13 June 2015

Boicotul votului, inacceptabil! (RO, supărat)

În copilăria mea, circula un banc despre un bunic mort și împăiat, păpușărit să dea din mână în dreptul ferestrei, când venea poștașul, astfel încât familia să mai încaseze (fraudulos, desigur) încă o pensiepentru că era mai simplu decât să lucreze onest, într-o slujbă legitimă. Așa e și statul român, din păcate :( Știam că-i mort încă de anul trecut, da’ încă nu mă lămurisem în beneficiul cui continuă să dea din mână pe la fereastră. Modalitatea de „exprimare” a votului de ieri, la moțiunea de cenzură din Parlament, m-a convins că-ntreaga clasă politică actuală încasează fraudulos „pensia,” pe spinarea mea, pentru că-i este mult mai simplu decât să lucreze onest :(


Pentru mine, votul e sfînt! Nu-mi pot imagina democrație și stat de drept fără exprimarea preferinței pentru una din cel puțin două opțiuni. Sigur, prefer să am mai multe opțiuni, iar ăsta-i motivul pentru care-mi doresc să fie încurajată competiția, mai ales în politică. La limită, pot să accept că există o minoritate incapabilă să aleagă, iar acestei minorități îi recunosc dreptul de-a nu-și exprima preferința, adică de-a nu vota—însă, pentru această minoritate, caut modalități de informare, astfel încât să devină capabilă să aleagă și, apoi, să se exprime liber, plenar, în cunoștință de cauză. Dar în ruptul capului nu pot accepta suprimarea preferințelor, gâtuirea competiției, împiedicarea exprimării în (de)favoarea unei opțiuni!

Pe când era la putere, dl Boc a inventat „statul în fotoliu,” pentru a controla rezultatul votului la moțiunile de cenzură; pe când era suspendat, dl Băsescu a invitat la absenteism, pentru a controla rezultatul votului la referendumul de demitere; acum, reziduul anti-democratic din fostul PDL se găsește în noul PNL, cel mai mare partid al opoziției paramentare. În preajma europarlamentarelor, opoziția extra-parlamentară (cu legături înspre actuala majoritate, spun unii) a îndemnat la boicotarea alegerilor, pentru a semnala, chipurile, că așa nu se mai poate! Ieri, PSD-ul dlui Ponta a recurs la aceeași stratagemă ca mult-hulitul PDL, dar pentru a arăta că se mai poate! :( [deși, în octombrie 2010...]

„Stai în banca ta!” e o vorbă populară pe care am urât-o încă de când eram copil. Știu bine, „cuiul care iese din scândură va fi bătut cu ciocanul în cap,” iar „păduchele, când vrea să moară, iese-n frunte.” Dar nu putem trăi toată viața ca niște păduchi și nu accept să fim tratatați ca niște cuie! [nici măcar nu suntem cu toții beți cui, ci doar maxim 3 milioane :P ] Când ambele partide mari, PSD și PNL, sunt contaminate de boala boicotării votului, iar formațiunile politice mici, UNPR, PC(+PLR), PMP și UDMR, au beneficiat, pe rând, de-un astfel de aranjament, înseamnă că totul e de fațadă, ca bunicul din banc, iar despre democrație și stat de drept nu mai încape vorbă :(

Surprinzător, mai avem o speranță, mulțumită campaniei Politică fără Bariere, alături de care am reușit (nu știu cum, încă nu-mi pot explica) modificarea legii partidelor. Sper ca fereastra asta de oportunitate să fie deschisă suficient timp pentru ca o nouă clasă politică să-l îngroape pe bunicul din banc, să scoată din casă familia clasei politice actuale (beneficiara schemei frauduloase) și să-nceapă lucrul onest, pentru obținerea veniturilor dintr-o slujbă legitimă, adică o guvernare „cu mintea-n cap.” Oare anul viitor, de 13-15 iunie, vom avea și oarece vești bune, având în vedere că-n perioada aia se vor anunța rezultatele alegerilor locale?!?

sursa: HotNews

0 comments:

Post a Comment