10 September 2013

Începutul sfârşitului (RO, încrezător)

Când vine toamna şi-ncep să port sacou, ajung, invariabil, în faţa gestului de-a-mi băga cămaşa-n pantaloni.  Nu suport eu cămaşa pe-afară, deşi altora le stă chiar bine aşa (vezi Dr. House, de exemplu).  Pentru mine, băgatul cămăşii-n pantaloni are două valenţe mari şi late:  dezavantajul că văd cât m-am mai îngrăşat, pentru că se conturează mai bine colăcelul de deasupra curelei, şi avantajul că gestul în sine îmi dă o ancoră de normalitate, mă balansează în cvasi-conservatorismul meu „de modă veche.”  Aşa şi-acum, după meciul de fotbal de vineri şi manifestaţia stradală de duminică, am simţit nevoia unei ancore în analiza întâmplărilor din societatea românească, nevoia unui gest al băgatului cămăşii în pantaloni…


Am scris de mai multe ori despre învăţăturile pe care le-am reţinut de la Elemér Hankiss, încă din 1994, dar nu voi face referire tot la chestiunea cu greşelile trecutului, ci la altceva:  Ne explica nouă Prof. Hankiss că nu se poate găsi o soluţie politică, de compromis, dacă nu există moderaţi în taberele aflate în conflict, pentru că, de bună seamă, radicalii nu vor sta niciodată de vorbă unii cu ceilalţi.  Cu alte cuvinte, orice mişcare politică are nevoie de radicali şi de moderaţi, în egală măsură, dacă doreşte să ofere soluţii viabile—doar cu radicalii, nu ai partener de dialog;  doar cu moderaţii, nu ai forţă, viziune şi/sau influenţă.  Şi aici, fără a retrage vreun cuvânt din cele scrise în urmă cu o săptămână, îmi permit să pun conflictul despre Roşia Montană într-o nouă lumină:

Ce văd eu la oamenii din stradă, într-o dinamică pornită în urmă cu aproape 2 ani, este un colăcel prea mare aşezat deasupra curelei, adică sastisirea publicului românesc cu prea multele compromisuri (mai mult sau mai puţin corupte) ale moderaţilor!  Manifestaţiile pro şi contra proiectului de la Roşia Montană (pentru că şi reclama de la TV este tot o manifestaţie) reflectă nevoia unei noi viziuni şi a unor acţiuni de forţă (nu în forţă!), ca şi cum ochii le-ar solicita muşchilor să reducă grăsimea de pe burtă.  Aici începe sfârşitul tranziţiei pentru societatea noastră, aici începem să ne trezim, să ne dăm seama că partidele noastre s-au aglomerat în zona cu grăsime, la „centru,” pentru că nu-s în stare ori n-au chef să-şi asume rolul de muşchi, adică nişte politici serioase de „stânga” sau de „dreapta.”  [şi de-asta nu cred că are legătură cu #occupy sau cu #indignados...]

Am citit aproape tot ce s-a scris pe tema #uniţisalvăm #roşiamontană, zilele-astea…  Întradevăr, manifestaţiile sunt lipsite de ură*—o mare bilă albă!  Dar încă nu discutăm despre asociativitate, de un scop/obiectiv comun, ci doar despre aşteptări comune:  prezenţa, în acelaşi spaţiu, a libertarienilor şi anti-corporatiştilor mi se pare că reflectă perfect ideea de neam săturat.  Însă nu-i vorba de „ne-am săturat” de democraţie, ci mai degrabă de manifestările nedemocratice ale unui eşafodaj politic profund nereprezentativ şi complet neparticipativ, în care negocierile dintre „moderaţi” nu mai au scopul de acomodare a poziţiilor „radicale” pentru binele comun, ci doar scopul perpetuării unei „elite” politice fără niciun merit!  Aşa se-adună grăsimea pe colăcel, în absenţa flexării muşchilor…  [aici, cine ştie?, poate are o legătură cu #occupy sau cu #indignados...]

Opoziţia „moderată” a ratat ocazia de-a capitaliza protestul anti-guvernamental, pentru că e la fel de mânjită ca presa :-(  [nu ca jurnaliştii!, da?!?]  Puterea „moderată” a amânat intervenţia jandarmilor contra protestatarilor, câştigând timp de negociere [la fel cum presa „mânjită” pare că şi-ar fi renegociat contractele de publicitate];  apoi, chiar premierul „moderat” a anunţat respingerea proiectului de lege, crescându-şi artificial percepţia de legitimitate.  Eu cred,  în continuare, că proiectul exploatării de la Roşia Montană e de neoprit câtă vreme se discută de negocieri cu societatea civilă, în loc să ne concentrăm pe găsirea unei soluţii alternative şi a investitorilor care s-o susţină.  Ca să revin la metafora de la început, dialogul cu societatea civilă, acum, ar echivala cu un plan de dietă cu supă de salată, când e nevoie de alergat juma’ de oră în fiecare zi! :-(

Văd că se nasc germeni radicali în stânga şi-n dreapta eşichierului politic;  problema lor este că au ales să se poziţioneze acolo prin raportare la „moderaţii” care au aglomerat „centrul” până la saturaţie;  provocarea e să-i convingem că trebuie să se poziţioneze faţă de nevoi şi aspiraţii, faţă de agenda cetăţeanului, nu de agenda celorlalţi politicieni!  E începutul sfârşitului în tranziţia românească, iar deznodământul poate îmbrăca numai două forme:  fie vor apărea exact radicalii cu viziune şi cu forţă, muşchii de care-avem nevoie pentru a arăta bine în costum (la întâlnirea cu ceilalţi colegi din arena internaţională), fie vom rămâne doar cu „moderaţii” sastisiţi şi corupţi, urâţi şi izolaţi de lume, cu burta din ce în ce mai mare deasupra curelei… 


Vom şti că tranziţia s-a sfârşit în ziua în care noii moderaţi vor găsi un compromis între radicalii adevăraţi, o soluţie viabilă, pe baza unor deliberări la care vor invita să participe şi sectorul asociativ!  Pentru asta, e nevoie ca #uniţisalvăm să-nceapă să se refere şi la altceva decât la Roşia Montană, Dunărea şi Delta, Piaţa Matache, adică să coaguleze aspiraţiile societăţii româneşti pentru o guvernare participativă, pentru o democraţie deliberativă în adevăratul sens al cuvântului…  Iar, pentru asta, şi eu cred că-i nevoie de-o nouă lege a partidelor politice, una care să facă posibilă transformarea germenilor radicali în parteneri instituţionali :-), adică o lege care să deschidă posibilitatea formării, înfiinţării şi creşterii unor competitori politici faţă de actualele mizerii…  Dacă vrem economie de piaţă, competitivitate, libertate de exprimare, desigur :-P

Notă explicativă:
*)  Ura şi-a găsit debuşeul în puseele huliganice/naţionaliste care au însoţit meciul de fotbal România-Ungaria :-(  Ăsta e unul din motivele pentru care am făcut recurs la amintirea Prof. Hankiss :-P  Însă, aşa cum în SUA nu se organizează meciuri între naţionalele din Missouri şi Illinois, aştept cu interes ziua în care se vor desfiinţa echipele naţionale în Europa, aşa cum abia aştept dizolvarea statelor-naţionale de pe acest continent ;-)

0 comments:

Post a Comment