01 September 2016

Moartea (RO, înspăimântat)

Anul ăsta am fost nevoit să dau piept cu moartea, și direct, și prin interpuși. A fost primul an în care am simțit-o atât de aproape. Nu e vorba despre mine, ci despre oamenii din jurul meu. Mă înspăimântă moartea celor din jur! Atât de tare, încât m-a făcut să mă gândesc chiar să-mi fac testamentul. Doar că n-am avut timp pentru asta; nu am timp nici să mor, ca să zic așa :) Noroc că nu se pune problema, eu sunt foarte bine, sănătos! Dar cel puțin Andrei, Mihai, Cosmina și Codrina m-au zguduit bine…


Andrei mi-a fost coleg de facultate, în Bulgaria. Voios, volubil, petrecăreț, cu un simț al umorului absolut remarcabil, mi-a devenit foarte repede amic. Aspru în critici și exigent în aprecieri, bazat pe un simț analitic foarte ascuțit, mi-a devenit partener de discuții despre politică, dezvoltare, administrație, management public. Am devenit prieteni, cu atât mai apropiați în gânduri cu cât distanța geografică dintre noi era mai mare. Eram amândoi colaboratori și traineri ai unei organizații americane, în filialele de pe cele două maluri ale Prutului, dar nu reușiserăm să pornim o colaborare pe linia aia; aveam de gând să pornim un program de instruire a consilierilor locali și raionali, respectiv județeni. Sunt nespus de mâhnit că, ultima dată când am călătorit la Chișinău, n-am reușit să mă văd cu el la o bere :( Viața, cu întâlnirile planificate și angajamentele contractuale, ne joacă renghiuri chiar și când vine vorba de moarte!

sursa: Facebook/soția lui Andrei Panici, decedat în noiembrie 2015
Mihai m-a învățat cu ciupercile, acum vreo 40 de ani: Eram un țânc și-mi intrase-n cap că mie nu-mi plăceau ciupercile. La o petrecere de oameni mari, unde eu eram cel mai mare copil care mișuna pe lângă masă, m-a întrebat dacă mi-e foame și dacă vreau tocăniță. Eu am zis că da, el mi-a dat; mai târziu, când am cerut a doua porție, pentru că-mi plăcuse atât de mult, a vrut să verifice „da’ parcă tu nu mâncai ciuperci?” Ce să zic, îmi plac ciupercile la nebunie! :) Vreo 10 ani mai târziu, mi-a dat niște sfaturi de băiat mare și l-am ascultat. Încă alți vreo 10 ani mai târziu, când am ajuns eu la un schimb de studenți între AUBG și Union College, mi-a dat din casă primul lui, dar și primul meu computer. Și-ar fi vrut să-mi fac un rost lângă el, în America, doar că eu preferam să mă întorc acasă… Era un om dificil și radical, se aprindea repede, era foarte diferit de tata, avea valori și principii de viață mult diferite de ale mele, dar era unchiul meu!
sursa: arhiva personală, Mihai Vrabie, decedat în iunie 2016
Cosmina era prietenă foarte bună cu alte două colege din Bulgaria; cred că făcuseră cel puțin un an de facultate în România, stând în aceeași bancă, toate trei. AUBG căuta un profesor de științe politice cu specializare în problemele UE. Eu mai fusesem implicat, din partea studenților, în recrutarea altui profesor de științe politice, așa încât prietenele noastre comune i-au sugerat Cosminei să stea de vorbă cu mine. Eram deja absolvent și nu mai știam tot ce se întâmpla în AUBG, dar i-am spus pe șleau, și despre părțile bune, și despre cele rele. Și am simțit că se va potrivi cu locul ăla, așa c-am încurajat-o să meargă până la capăt. Cosmina a fost o profesoară minunată, având grijă, înainte de toate, de nevoile de învățare ale studenților; a construit departamentul de studii europene și a condus și dezvoltat departamentul de științe politice. Ne-am întâlnit rar, dar am simțit, de fiecare dată, că eram pe aceeași lungime de undă, că aveam o conexiune puternică, la nivel de valori comune.

sursa: AUBG News/Cosmina Tănăsoiu, decedată în august 2016
Pe Codrina am cunoscut-o la o conferință IREX pentru absolvenți români, întorși în țară de la universități americane. M-au atras către ea asemănarea de nume și coincidența cu data de naștere a tatălui meu, dar am descoperit un om sensibil, cu înclinații artistice. Mi-au plăcut tablourile ei, maturitatea sfaturilor pe care mi le dădea, când o consultam despre problemele mele, umorul ei plin de ironie și independența ei sacră, modul în care stătea bine înfiptă pe picioarele ei, bine ancorată în credințele și principiile ei de viață. Mi-a fost o foarte bună prietenă, iar cea mai caldă amintire cu ea ține de-o cină cu brânză și roșii, prelungită până-n zori, cu discuții despre câte-n lună și-n stele. Ultima dată ne-am văzut la o cafea, dar nu mai țin minte unde; poate că-mi voi aminti în zilele următoare… Acum ceva vreme, mi s-a părut c-o văd din autobuz, dar n-am apucat s-o sun, pentru că viața ne joacă renghiuri chiar și în apropierea morții :(
sursa: Tablouri de vis/Codrina Floria, decedată în august 2016

0 comments:

Post a Comment