04 October 2013

Ori ne place, ori avem contract? (RO, explicativ)

… aşa că vezi tu, dragul meu, la ei, se ceartă prezidentul cu congresu’ şi le moare bugetu’;  la noi, se ceartă preşedintele cu guvernu’ şi ne moare parchetu’!
un hâtru din metrou
Am fost invitat aseară la emisiunea Cultura Politică,* să discutăm despre chestiunea demiterii dlui Papici de la DNA.  Dacă acceptăm analiza colegilor de la Context Politic, evident c-am contribuit şi eu (şi, într-un oarecare fel, contribui încă) la manipulare (chiar dacă eu încă nu-mi dau seama în ce direcţie).  Dar n-am de gând să speculez despre ce alte subiecte se-ascund în agenda politică pe sub perdeaua de fum a subiectui Papici, căci vreau să mă concentrez asupra temelor false, asupra deficienţelor de sistem şi asupra efectelor pe care toate acestea le generează pentru fiecare dintre noi…

suntmanipulat
sursa: Context Politic
Cred că există deja 3 teme false, care sunt întoarse pe toate feţele, până iese untu’ din ele, deşi chiar nu cred că merită discutate.  Dacă dezbrăcăm subiectul de-aceste teme false, veţi vedea că toată dezbaterea e vorbă-n vânt, singurul lucru important fiind inabilitatea de comunicare internă şi externă a dlui Niţu.  Alternativ, abia dacă nu-l credem inept sau impostor pe dl Niţu, putem să ne gândim c-ar fi vorba de-o perdea de fum pentru altceva…

  • Politizarea—absolut natural, a apărut (sau a fost generat) un subiect care se pretează la acuze din toate părţile, e suculent, deci toţi actorii politici se pun în mişcare, cu punctajele stabilite la partid, de gânditorii de mesaje.  Nimic surprinzător!  Politicienilor le convine să fie văzuţi, pe teme cât mai controversate, pentru că asta le-aduce notorietate şi-apoi au material cu care să lucreze la intenţia de vot sau la strângerea de fonduri.
  • Delegarea—la fel de natural, pentru a crea senzaţia că ei ştiu bine despre ce vorbesc, politicienilor li se pregăteşte şi un subiect tehnic, în care să-şi ancoreze vituperaţiile, când atacă, ori pe care să se replieze, când se apără.  Dacă delegarea ar fi fost explicată din timp, n-ar mai fi existat motivul politizării—cine l-ar fi oprit pe dl Niţu să discute cu dna Kövesi, respectiv să aibă toate documentele pregătite pentru noile numiri, împreună cu dl Cazanciuc?
  • Profesionalismul—substratul delegărilor este, de ani de zile (cel puţin în cazul PNA/DNA, dacă nu şi la DIICOT sau chiar PÎCCJ) că habar n-avem care este profilul ideal al unui şef de parchet.  Mă refer la profilul conturat de managementul resurselor umane din parchete, să ştim dacă e bine ca şeful să fie un bun manager ori să fie un procuror care scrie rechizitorii bune şi obţine condamnări în instanţă, eventual pe cazuri de dificultate mare…

Dacă exista un top multi-criterial al primilor 25 de procurori din România, argumentul cu profesionalismul ar fi gâtuit argumentul cu delegarea şi n-am mai fi avut discuţia despre politizare!  Dar o avem, pentru că există şi cel puţin 3 deficienţe mari, de sistem, care afectează subiectul deschis de demiterea dlui Papici.  Observăm că, odată expuse şi aceste deficienţe, „marele” subiect cu independenţa justiţiei nu şi-ar fi găsit loc pe agenda media!  [Chiar m-a distrat propunerea dlui Papahagi, făcută în emisiune:  să se lanseze o mişcare populară sub sloganul #uniţisalvăm #justiţiaromână—oare îl opreşte cineva?!?]

  • Constituţia—am mai scris şi spus (de mi s-a acrit!) că art. 131-134 din Constituţie nu sunt suficient de clare în privinţa statutului de magistrat al procurorilor.  Logica în care a fost scris textul, în 1991, punea procurorul mai degrabă în papuci de agent executiv.  Cel puţin din 2007, tendinţa este să-i transformăm pe procurori în magistraţi, însă litera legii e mai tare decât spiritul tendinţei, mai ales când vine vorba de politicieni :-(  [Propuneri de modificare se pot găsi la pag. 6-7 (.pdf, 1,8M).]
  • Instituţiile—cadrul legal care-l interpune pe Preşedinte în numirea procurorilor-şefi este discutabil.  Într-o logică minimalistă, aceste numiri s-ar putea face exclusiv prin (MJ şi) CSM;  dar, în situaţia noastră, prezenţa Preşedintelui poate corecta unele erori, după cum poate şi agrava unele crize.  În situaţia concretă a toamnei 2013, criza vine din eroarea trocului Niţu-Kövesi, generată şi agravată de interpunerea Preşedintelui.  [În plus, CSM tace de astă-primăvară, când a parafat trocul şi de când n-a mai depăşit criza internă despre cine poate fi preşedinte pentru 1 an :-( ]
  • Persoanele—pentru a doua oară în acest an (vezi cazul Bolintineanu), Premierul, Ministrul Justiţiei (ambii fiind de meserie procurori, adică te-ai fi aşteptat la oarece precauţie) şi Procurorul General trec cu lejeritate peste ierarhiile din parchete şi intervin cu seninătate în derularea unor anchete.  Împotriva spiritului şi tendinţei de-a transforma procurorii în magistraţi, pe baza trocului, aproape cu consimţământul CSM-ului…  Trist!

Poate corecta Preşedintele vreuna din deficienţele de sistem?  Nu prea are pârghii în acest sens :-(  Dar ar putea conlucra pentru corectarea lor?  Dacă vrea cu adevărat, poate!  Însă, pentru a putea exista şansa unei conlucrări, e nevoie ca toţi actorii implicaţi (Preşedintele, Premierul, MJ, CSM şi PÎCCJ, dacă nu şi DNA) să iasă din logica aceasta, conflictuală, cu acuze reciproce pe orice subiect.  E nevoie ca toţi aceşti oameni, care ne reprezintă ori ne conduc instituţional, şi să-şi întoarcă privirea spre efectele pe care le are asupra noastră lipsa lor de responsabilitate:

  • MCV şi Schengen—poate că nu reuşesc ei să se-nţeleagă despre cine va trage mai multă spuză pe turta proprie, când se vor soluţiona aceste mari provocări ale României, dar important pentru simplul cetăţean este s-avem o justiţie imparţială, predictibilă şi eficientă (MCV), respectiv să ne securizăm graniţele, inclusiv împotriva corupţiei dinlăuntru (Schengen).  Sunt două provocări mai degrabă abstracte, dar care au mare înrâurire asupra celorlalte:
  • Competitivitate—odată atinse obiectivele MCV şi Schengen, economia româneasca poate începe să-şi tureze la maxim motoarele integrării, racordării, alinierii depline la piaţa comună;  pe termen scurt, asta poate însemna sufocarea deplină a multor companii româneşti care au fost construite pe şpagă, fraudă sau înşelăciune;  dar, pe termen mediu, prin supravieţuirea celor competitive, ne vom trezi cu locuri de muncă stabile şi mult mai bine plătite.
  • Costurile personale—odată epurată şi economia, predictibilitatea bugetară/financiară/contabilă ne-ar aduce şi investiţii străine mai consistente, şi venituri mai mari din banii pierduţi până acum pe evaziune fiscală şi corupţie, adică şansa unor cheltuieli bugetare cu cap, a unor investiţii serioase în educaţie şi sănătate.  Astfel, scăzând costurile personale cu corupţia şi evaziunea, ar avea de unde creşte nivelul de trai :-)  [Dacă am greşit la ultimele 2 puncte, iertăciune, că nu-s economist!]

Aşadar, dacă dl Niţu ar fi comunicat cum trebuie cu dna Kövesi, subiectul Papici n-ar fi existat!  Nu cred că-i foarte important dacă a fost prostie sau premeditare, ci cred că-i mult mai important să-nvăţăm să ne ferim de manipulare şi să-ntoarcem subiectul, dezbrăcat de arabescurile temelor false, la cauze şi efecte!  Acuma, nu credeţi că, după ce-am dezbrăcat subiectul, normal ar fi să nu mai acceptăm să fim bătuţi la c..ap pe tema asta?!?  Ori cumva ne place?!?  Ori avem vreun contract care ne obligă să stăm capră?!? :-P



Notă explicativă:
*)  În timpul emisiunii, pe la 6:23 pm, s-a produs o pană de curent în studio, motiv pentru care s-a decalat un pic desfăşurătorul—prin urmare, s-a lungit un pic dialogul cu CTP şi n-a mai fost suficient timp pentru concluzii.  Şi, da, aveţi dreptate, eu am evitat să vorbesc despre Dragnea, pentru că nu cred că-i vorba despre el în tot scandalul ăsta—exceptând statutul lui de pretext ;-)

0 comments:

Post a Comment