25 November 2013

Democraţia locală (RO, deliberativ)

Pe parcursul ultimelor 2 săptămâni, am avut parte şi de câteva bucurii legate de guvernarea locală, nu doar de tristeţea cu descentralizarea lui Dragnea.  De fapt, anul ăsta mi-a reamintit că administraţia publică e una din pasiunile mele.  Iar toamna asta, prin mijlocirea unor întâlniri cu o sumedenie de consilieri locali, mi-a atras atenţia asupra celei mai importante cauze a deficitului democratic care ne afectează deciziile politice.  Aşadar, zic să discutăm un pic despre legislativul local, despre funcţia lui deliberativă, despre ce-am putea face pentru a-mbunătăţi situaţia şi pentru-a ne asigura un viitor democratic.

sursa:  TED/Michael Sandel, subtitrat
Baronizarea administraţiei locale rezultă în mod direct dintr-un defect de design, care-i face pe consilierii locali să nu se concentreze deloc pe componenta parlamentară a activităţii lor decizionale.  Consilierii au preocupări proprii, care le ocupă majoritatea timpului, pentru că de-acolo îşi plătesc, de fapt, facturile...  Pentru procesele decizionale din administraţie, îşi dedică eventual 4-5 ore pe lună, pentru a participa la comisiile de specialitate şi la plenul consiliului local sau judeţean.  Cu cât mai puţin timp dedicat acestei „poveri” politice, cu atât mai bine, pentru că viaţa nu stă-n loc, iar preocuparea principală e alta!

Cu alte cuvinte, designul instituţional i-a împins pe consilierii locali înspre cedarea (conştientă sau nu) a puterii de decizie (din ce în ce mai discreţionară) către executivi, fie că-i vorba de sforari (baronii politici), fie de iniţiatori (baronii administrativi).  Sforarii sunt mai des întâlniţi la nivel de comună şi/sau oraş mic, în timp ce iniţiatorii (cel mai adesea funcţionari publici) sunt mai influenţi în oraşele mari, în municipii şi la judeţ.  Iată, cam aşa îşi fac calculele ei, consilierii locali fără veleităţi ori ambiţii baroniale:

  • Dom’e, iniţiatorii sunt specialişti, experţi, şcoliţi, ştiu ei mai bine;  oricum, n-am io timp să verific cu alegătorii dacă e cu-adevărat nevoie de-aşa ceva;  nici nu-s plătit suficient ca să-mi fac eu un corp de experţi, să umble cu mine tot timpul, cu atât mai puţin să-mi fac eu timp să umblu din casă-n casă;  şi, dacă nimeni nu vine la mine în audienţă, să-mi spună, asta e!, că e viaţa lor, în primul rând, iar io nu-s Mafalda, să le ştiu io pe toate…
  • „Sforarii au calculat bine toate avantajele şi dezavantajele, au numărat toate voturile, au negociat ce votăm noi acum şi ce vor vota ei, la schimb, data viitoare;  nu m-apuc io să le stric ploile votând cum mă taie capu’ sau după ce mi-a spus Tanti Florica deunăzi, că mă şi văd că-mi retrag ăştia sprijinul politic, iar Costel abia aşteaptă să-mi ia locul, că el are mai mare nevoie decât mine de indemnizaţia de şedinţă…” [da, majoritatea consilierilor locali sunt bărbaţi şi nu foarte înstăriţi!]

Rezultanta acestor gânduri şi comportamente este că executivii din administraţia locală cresc în influenţă, cu complicitatea consilierilor, care se transformă în masă de manevră, în loc să-şi ia în serios rolul de for decizional.  Absenţa consultărilor cu cetăţenii, ca şi a dezbaterilor ideologice (despre idei şi valori!), conduce la eliminarea de facto a legislativului local din ecuaţia oricărei decizii.  Iar aceşti executivi (iniţiatorii şi sforarii) cresc în ierarhia de partid, profitând de obiceiul învăţat la nivel de consiliu, transpus şi-n adunarea generală de la partid.  Astfel, la vârful partidelor ajung oameni care nu dau 2 bani pe negociere, consultare, deliberare, ba chiar dispreţuiesc profund sistemul parlamentar, pe care-l consideră un formalism, o faţadă, un rău necesar, o frână temporară…

Din perspectiva asta, poate că-i mai uşor de-nţeles acum de unde vine tendinţa de-a guverna prin ordonanţe (acte care emană de la puterea executivă), de ce Parlamentul este ignorat, de ce nu se fac studii de impact şi nu se respectă procedura de consultare publică—pentru că politicienii de la vârf au în jurul lor, ca modele de succes în politică, aproape numai executivi!  Neîntâmplător, de-a lungul timpului, toţi executivii (sforari sau iniţiatori) şi-au croit regulile jocului şi procesele decizionale în favoarea lor, iar asta le conferă „aura” de grup elitist, de superioritate şi/sau chiar de intangibilitate, atât de plastic sumarizată în eticheta de baroni.

Ce-i de făcut?  Folosind învăţăturile lui Aristotel, via Sandel (video TED, ilustrat mai sus), trebuie să ne întrebăm care e scopul consiliului local, care este natura sa esenţială, care sunt calităţile necesare pentru a accede acolo…  Iar răspunsurile ni se-arată destul de repede şi limpede:  natura deliberativă este esenţială, dacă scopul fundamental al consiliului local este să reprezinte comunitatea în procesul decizional;  şi-atunci, consilierii trebuie să fie oameni bine mobilaţi la cap, cu aplecare spre consultare, dezbatere şi negociere!  Ca să fac poziţia de consilier atractivă pentru astfel de oameni, trebuie s-o profesionalizez şi s-o plătesc mult mai bine, să deschid competiţia internă (pentru poziţii) la pachet cu cea externă (pentru electorat), să-i premiez cum se cuvine pe cei merituoşi, să-i elimin din joc pe tăntălăi, oricât s-ar da ei de forţoşi!


În concluzie, cred că este imperios necesar ca, până la alegerile locale din 2016, să se ia în considerare o reducere drastică a numărului de consilieri locali şi judeţeni, la pachet cu transformarea demnităţii publice de consilier într-o muncă permanentă, 24/7;  prin reducerea numărului şi menţinerea bugetului alocat, se poate creşte şi consistenţa indemnizaţiilor.  Profesionalizarea aleşilor locali, cred eu, va conduce la competiţie în interiorul partidelor, la mutarea accentului de pe executiv pe deliberativ/legislativ, respectiv va contribui la tranziţia dinspre implementarea unei soluţii reactive („care-o fi, numa’ s-o rezolvăm mai repede”) către căutarea celei mai bune soluţii anticipative („uite de ce cred că soluţia mea va fi mai bună decât a ta”), rezolvând şi ecuaţia competiţiei externe, din faţa electoratului.

Cu o astfel de măsură, de regândire şi de reaşezare a administraţiei locale pe baze noi, cu o nouă concepţie, cu un alt design, putem spera (desigur, n-ar fi rău să reducem şi numărul de parlamentari, cu ocazia asta)…  Pe termen mediu, până prin 2024, putem spera că democraţia locală se va revigora, că noul spirit deliberativ va produce noi modele de succes în politică, va atrage mai mulţi oameni—mai ales dintre cei care-acum sunt dezgustaţi şi demotivaţi.  Dacă mai adăugăm şi ideea partidelor locale, avem din ce în ce mai multe şanse ca administraţia locală să devină un adevărat bastion al democraţiei :-)  Apoi, mai avem de rezolvat doar chestiunea eficienţei…

2 comments:

Post a Comment