12 November 2014

Tristețe și speranță (RO, administrație locală)

Mă-ncearcă o tristețe profundă... Sigur că voi trece peste asta, dar aș fi ipocrit să nu recunosc că mă-ncearcă... Acum vreo 10 ani și-un pic, după ce văzusem cum Sechelariu aproape că reușise transformarea Bacăului într-o feudă personală, am început lucrul la câteva proiecte orientate înspre transparentizarea administrației locale, înspre reașezarea relațiilor dintre cetățeni și reprezentanții lor de la nivel local. Unul dintre proiecte, derulat în 2003-04, se referea la transparența bugetelor locale, iar orașele alese erau Bacău, Craiova și Pitești. Primarii din acele orașe au primit șansa de-a-și corecta deficiențele, de-a se curăța din interior, de-a se ajuta, în parteneriat cu comunitatea, să scape de corupție... Constat că niciunul dintre ei n-a vrut, de fapt, să-nvețe nimic :-(

sursa: Digi24
  • Primul primar cu care ne-am înțeles a fost Stavarache—îi convenea să le demonstreze alegătorilor că el e altfel decât Sechelariu! A făcut dezbatere publică pe tema bugetului, chiar dacă tocmai de Ignat, iar în sală erau numai 3 băcăuani, adică mai puțini decât noi, cei din echipa de proiect. În toamna 2005, a fost primul primar care a început aplicarea legii granturilor. Se știe deja, acum e arestat.
  • Al doilea cu care ne-am înțeles a fost Solomon—chiar nu-i venea să creadă că Stavarache putea fi mai deștept! A văzut repede potențialul electoral al ideii, așa c-a organizat și-a creat toate condițiile pentru o dezbatere ca la carte, la Filarmonică, unde-au participat cam 400 de craioveni. Mai târziu, a plusat, acceptând un proiect fabulos, de unde i s-a tras și condamnarea. N-a mai putut reveni politic.
  • Pendiuc n-a avut nevoie să fie convins—când a auzit ce ne dorim, fără să mai asculte argumentele ori exemplele din Bacău și Craiova, a acceptat imediat. Așa l-am reîntâlnit pe dl Cerbureanu, unul dintre cei mai competenți secretari de municipiu din țară. Dezbaterea de la Pitești n-a fost strălucită, dar a lăsat urme, iar transparența și-a găsit casă bună în acea primărie. Acum, însă, e arestat și Pendiuc :-(
Despre alți primari, cum ar fi Apostu ori Frâncu, Anghel ori Gutău, Prina, Dăneșan sau Boriga, nu mai comentez nimic—în orașele lor, de bine-de rău, n-am derulat proiecte de genul celui descris mai sus. Dar mă-ntristează faptul că primarii-și ratează șansele de-a face bine lucrurile pentru care sunt aleși, pentru care candidează, de fapt! Și mă-ntristează gândul că, pe viitor, alți primari ar putea refuza colaborarea cu OeNGeurile, din superstiția că asta le-ar putea atrage arestarea... Nimic mai fals!, iar cei care s-au angajat în implementarea SNA s-au putut convinge, în timpul misiunilor de evaluare, când s-au întâlnit cu colegii OeNGiști :-) Dau tristețea la o parte și-mi rămâne speranța că integritatea va prinde rădăcini și în administrația locală, curând! :-)

PS O parte din speranța asta se vede și în interviul pe care l-am acordat săptămânalului bulgar Tema; articolul e deja disponibil, iar Google Translate e suficient de bun :-) Iar dacă vă așteptați ca tristețea și speranța să se fi referit la dezbaterea prezidențială de-aseară, scuze :-P Găsiți pe gândul.info tot ce-am lucrat cu Factual.ro :-)

    0 comments:

    Post a Comment