07 June 2015

Deceniul al treilea (RO, motivațional)

Am fost joi la Ruse, la dialogul cu Frans Timmermans, Rossen Plevneliev și Robert Cazanciuc. Înțeleg (de la min. 46:15) că un mini-Schengen experimental pe granița comună româno-bulgară n-ar fi văzut cu ochi răi la Bruxel, dar nu-i clar dacă România și Bulgaria sunt cu adevărat pregătite să facă acest pas (sau dacă vor să-ncerce!). În ce privește decalarea cu câteva luni a rapoartelor de progres MCV, astfel încât deficiențele semnalate (în septembrie, de exemplu) să poată fi transformate în obiective de politici publice, adecvat bugetate (în octombrie-noiembrie), dl. Timmermans ar putea lua în considerare ideea. Pe subiectele astea (care n-au nicio legătură? cu posibila urmărire penală a premierului Ponta) se mai poate discuta, evident; din păcate, n-am primit răspuns la întrebarea lansată cu o zi înaintea conferinței de la Ruse:

sursa: facebook
Și de ce ne-ar interesa pe noi care vor fi marile provocări ale UE în anii 2020? În primul rând pentru că România va prelua președinția rotativă a Consiliului, în a doua jumătate a anului 2019. Asta înseamnă că, după alegerile europarlamentare din primăvara 2019, România va „năși” noua Comisie Europeană, care va propune bugetul Uniunii pentru 2021-2027. Mie mi se pare că provocarea asta e fantastică pentru România, motiv pentru care încă sunt foarte mirat de faptul că subiectul lipsește de pe agenda politică și instituțională (nu mă miră că lipsește de pe agenda cetățeanului, dar cred că va deveni un subiect foarte sensibil prin toamna-iarna 2018).


Hai să luăm toate ideile pe rând, că-s destul de multe implicații în jurul acestui subiect; președinția rotativă ar trebui pregătită, după părerea mea, cel puțin în privința următoarelor obiective (la care se mai pot adăuga niște briz-brizuri și alte zăngănele):
  • la nivel internațional, România ar trebui să pregătească atingerea unui obiectiv de interes comun pentru statele-membre UE, care să fie concordant cu aspirațiile de politică externă ale oricărei combinații dintre SUA, Rusia, China, India și Brazilia; parțial, obiectivul ăsta poate fi îndeplinit prin asigurarea unei Comisii Europene care să se bucure de foarte mare legitimitate, prestigiu, predictibilitate și reprezentativitate, însă am convingerea că există specialiști de politică externă care să vină cu propuneri ceva mai îndrăznețe :)
  • la nivel european, România ar trebui să poată obține o formă de recunoaștere fără precedent printre statele-membre, demonstrând că poate soluționa un dosar important al integrării, în beneficiul tuturor cetățenilor UE și/sau al statelor-membre; un astfel de subiect poate fi legat de justiție, dacă România decide să-și facă un brand de țară din activitatea DNA, exportând bunele practici la nivelul EPPO—cu adevărat spectaculoasă ar fi edificarea nivelului „federal” de justiție europeană, prin înființarea unei secții penale la nivelul ECJ ;)
  • la nivel intern, România ar trebui să poată obține consolidarea încrederii publicului în democrație, instituții, supremația legii; introducerea și respectarea unor proceduri competitive de selecție, atât pentru contracte, cât și pentru resurse umane, ar putea avea efecte și în îmbunătățirea managementului public, și în creșterea unei culturi a integrității la nivelul tuturor organizațiilor și/sau instituțiilor; poate că exercițiul dialogului, consultărilor, transparenței decizionale, ne va duce acolo, pe nesimțite :P


Provocarea e foarte frumoasă și privește, în egală măsură, societatea românească în ansamblu, Președinția și Guvernul; de la ultimele două mă aștept să asigure leadership-ul, să scoată la înaintare portdrapeii :) Complexitatea celei de-a doua jumătăți a anului 2019 este augmentată și de potențiala aderare la zona €uro, și de eventuale noi numiri la vârful ÎCCJ, PÎCCJ și DNA, poate chiar și DIICOT, dar și de alegerile prezidențiale. Sigur că-mi doresc ca aspectele pozitive ori negative legate de pregătirea și interpretarea „partiturii” președinției rotative să fie tratate separat de alegerile prezidențiale, iar asta chiar ar merita semnarea unui pact între toate formațiunile politice.


Așadar, știm ce se dă și ce se cereproblema e destul de bine conturată; întrebarea e cum ne pregătim, cum exersăm, de ce anume mai avem nevoie ca să avem succes? În primul rând, aș zice că avem nevoie de timp, pentru că fiecare din cele 3 obiective (minimale?) de mai sus necesită, cred eu, cel puțin 2-3 ani de pregătire; având în vedere că facem asta pentru prima dată, mi se pare absolut rezonabil să cer 1 an în plus, de pregătire suplimentară, ceea ce înseamnă c-ar trebui să pornim acest mare proiect chiar în toamna 2015. Va trebui, înainte de toate, să ne creștem capacitatea administrativă, la nivelul Președinției și Guvernului (încă de anul ăsta), apoi și la nivelul Parlamentului (imediat după alegerile din 2016), cu privire la abilitățile de
  • formulare de politici publice și analiză ex-ante a impactului de reglementare,
  • monitorizare, analiză și documentare pe baza datelor și evidențelor statistice,
  • previzionare de tendințe, prioritizare și planificare de activități,
  • bugetare multi-anuală în funcție de priorități, respectiv
  • negociere, persuasiune, chiar și tehnici de lobby, la nevoie, pentru relaționarea cu vecinii bulgari (președinția rotativă din toamna 2018), cancelariile europene, Parlamentul European, Comisia și Consiliul, plus
  • cooperare anticipativă în soluționarea problemelor, inclusiv consultarea cu stakeholderii și utilizatorii finali ai fiecărei politici, reglementări ori măsuri planificate spre adoptare.

În mod ciudat, încă nu avem un astfel de plan consolidat, nu știm nici cât timp ne-ar lua, nici câți bani ne-ar putea costa să ne instruim oamenii, să-i trecem prin simulări, să-i trimitem în stagii de pregătire, să observe ce și cum fac alte țări în legătură cu președinția rotativă, ca apoi să-i punem la treabă în condiții reale—cel puțin nu transpare din modul în care au fost planificate axele prioritare ale finanțărilor europene din POCU, POCA sau POAT; nu e timpul pierdut, un astfel de inventar, văzut din această nouă perspectivă, poate fi realizat peste vară ;) Oricum, responsabilitatea este copleșitoare și-ar trebui să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor, pentru că România va fi cea care va deschide calea UE înspre anii 2020: o nouă Comisie Europeană, rezultată dintr-un nou Parlament European, care vor adopta bugetul multi-anual 2021-2027 al Uniunii Europene, pentru un deceniu care-i foarte probabil că va arăta mult diferit față de ce-am văzut noi până acum... Succes, România! ;)

0 comments:

Post a Comment