28 March 2016

Zona Dristor (RO, participativ)

Încă de astă-vară, de la lansarea proiectului ParticipaCity, deși nu mă pricep la urbanism, am lansat câteva idei pentru revigorarea zonei—sau a cartierului, dacă vreți. M-am implicat în acest proiect, tocmai pentru că mă pregătesc să ies la pensie—peste vreo 20 de ani :P De ieri, ideile pe care le-am propus sunt listate fie sub categoria privind „reconversia” unor spații din zonă, fie sub cea privind practicarea unor sporturi, în secțiunea de dezbatere online a proiectului. Ordinea în care sunt prezentate acum ideile nu reprezintă niciun fel de ierarhie. Dar, odată cu invitația de-a vă alătura dezbaterii și identificării de priorități, dezvălui și ce mi-aș dori eu:
cu albastru, propunerile mele; PS3 este sediul Primăriei; hașurate cu roșu, posibile parcări; harta de la Google
  • un muzeu din care să afle lumea câte ceva despre istoria cartierului, de unde vine numele Dristor, cine a fost Baba Novac, cine au fost Eufrosina Popescu și Agatha Bârsescu; muzeul s-ar putea amplasa fie la fostul restaurant Rucăr, fie la vechea țesătorie de peste drum;
  • un bazin de înot, unde să poată face mișcare, tot timpul anului, oamenii din cartier, inclusiv din blocurile nou-construite, încă în construcție sau abia începute; bazinul ar putea fi lesne construit la vechea țesătorie sau, mai bine, în hala de lângă fosta fabrică de ace, că structura mi se pare mai potrivită;
  • un teatru, care să completeze nișa culturală neexploatată, că nu e suficient mall-ul cu cinematograf, iar oamenii care se mută în noile blocuri pot face teatrul foarte profitabil; eu cred că teatrul poate fi construit pe locul fostei fabrici de lângă depoul Dudești, mai ales dacă suntem serioși despre efortul privind capitala culturală 2021.

Desigur, se pot face permutări cu privire la amplasamentele acestor propuneri, în funcție de priorități și de situația juridică a terenurilor deja menționate. Dacă altfel nu se poate, există și varianta în care teatrul și muzeul pot fi combinate într-o clădire mai mare, multifuncțională. Poate că mai avem nevoie și de un spațiu pentru activități civice, similar vechiului concept de cămin cultural, pe care l-am văzut în America sub denumirea de community college (și putem discuta, eventual, cu rețeaua Grundtvig/Universitatea Dalles) ori în restul Europei sub umbrela bibliotecilor publice (doar că Ion Neculce se află acum într-un spațiu impropriu pentru așa ceva). Oricum, propunerile astea vor fi judecate și în funcție de analiza urbanistică a zonei (pdf)...

Iar dacă mă-ntrebați ce facem cu parcările necesare pentru toate aceste obiective, eu cred că există soluții :) Teatrul ar putea avea parcare subterană; spațiul dintre Caloian Județul și Vulcan Județul poate fi dezvoltat astfel încât să deservească Primăria Sectorului 3 în timpul zilei și bazinul de înot sau teatrul seara; iar parcarea din fostul depou/atelier ITB stă goală, de când supermarketul a hotărât să-i pună taxă. Și, dacă nici așa nu găsim locuri de parcare, mai avem la dispoziție soluția olandeză, pe care am văzut-o la Maastricht, cu parcarea semi-îngropată între blocuri, astfel „acoperișul” parcării să fie folosit ca loc de joacă pentru copii, cu rampă de acces și protecții împotriva accidentelor, cu plante și iarbă verde, cu mobilier urban, „ceva să placă la toată lumea” :P 

PS Tot azi, s-a lansat o analiză privind transportul în comun în marile orașe. Deși Dristorul e bine conectat în rețeaua de transport în comun, e bine să nu pierdem din vedere acest subiect.

0 comments:

Post a Comment