22 March 2014

Crimeea, аншлюс? (RO, neliniştit)

Update:  Aproape 7 săptămâni mai târziu, acest articol din Forbes îngenunchează premisa de la care am pornit argumentația de mai jos—se pare că intervenția în Crimeea a fost mai dură și mai elaborată decât mi-am închipuit eu că și-ar fi putut permite Rusia :-(
Pentru prima dată-n viaţa mea, mi-am dat seama cât de frică mi-e de război!  De-asta m-am şi ţinut departe de ştirile ori comentariile privind Crimeea.  Însă n-am reuşit să-mi îngrop toate gândurile despre subiect, aşa că transcriu aici o parte din notiţele pe care mi le-am aşezat în caietul meu galben, pe drumul către Călăraşi şi-napoi…  Cred foarte tare în dreptul oamenilor la auto-determinare, pentru că-i vorba de identitatea lor;  cred la fel de tare în democraţia locală/regională;  mai cred că, în spaţiul în care mă-nvârt eu, în ultimii 20-25 de ani, statalitatea s-a desprins de conceptul de naţiune, dar rămâne strâns legată de sustenabilitatea economică…  Iar aceste credinţe îmi conturează astfel de gânduri:
image
surse: hartasteagul şi textul
Mi se pare că modul în care ne raportăm la democraţie nu mai abordează chestiunea din perspectiva statelor, ci din cea a oamenilor, luaţi dimpreună cu valorile lor.  Iar valorile, cred eu, reflectă, în abstract, nişte nevoi şi aspiraţii foarte concrete.  Prin urmare, mă simt obligat să-mi pun întrebarea dacă nu cumva locuitorii Crimeii au exprimat, prin acel mult-hulit referendum, o opţiune pentru nişte soluţii palpabile faţă de nişte nevoi ale lor, foarte concrete, urmând să vedem apoi ce fel de valori reflectă acea decizie:

  • din perspectiva diferenţiere-asimilare, se pare că preferă vrabia din mână (conceptul familiar al naţiunii ruse) faţă de cioara de pe gard (apartenenţa la spaţiul european);
  • din perspectiva sustenabilităţii economice, îmi pare că preferă conglomeratul economic rusesc, foarte previzibil, faţă de piaţa europeană, competitivă, deci schimbătoare, volatilă;
  • din punct de vedere al securităţii, înţeleg că preferă puternicul braţ protector al Rusiei, în locul mecanismelor neclare şi nesigure (ca orizont de timp) ale UE sau NATO.

Probabil că locuitorii Crimeii, trăind foarte bine de pe urma turismului şi resurselor naturale şi poziţiei militare strategice, nu-şi pun probleme faţă de siguranţă/securitate ori locuri de muncă. Poate că tocmai competiţia pe o piaţă liberă le produce teamă, aşa încât găsesc refugiu într-o economie ceva mai planificată, iar afilierea la naţiunea rusă le satisface toate nevoile, ca o umbrelă cuprinzătoare. Poate m-aventurez, dar cred că valorile lor nu-s compatibile nici cu ale scoţianului care vrea independenţă faţă de Marea Britanie, dar în interiorul UE (poate chiar cu moneda euro, ca verii irlandezi), nici cu ale kosovarului care vrea independenţă faţă de Serbia, dar şi faţă de Albania, tot în UE, tot cu moneda euro. Astfel, crimeeanul e desincronizat faţă de Europa acestor ani şi, pentru că-nţelege că nu poate trăi izolat, se-ndreaptă (natural, nu?) spre cel mai puternic actor cu care se află în sincron; iar faptul că mai găseşte în Rusia şi-un trecut comun, o valoare naţional(ist)ă, asta-i face viaţa/decizia cu-atât mai uşoară…

Părerea mea este că, în confruntarea vorbelor de relaţii internaţionale asupra Crimeii, se pot vedea în acţiune trei abordări distincte, iar preferinţa mea, bazată pe nevoile, valorile şi credinţele mele, este îngrozitor de sub-reprezentată—pentru că marilor actori globali le lipsesc curajul şi instrumentele necesare pentru a articula abordarea cea mai adecvată faţă de epoca pe care o trăim, pe care o traversăm împreună:

  • Rusia şi (din păcate) o mare parte a statelor-membre UE (inclusiv România) joacă pe cartea veche, a naţionalismului, a menţinerii graniţelor exact aşa cum sunt ele desenate pe hartă;
  • SUA joacă (timid) cartea integrării economice şi auto-determinării, dar ezită între preocupările pentru propria imagine (ancorată în trecut) şi propriile viziuni (cu un ochi întredeschis spre viitor);
  • UE are în mână cartea unităţii în diversitate, care nu se-mpiedică de naţionalisme şi de graniţe, dar n-o poate juca tocmai pentru că depinde de statele-membre, nepregătite să acţioneze pentru viitor.

Aşadar, cei care privesc la ce s-a-ntâmplat în Crimeea şi acuză „anschluss!” abordează chestiunea din perspectiva graniţelor fixe şi, când mă uit mai ales la europeni şi la americani, mă-ntreb cum de nu-i doare disonanţa cognitivă dintre ce vorbesc şi ce fumează, cum se spune în popor...  Această abordare nu poate subzista, mai ales într-un spaţiu care clamează cele patru libertăţi transfrontaliere :-(  Aceste 4 valori europene erodează autoritatea statelor-membre asupra graniţelor interne UE şi necesită o poziţionare similară asupra graniţelor politice externe Uniunii!  Statele-membre UE trebuie să-şi dizolve guvernele centrale şi să lase autoritatea „statală” în mâinile Bruxelului, iar confederaţia de regiuni care ar rezulta din această mişcare să accepte că există alte regiuni, nu state întregi, din afara spaţiului UE, care aspiră la integrare, după cum încă altele resping această idee (părţi din Belarus, poate?) ori doresc integrarea într-un alt spaţiu, bazat pe alte valori (Uniunea Euroasiatică ori chiar Federaţia Rusă)...

Nu ştiu ce s-a hotărât la Consiliul de zilele-astea, dar cred că UE trebuie să acţioneze în conformitate cu valorile pe care le îmbrăţişează europenii, adică să ia act de faptul că există zone din vecinătate (părţi din Moldova, părţi din Ucraina, părţi din Caucaz sau din Nordul Africii) care vor să facă parte din spaţiul european, pentru că au nevoi similare şi îmbrăţişează valori similare.  UE trebuie să facă pasul către un nou model de guvernare, asumându-şi că Rusia rămâne pe o poziţie egală cu un model învechit, dar care încă dă roade în colţul său de lume.  SUA trebuie să-şi asume dacă va continua efortul de integrare euro-atlantică ori se va izola pe propriul continent.  Tranziţia ultimilor 20-25 de ani îşi face cunoscute efectele, ne pune în faţă un alt fel de oglindă şi ne forţează pe toţi să ieşim din zona de confort!  Lumea se va schimba enorm până-n 2020, iar „câştigătorii” se vor alege dintre cei care-şi croiesc acţiunile în perfectă coerenţă cu valorile! 

sursa:  Tarasova Pravda
Din acest punct de vedere, exerciţiile NATO din Polonia sunt expresia unor valori din secolul trecut :-(  Preferam deschiderea unor instrumente financiare de tip PHARE, care să facă UE (competiţia şi cele 4 libertăţi, de fapt) atractivă/~e pentru nehotărâţii ori separatiştii din vecinătatea apropiată…  Noul război rece a început deja, între două modele de guvernare, între două blocuri politice cu valori diferite.  Acest nou război are loc la numai câteva sute de kilometri de noi şi-ar fi bine să-nţelegem că trebuie purtat cu „arme” economico-financiare, informaţionale şi comunicaţionale…  Din păcate, suntem complet desincronizaţi din cauza unor guvernanţi izolaţi şi fragmentaţi (la nivelul statelor-membre UE şi SUA), tributari unei gândiri „strategice” perimate :-(  Şi da, mi-e frică de război!, pentru că şi-n anii 30-40, tot incapacitatea/inabilitatea vestului i-a dat apă la moară agresorului :-(((
Later edit:  O discuţie interesantă despre valori, despre instrumente economico-financiare, despre instrumente diplomatice/comunicaţionale, dar şi despre desincronizări, la Digipedia.  Între timp, am mai găsit articole şi-am împănat textul meu cu linkuri, acolo unde se potriveau.  Argumentul contrar, despre intervenţia rusească în organizarea referendumului, este foarte bine reprezentată grafic, aici.
Update:  Ioana Lupea m-a invitat să prezint aceste idei la Adevărul LIVE.  Mulţumesc :-)  Şi vreau să fac o rectificare, pentru c-am spus c-ar fi circa 500 şi ceva de regiuni NUTS II, însă, evident, sunt ceva mai puţin de 300—scuze!

0 comments:

Post a Comment