment