Statistics are like bikini. What they reveal is fascinating. What they conceal is essential. —autor necunoscut, via Leonid
Ieri a fost o zi distractivă (râsu’-plânsu’) şi-s convins că şi azi va fi la fel, iar motivul este raportul Comisiei Europene (fie draft, fie final/oficial) despre progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare—MCV. Discuţiile pe marginea Raportului seamănă simpatic de mult cu modul în care 2 copiluţi se scuză/acuză în faţa părinţilor, după ce-au fost surprinşi arătându-şi unul altuia ce au în/sub chiloţi. Iar întrebarea este de ce suntem atât de fascinaţi de-acest spectacol, cum de scăpăm din vedere chiar părţile esenţiale, cu-atâta nonşalanţă?!?
Unul dintre motivele pentru care cred eu că ne place spectacolul ţine de felul în care privim noi lumea, ieşind la o bârfă mică, la portiţă, în fiecare seară. Niciodată n-am înţeles motivaţia oamenilor care ies pe băncuţa de la stradă, la ţară sau în faţa blocului, ca să stea de vorbă şi să toace mărunţel nu atât evenimentele zilei, cât mai ales personajele ei… Cred că obişnuinţa flecărelii bârfitoare e legată de absenţa prieteniilor trainice, de firescul trădărilor, de lipsa resurselor şi de neînţelegerea antreprenoriatului—flecăreala noastră la portiţă, ca stil de viaţă, se contrapune perfect discuţiilor de public house ale britanicilor, de exemplu…
Un alt motiv este, cred, că ne place să trăim febril, să pariem pe actorii angajaţi în păruiala publică—ba mai mult, cred că ne place anticiparea publică a păruielii. Şi ne lansăm în speculaţii pe marginea unei ciorne de scursură, în care fiecare vede numai ce-i convine—fie bile albe pentru propria tabără, fie bile negre pentru adversari… E aici o fascinaţie pe care presa o speculează cu succes, de mulţi ani de zile, iar faimoasa tele-justiţie cred că rămâne perla industriei pariurilor din ţara asta! [Chiar, n-ar fi mişto ca televiziunile „de ştiri” să fie impozitate/reglementate similar caselor de pariuri? Cred că au audienţe similare, ca număr…]
Aşadar, care-i esenţialul pe care-l pierdem din vedere?!? În primul rând, că-n cei 8 ani de când am încheiat negocierile cu Uniunea Europeană, încă nu am ajuns la nivelul aşteptărilor 🙁 În mai 2004, fiind eu oengist şi activist anticorupţie, am fost invitat la Direcţia dlui Verheugen, să le vorbesc despre progresele României şi despre felul în care vedeam eu proiecţia soluţionării problemelor. Nu m-au ascultat cu-adevărat, aşa că le-am lăsat şi-un raport scris, dar am ieşit de-acolo plângând—înţelesesem deja că decizia era luată, iar România urma să intre în UE nepregătită. Şi chiar nu aveam dubii la acea vreme: Independenţa justiţiei şi eficienţa anticorupţiei nu aveau cum să fie atinse mai devreme de 10 ani! Am făcut atât de multe greşeli (unele chiar intenţionate!), sub Guvernele Isărescu, Năstase, Tăriceanu 1 şi 2, Boc 1 şi 2, Ungureanu şi Ponta, încât eu nu văd cum am putea obţine rezultate palpabile mai devreme de 2020—iar pentru rezultate e nevoie de bani, de investiţii serioase!!!
În al doilea rând, pierdem din vedere că toate partidele şi toţi politicienii (începând, în ordine, cu Preşedinţii Constantinescu, Iliescu şi Băsescu, respectiv cu miniştrii Stoica, Stănoiu, Diaconescu, Macovei, Chiuariu, Predoiu şi Corlăţean) poartă răspunderea faţă de flecăreală şi păruială, faţă de lipsa progreselor în justiţie şi anticorupţie, lipsa educaţiei civice şi juridice, lipsa dezvoltării nivelului de implicare în treburile publice 🙁 Vă miră că nimeni nu are vreo evidenţă a banilor investiţi în cele 4 domenii de interes pentru MCV şi că nimeni nu poate arăta concret ce acţiuni s-au întreprins, cu ce efecte şi cu ce impact, cuantificate şi prezentate grafic?!? Ar trebui să plâng din nou, pentru că n-am reuşit să fac asta, măcar eu, dacă nu şi oengeurile sau proiectele cu care lucrez în societatea civilă…
Desigur, nici cu funcţionarii de la Bruxel nu mi-e ruşine, pentru că nici ei n-au fost în stare, timp de 5 ani, să comunice tranşant, cuantificat, vizibil, faptul că România bate pasul pe loc 🙁 Dur sau dulce, Raportul MCV e fascinant întrucât conţine o critică foarte constructivă; esenţialul pe care-l acoperă e c-ar trebui să-nvăţăm că e nevoie de-un plan de investiţii foarte bine pus la punct, care să fie rezultatul colaborării între partidele politice, să fie permanent monitorizat în/de instituţii depolitizate şi să fie comunicat permanent publicului, pentru a-i obţine şi menţine sprijinul, implicarea, consensul… Startul s-a făcut, dar nu am garanţii că putem termina cursa în timp util 🙁 De-asta vreau menţinerea MCV până prin 2020, dacă se poate!
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}