13 November 2016

Învățăminte și răfuieli (RO, post-Trump)

Încă n-a trecut o săptămână întreagă de la alegerile prezidențiale din SUA, dar am avut destul timp de reflecție. Pot să vă spun că rezultatul în sine mă sâcâie, dar mai tare mă sperie felul în care se raportează lumea la acest rezultat. Era de așteptat să ni se arunce în față o sumedenie de clișee, eram convins că demagogii vor continua să tropăie, dar m-a surprins cât de repede au putut întoarce foaia niște oameni pe care eu îi consideram atașați valorilor democratice, dar i-am văzut virând, atenuat sau virulent, spre varii forme de autoritarism sau chiar totalitarism. Doar reacția dnei Merkel a avut darul de-a mă liniști, chiar în timpul European Ethics and Compliance Forum, ceea ce mi-a picat foarte bine, odată cu aniversarea căderii Zidului.



Prima reacție față de victoria dlui Trump, bazată pe rezultatele estimative, a fost asemuirea votului din SUA cu rezultatul Brexit. Mie nu mi-e clar din ce anume să fi ieșit SUA? Niciunul dintre candidați nu a menționat, în mod credibil, în timpul campaniei electorale, un astfel de obiectiv. Unii au speculat c-ar fi vorba de un exit din procesul de globalizare, dar mi-e evident că n-au dus gândul până la capăt: Care ar fi problema pe care ar rezolva-o SUA prin izolaționism? De ce un „exit” ar fi soluția eficientă pentru rezolvarea acelei probleme, neidentificate încă? Și cum și-ar putea negocia SUA orice formă de „exit,” câtă vreme China deține 30% din datoria externă a SUA? Nu în ultimul rând, de unde să iasă SUA, când datoria internă e deținută în principal de fondurile de pensii și e de vreo 5 ori mai mare decât cea externă?!?

A doua reacție a fost blamarea alegătorilor: needucați, îndobitociți, manipulați etc. Nu mi-e clar ce anume (și din ce motiv) s-ar fi putut schimba, atât de radical, în adâncul societății americane, astfel încât alegătorii de acum 4 sau 8 ani să fie atât de diferiți de cei de anul ăsta? Am auzit și am citit speculații elucubrante despre mijloacele de comunicare și despre sistemul educațional, toate perfect oarbe față de faptul că structura electoratului american nu se putea schimba atât de radical, în fibra ei cea mai adâncă, într-un interval de timp atât de scurt. Da, exista rasism și sexism în America și atunci când a fost ales dl Obama! Și nu, niciodată nu se poate renunța la egalitatea dreptului de vot (1 om = 1 vot), nici nu se pot introduce examene de cultură civică pentru exercitarea dreptului de vot, dacă vrem să păstrăm democrația americană în rama constituțională a Părinților Fondatori.

A treia reacție a fost chemarea la „revoluție,” oscilând între modelul Pristanda și Conu Leonida. Aici, recunosc, am avut și eu o contribuție, prin articolul cu Părinții Gânditori și prin emisiunea de la TVR. Eu am greșit acolo unde am uitat de cultura politică americană, în care dna Clinton l-a sunat pe dl Trump pentru a-l felicita și pentru a ceda cursa, în mod explicit. Din acest motiv, nu putem vorbi deloc despre românizarea Americii! Ipoteza lansată de mine ar fi putut avea o noimă, doar dacă diferența de scor ar fi fost mai mică, în privința numărului de electori, iar diferența de voturi populare mult mai mare (și dacă respingerea rezultatului și-ar fi putut face loc în cultura politică americană). După ce dna Clinton a cedat explicit, orice schimbare masivă a votului din Colegiul Electoral ar conduce la adâncirea crizei, nicidecum la găsirea unei soluții viabile pentru viitorul apropiat. Astfel, găselnița de ultim moment din Maryland e ridicolă și, în opinia mea, contrară dorinței Părinților Fondatori.



Da, sunt conștient, America se află în fața unei provocări, pentru că are de soluționat o criză politică! Dar mie mi se pare destul de clar că nu prin rescrierea aranjamentului constituțional se va găsi o soluție. Nici prin chibițat, desigur ;) Însă cred că există lecții pe care ar trebui să le învățăm și noi, în Europa:

  1. Democrația, lăsată de capul ei, conduce la ciudate amalgamări de majorități, care le pot face rău unor variate categorii de cetățeni. Din acest motiv, supremația legii (rule-of-law) este unica garanție pe care o au minoritarii, mai ales dacă se combină virtuos cu separația puterilor și cu respectul pentru drepturile omului. Mă refer în primul rând la minoritățile de conștiință, care se exprimă în răspărul opiniilor majoritare, dar toate celelalte minorități sunt protejate în același fel; e minunat, de exemplu, faptul că o instanță s-a pronunțat cu privire la Brexit și că, deocamdată, nicio decizie nu poate fi luată fără acordul Parlamentului.
  2. Comunicarea politică (și partidele!) se bazează prea mult pe eficiență monetară, ratându-și menirea. Este nevoie de mijloace noi de comunicare, în sistem de narrowcasting, pentru a-i atrage la vot pe acei vreo 50% dintre cetățeni care, în mod tradițional, nu votează. Din dorința de-a avea rezultate predictibile, obținute cu investiții cât mai mici, partidele se bazează doar pe alegătorii din nucleul dur; însă supra-saturarea, presiunea pusă pe alegătorii din nucleul dur, iată, conduce la explozii despre care ne-ar fi putut avertiza oricine gătește la kuktă.
  3. Inovarea relației de parteneriat și responsabilitate dintre cetățeni și reprezentanții politici este absolut necesară. Știm că e mult mai simplu să câștigi alegeri pe bază de emoții, dar scopul unei campanii electorale nu este doar câștigarea alegerilor! Etica reprezentării politice le cere candidaților să ofere soluții raționale, fezabile, responsabile; să faciliteze dialogul, nu invectiva; să conducă în binele cetățenilor, nu (doar) al națiunii; să-și asume bunăstarea tuturor, pe termen lung, nu doar bunăstarea proprie, pe termenul unui mandat.

Închei postarea asta cu o critică la adresa adversarilor corectitudinii politice: Niciodată, nicăieri, nu a fost și nu este acceptabilă nicio formă de discurs denigrator, la adresa nimănui! Am văzut invectivele din jurul Brexitului și am notat toate ~ismele din campania dlui Trump, dar ele nu au reprezentat câtuși de puțin o inovare în sensul punctului 3 de mai sus, ci o supralicitare negativă a punctului 2, cu încălcarea flagrantă a punctului 1. În absența corectitudinii politice pierdem mai mult decât politețea ori civilitatea care ne-au adus la actualul nivel de evoluție tehnologică și socială; în absența corectitudinii politice suntem în pericol să ne pierdem umanitatea!

Da, politicianule, știu că poți pierde mai ușor, dacă joci după toate regulile, dar te rog să rămâi cu capul pe umeri și să vezi că poți inova comunicarea politică și poți câștiga etic și onorabil, rămânând în rama democrației, supremației legii, separației puterilor și drepturilor omului! Nici tu, formatorule de opinie, nu cred că ai dreptul să-i porcăiești pe candidați cu invective gen „mistreț,” după care să le mai ceri tot lor, acelorași politicieni, să păstreze un minim de decență în comunicare!

În fine, cititorule, nu te speria prea tare dacă vezi că învățămintele listate mai sus nu se vor concretiza în nicio acțiune vizibilă, în următoarele 6 luni :( Inerția e mare, iar campaniile electorale care se încheie (în Moldova azi, în Bulgaria săptămâna viitoare, la noi pe 11 decembrie, apoi în Austria) sau care urmează (Olanda, Franța și chiar Marea Britanie) au fost gândite în era comunicării politice pre-Brexit & Trump; abia parlamentarele din Germania, în septembrie 2017, ne-ar putea arăta noua față a comunicării politice post-Trump. Implică-te! Vei avea numai de câștigat! :)

0 comments:

Post a Comment