03 April 2013

Parchetarea după ureche (RO, #fail sau #flaw?)

A fost o zi nebună, de data asta pe tema procurorilor—o zi care mi-a amintit, din nou, de frustrările mele în faţa incapacităţii decidenţilor noştri de-a planifica procesele decizionale şi altfel decât numai după ureche…  Şi-mi dau seama, încă o dată, că suspiciunile şi certurile şi scenarita de la-nceputul anilor ‘90 nu ne-au părăsit niciodată, că ne pierdem incredibil de mult timp cu accesoriile şi zorzoanele elefantului din mijlocul camerei, dar ignorăm cu desăvârşire tocmai elefantul!  Aşa cred eu, că numai cu reguli şi proceduri care să ne ţină pe cărare mai putem repara ceva (ori aspira la ceva bun)—altfel, devine evident că statul de drept e o himeră în România care nu depăşeşte momentul rule o’flaw :-(

sursa:  Covers
Chestiunea procurorilor ilustrează incredibil de bine incapacitatea de planificare a tuturor partidelor noastre, ca şi a altor instituţii—ce nu-nţeleg eu, însă, e cum de se mai suportă ei între ei, politicienii, că mie mi-e greu să cred că nu-şi dau seama cum trudesc năuc numai la nerozii;  cum e posibil să-şi închipuie că vor rezista multă vreme doar cu păcălirea a 2/5 din electorat…  Dar chestiunea numirii procurorilor-şefi e mai mult instituţională decât electorală, aşa că zic să ne uităm un pic la partide şi la marii actori politici,* să vedem cum au ratat momentul planificării:

  • PDL ar fi trebuit să stea la guvernare până în decembrie 2012, adică ştia foarte bine că legea îi dicta să ia decizii în privinţa şefilor PICCJ şi DNA, întrucât mandatele lor urmau să se-ncheie primăvara trecută.  Dl Predoiu n-a schiţat niciun gest, iar premierii Boc şi Ungureanu s-au făcut că plouă.  Acum, dl Blaga dă vina pe răzgândirile inconsecvente ale dlui Ponta #fail sau #flaw?
  • Preşedintele Băsescu ştia că are atribuţia şi responsabilitatea de-a numi şefii parchetelor, ştia foarte bine când urmau să li se-ncheie mandatele, avea relaţii bune cu Predoiu, Boc, Ungureanu (chiar şi cu Dumbravă ori Ghica, ar spune unii), dar a tăcut mâlc pe tema asta, deşi ar fi putut să aibă grijă de numirea unor procurori prefe competenţi, încă din toamna 2011 #fail sau #flaw?
  • PSD, proptit subit la guvernare, în urmă cu un an, ştia foarte bine că aparenţa de partid corupt nu-i va lăsa o marjă de manevră prea largă, în privinţa propunerilor pentru parchete, motiv pentru care a amânat decizia, aşteptând un moment mai favorabil (unii ar putea spune chiar c-a-ncercat să pregătească un moment mai favorabil, prin operaţiunea cu avalanşa suspendării) #fail sau #flaw?
  • PM Ponta, aflat în poziţia de ministru interimar (dar plenipotenţiar) al justiţiei, a ratat prilejul de-a pasa pisica în curtea CSM-ului, aşa cum pretindea că-şi doreşte, adică întoarcerea la prima formă a legii, din 2004.  Deşi a dorit să creeze aparenţa de om hotărât, care-şi ia în serios atribuţiile şi responsabilităţile, a făcut nişte propuneri inexplicabile pentru propriul electorat #fail sau #flaw?
  • PNL nu prea şi-a dorit portofoliul justiţiei, pentru că ştia că n-are capacitatea de-a-l gestiona, însă a acceptat preluarea formală a acestuia, prin artificiul tehnocratei Pivniceru.  Dna ministru (şi partidul deopotrivă) nici n-au convins cu prima procedură, nici n-au planificat momentul de-acum.  Încă din decembrie se putea gândi un nou set de propuneri (inclusiv pentru DIICOT) #fail sau #flaw?
  • Dl Antonescu e mai preocupat de imaginea de războinic decât de găsirea unor soluţii, dar mai are şi handicapul că nu vrea să-nţeleagă cum e cu statul de drept, separaţia puterilor, independenţa magistraţilor şi autonomia procurorilor.  Dorinţa lui de-a-şi pune pecetea pe numiri a-ncurcat pe toată lumea, ducând doar la renunţarea făţişă la portofoliul justiţiei #fail sau #flaw?
  • CSM perseverează în inabilitatea de-a-i arăta lumii că are o strategie clară cu privire la resursele umane din magistratură—cel mai probabil pentru că n-o are…  Încă nu ştim care sunt criteriile ori indicatorii de evaluare în privinţa performanţei magistraţilor, nici dacă există vreun orizont de timp estimat, până când CSM ar putea demonstra această capacitate #fail sau #flaw?

Aşadar, avem de-a face cu o suită de erori neforţate (şi de scuze puerile) din partea tuturor actorilor implicaţi în acest proces decizional.  În litera legii, eu cred că-i bine că dl Ponta şi-a făcut curaj să propună şefi la parchete (aparent fără implicaţii, motive sau presiuni politice, hă-hă-hă #fail sau #flaw?), dar numele pe care le-a scos din joben comportă multe comentarii, mai degrabă negative.  Tot în litera legii, e de-nţeles că un ministru şi-ar dori să lucreze cu anumiţi oameni la parchete, iar nu cu alţii, aşa că nu mi se pare chiar deplasată supărarea politică a liberalilor.  Şi dorinţa Preşedintelui de-a fi numiţi preferaţii săi e de-nţeles…  Dar în spiritul legii şi-al valorilor statului de drept, procedura avansată de CSM ar fi fost un model de bună practică, de bătut în cuie.

Şi-aici vin şi oportunităţile pe care le oferă acest moment năucitor, desigur, pentru viitor:
  • reforma constituţională trebuie să clarifice statutul procurorilor**—fie să depindă profesional numai de ministrul justiţiei, fie să devină magistraţi în adevăratul sens al cuvântului;
  • în funcţie de calea aleasă, fie MJ, fie CSM, să dezvăluie modalitatea în care se gestionează cariera şi performanţa procurorilor, pentru a elimina puterea discreţionară din acest proces decizional;
  • nu în ultimul rând, partidele să-nceapă să-şi instruiască decidenţii şi consilierii, mai ales în privinţa capacităţii de planificare şi analiză, pentru că nu ne mai permitem guvernarea după ureche!

Note explicative:
*)  Ar putea fi interesant să ne uităm şi la societatea civilă, despre care eu cred că are o responsabilitate pe tema asta, doar că, acum un an, când eu sugeram c-ar trebui să discutăm despre criterii şi proceduri cu dna Pivniceru, mi s-a spus că-i exclusiv treaba ei să-şi asume selecţia şi propunerile, că n-avem ce căuta noi în cauţionarea unui eventual eşec.  OK, dar eu, naiv, aş fi preferat să contribui la evitarea/prevenirea eşecului!
**)  Eu n-am preferinţe clar definite, pentru că-mi lipsesc o mulţime de date—până prin 2007, am considerat că procurorii trebuie să rămână agenţi executivi şi să fie dublaţi de judecătorii de instrucţie;  între timp, mi-am dat seama că n-avem resurse umane şi materiale suficiente, aşa că-nclin mai degrabă să devină magistraţi.

0 comments:

Post a Comment