05 November 2015

Talmeș-balmeș prezidențial (RO, stupefiat)

Președintele tocmai și-a dat cu firma-n cap :( Invită organizațiile să se uite în oglindă și să se-ntrebe dacă se simt parte din vreo coaliție și dacă acea coaliție are largă recunoaștere publică, apoi să se consulte pe interior cu privire la desemnarea unui reprezentant, căruia să-i și definească un mandat pentru consultări. Toate astea în câteva ore?!?  Ca să discute ce?!?

sursa: PandaWhale
O consultare trebuie să aibă un obiect; în cazul unei instituții publice, acest obiect este luarea unei decizii. Care e decizia pe care o așteaptă toată lumea de la Președinte? Simplu, doar desemnarea unui premier, așa cum rezultă din consultările cu formațiunile parlamentare. Iar, în privința unei asemenea decizii, consultarea poate privi una din două: fie profilul general al premierului, fie persoana concretă a premierului-desemnat.


Membrii organizațiilor neguvernamentale, indiferent de profilul lor sau de domeniul în care lucrează, nu au capacitatea sau abilitățile de-a discuta, într-un moment de criză politică, nici profilul, nici persoana! Pentru că nu este vorba de o decizie de politici publice, despre o nevoie sau o problemă din societate, despre o soluție sau despre un obiectiv, ci despre o persoană!

Dacă aceste consultări au ca obiect prioritățile viitorului program de guvernare, îmi pare rău, atunci Președintele se află în afara rolului său constituțional, pentru că o astfel de consultare ar fi numai și numai treaba premierului-desemnat. Ah, există o singură chestiune asupra căreia Președintele s-ar fi putut consulta cu societatea: dacă e acceptabil să desemneze o „paiață” drept premier, cu scopul de-a forța alegeri anticipate :(

PS În aceste condiții, cred că devine cu adevărat necesară demisia dlui Muraru!

0 comments:

Post a Comment