16 September 2013

Banii lui Soros (RO, personal, lunguţ)

A ajuns şi la urechile mele că nişte foameni se dau de ceasul morţii, că vai, iarăşi ne vindem ţara!, că vai, măcar să nu le-o vindem ungurilor şi evreilor!  Nici n-are rost să mai spun că-i o prostie, ci vă spun altceva:  Eu sunt mândru că m-a plătit Soros!!!  Şi, pentru că mi-a ajuns la ochi şi la urechi că unul dintre detractori este timişorean, vreau să vă povestesc astăzi, de Ziua Internaţională a Democraţiei, chiar din Piaţa Taksim [am scris textul chiar acolo, acum câteva ore], de ce iubesc eu Timişoara şi cum se leagă iubirea asta de banii lui Soros :-P

Timişoara, iunie 2013, arhiva personală
Faţă de Timişoara aveam deja un respect deosebit, încă din decembrie '89;  dar am ajuns să văd oraşul abia în 2001;  de iubit, am început să-l iubesc (dimpreună cu oamenii şi spiritul lui) încă din primăvara lui '95, când am aflat povestea Universităţii Americane din Bulgaria:  Soros a avut un plan de reformare (sau revigorare) a învăţământului superior din toată Europa de Est, motiv pentru care a înfiinţat faimoasa Universitate Central-Europeană, imediat după evenimentele care au dus la prăbuşirea blocului estic.  Numai că CEU era o universitate construită exclusiv pentru programe de masterat şi doctorat, aşa că Soros s-a gândit că n-ar fi fost rău să mai existe o universitate, la fel de privată şi neconvenţională şi provocatoare, dar la nivel de licenţă, tot în centrul Europei.  Şi, pentru că CEU deja funcţiona la Budapesta, Varşovia şi Praga, s-a gândit el la Timişoara!

De ce la Timişoara?!?  Pentru că era (şi încă mai este, şi va mai fi) un oraş cosmopolit, multi-etnic, multi-cultural, suficient de aproape de celelalte 3, atât geografic, cât şi cultural!  În a doua jumătate a anului 1990, Soros a încercat să pună bazele acelei universităţi în Timişoara, ceea ce ar fi încununat/răsplătit foarte frumos eforturile şi rănile oraşului, după acel decembrie de coşmar şi de izbândă...  Dar Ion Iliescu şi Vadim Tudor s-ar fi opus, iar Petre Roman era un personaj mult prea plăpând politic la acea vreme, aşa încât proiectul era cât pe ce să moară :-(  N-a murit, pentru că rectorul/preşedintele Universităţii Maine se cunoştea, cumva, cu ministrul educaţiei din Bulgaria, la acea vreme;  în prima parte a anului 1991, omul acela a pus mâna pe telefon, a întrebat dacă se poate, dacă se găseşte vreo soluţie, iar în toamna lui '91 se puneau bazele AUBG-ului.

sursa:  facebook/Blagoevgrad
Blagoevgrad nu era deloc un oraş cosmopolit (deşi ar fi putut fi!), ci era mai degrabă leagănul mişcării de eliberare naţională a bulgarilor, leagănul naţionalismului bulgar!  Vă daţi seama că evreul american nu era văzut deloc cu ochi buni, că s-a scris mult, prin fiţuici mizere, despre profii americani care-ar fi fost agenţi secreţi, că frăţietatea cu Macedonia făcea ca grecii şi (mai ales) albanezii să fie respinşi, că solidaritatea cu sârbii făcea din kosovari nişte proscrişi, că românii erau vinovaţi de răpirea Dobrogei, că maghiarii şi secuii erau veri buni cu turcii, deci tot un fel de nu ne vindem ţara!...  Măcar era bine că se găsise un rost pentru clădirile de protocol ale Partidului Comunist, să nu cumva să rămână în paragină ;-)  Numai 4 ani mai târziu, economia oraşului duduia şi creştea spectaculos, în ciuda unui primar socialist, pentru că toţi străinii ăştia îşi cheltuiau dolarii şi mărcile în oraş (încă nu exista moneda euro!)...  Hmmm, ar fi putut fi Timişoara?!?

Îmi place să cred că era tot 15 septembrie când a venit Soros la AUBG pentru sărbătoarea primilor 5 ani de la înfiinţarea universităţii (deşi constat c-a fost mai degrabă în mai, pentru prima ceremonie de absolvire)...  Cert este că l-am văzut în carne şi oase, în Salonul Roşu de la ultimul etaj al fostei clădiri de protocol a fostului Partid Comunist, iar asta era, în sine, o victorie—să asişti la transformarea unui bastion al dogmatismului într-un templu al libertăţii de gândire critică :-)  A vorbit despre tot felul de lucruri, mai ales despre finanţele mondiale, chestie care nu mă pasiona foarte tare nici pe-atunci...  Până când cineva, un coleg albanez, i-a pus întrebarea care stătea pe buzele tuturor, dar mai ales ale bursierilor:

Dle Soros, dumneavoastră investiţi $11.000/an în fundul meu, iar eu nu reuşesc să-nţeleg de ce?!?  Iar el a răspuns dezarmant de simplu, arătând că el nu-şi mai face probleme despre cum să facă (şi mai mulţi) bani, ci despre cum să-i cheltuiască eficient!  Apoi, ne-a mai explicat că el investeşte în noi acum (în prima jumătate şi la mijlocul anilor '90), ca să fie sigur că, peste vreo 20 de ani, când vom ajunge noi în poziţii de decizie, legile vor fi rezultatul unor procese deschise, transparente şi predictibile, nu rezultatul puterii discreţionare a vreunui inept, visător sau descreierat...  Iar afacerile lui, desigur, ar prospera, pentru că ar beneficia de un sistem economic competitiv, unde toţi au şanse egale, dar numai cel mai bun câştigă...

Am fost mulţi români cu burse Soros la AUBG, la CEU, la tot felul de universităţi bune din lumea asta...  Unii, nu puţini, ne-am şi întors acasă...  Poate că încă nu suntem în poziţii de decizie, însă, desigur, plătim înapoi:  Nu vrem legislaţie discreţionară, scrisă şi adoptată fără consultări, în beneficiul unora care se cred mai egali decât toţi ceilalţi!, nu vrem corupţie!, vrem predictibilitate, responsabilitate, profesionalism, vrem bună guvernare şi suntem dispuşi să ieşim în stradă pentru lucrurile astea!!!  Şi la Universitate, şi la Operă, chiar şi în Taksim!  [Bine, eu nu ies, am explicat deja de ce, însă susţin întreaga mişcare #uniţisalvăm şi pe cei 20.000 de oameni care se află încă la demonstraţiile din pieţele oraşelor româneşti!]

sursa:  facebook/Ramesh Raj „Gezi, Taksim”;  replică farisse
În 2001, când am ajuns să vizitez Timişoara, eram implicat într-un proiect co-finanţat de Soros, prin care „exportam” unele practici ale democraţiei româneşti (atâtea câte erau, atâta câtă era) în ce mai rămăsese din Iugoslavia, după război...  Tot în 2001, ca şi în 2003, puneam umărul alături de alţi oameni în care investise Soros, să adoptăm în România o lege a accesului la informaţii şi o lege a transparenţei decizionale...  În 2004, puneam umărul la încheierea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană...  În 2002 şi 2005-07, ajutam şi eu, pe cât mă ducea mintea, la înfiinţarea instituţiilor anticorupţie—PNA/DNA şi ANI...  În 2006-09 „exportam” bune practici româneşti către organizaţii din Moldova, printr-un training de advocacy...  În 2009, mă opuneam codurilor adoptate de o putere discreţionară, care încălca legea cu bună ştiinţă...  În 2011-12 am ajutat, atâta cât am putut, ca România să adere la Open Government Partnership...

Da, în fiecare zi, prin tot ceea ce fac, îi plătesc înapoi lui Soros şi sunt mândru de asta!!!  N-am făcut calculul, dar cred că el a băgat în fundul meu cam $60.000, în total, din '93 încoace;  nu ştiu dacă firmele lui fac profituri echivalente, pe baza muncii mele, şi nici nu mă interesează prea tare acest lucru!  Mă interesează o guvernare corectă şi predictibilă, incluzivă şi consultativă, măcar participativă, dacă nu s-o putea să fie chiar deliberativă, în care afacerile oneste să aibă şanse egale, în care competiţia corectă să producă locuri de muncă şi un nivel de trai decent...  Cu alte cuvinte, curat caragialesc, voiesc prosperitate în integritate, bre!, iar vrerea asta mi-a fost, cumva, educată şi/sau insuflată de banii lui Soros :-P  Da, şi mă consider Timişorean în spirit—chiar dacă nu suport miticismele, vadimismele şi ticăloşiile, tot le tolerez dreptul de-a fi exprimate!

2 comments:

Post a Comment