#atâtsaputut (RO)

Cred că fiecare dintre noi a folosit, măcar o dată-n viață, cu obidă, expresii de genul „avem o țară de căcat!” sau „ce popor de căcat!” Dacă e careva care chiar nu le-a folosit niciodată, sunt sigur că fiecare dintre noi știe pe cineva extrem de apropiat, care să fi scrâșnit așa o expresie printre dinți. Și eu le-am folosit, până când mi-am dat seama că nu-mi folosesc la nimic. Însă, dacă reprezentanții noștri politici chiar ne reprezintă, ca o oglindă a societății, zilele-astea chiar avem «dovezi solide» că suntem un popor și/sau o țară „cu bășini în cap.” Și dezvolt ideea asta, pe scurt:

Dl Cioloș, proaspăt ales președinte USR (după fuziunea cu PLUS), a fost desemnat să formeze un cabinet de miniștri. Nu mai discut dacă președintele Iohannis a fost fantezist sau cinic, nici de la cine a pornit scandalul sau care partid are câtă parte din vină, că pierdem firul. Despre „pârțurile logicii” din politica românească am mai scris, măcar în 2015, 2016 și 2019. În ultimele câteva zile, l-am privit pe dl Cioloș cu un fel de simpatie, fiind pregătit să admit că, de data asta, poate că e de admirat gestul curajos de-a se prezenta în parlament cu un cabinet minoritar, monocolor. Dar nu, nu e cazul!

Reprezentanții noștri politici m-au convins încă o dată că „au bășini în cap”: Dnii Cîțu și Ciolacu au declarat (în esență) că nu acceptă decât guvernări minoritare—dar să fie din minoritățile politice ale lor, ori PNL, ori PSD. Dl Kelemen, deși știe foarte bine că minoritățile au nevoie să se alieze, a declarat (tot în esență) că minoritatea sa e mai cu moț. Iar dl Cioloș, dorindu-se cocoș (sau ceva similar, în esență), a declarat că merge înainte, ca proverbialul Ieremia cu oiștea-n gard, ca să dovedească ceva legat de minoritatea sa. Fragmentare, izolare, desincronizare, cum spunea Dorel Șandor, încă din 2014. Anatomo-fiziologic, cam tot așa se formează și bășinile, în sistemul digestiv!

Ar fi existat o singură logică în care dl Cioloș să meargă „până la capăt” cu acest demers—cea în care ar fi venit cu o reală schimbare de paradigmă! Însă, nu, n-avem această șansă:

• Programul de guvernare propus de dl Cioloș e greu de citit, greu de rezumat, greu de comunicat către public. De cel puțin 5 ani le spun oamenilor din partidele noi (și USR, și PLUS, și Demos) c-ar fi bine ca un program politic să pornească de la cetățean sau locuitor, nu de la stat.
• Structura de ministere a guvernului propus de dl Cioloș e identică, în esență, cu a tuturor guvernelor din ultimii 10-15 ani. «Vorba nemuritorului Gambetta», cum să obții rezultate diferite, dacă folosești aceleași instrumente și metode ruginite?
• Oamenii propuși de dl Cioloș la conducerea ministerelor sunt tociți, supra-expuși în conflictele politice din parlament. Cum să susciți vreo formă de curiozitate și/sau chiar de empatie printre bătrânii crocodili ai politicii, când vii în fața lor cu aceleași capre obosite?

(Din 19 membri ai cabinetului de miniștri propus de dl Cioloș, doar 4 sunt necunoscuți pentru parlamentarii cu experiență—sunt convins că nici nu se vor obosi cu ei, pentru că deputații și senatorii care și-au pus în cap să trântească din fașă „guvernul zero-doi,” deja și-au făcut temele cu cei 14 „vechi,” pe care ei deja îi cunosc îndeaproape, cu toate slăbiciunile lor.)

Așadar, dl Cioloș și-a asumat, „foarte curajos,” să vină cu ceva nou, dar a venit cu ceva mai degrabă învechit, pentru că doar «atât s-a putut» de la partidul pe care-l conduce. [Apropo, repet un lucru important: apreciez enorm de mult faptul că USRPLUS s-a ținut tare în finalizarea dosarului PNRR.] În locul unei reale schimbări de paradigmă, care să uimească în primul rând publicul și-abia apoi politicienii, USR/Cioloș au venit în fața noastră cu o prestație fățarnică și/sau de fațadă. Adică USR a produs un „pârț logic,” într-o situație în care putea să-și dea măsura veritabilă de leadership real, cu adevărat progresist, față de societatea românească. De la partidele vechi, nici n-aș putea avea o astfel de pretenție; de la USR, ăsta a fost ultimul moment în care am mai avut pretenția asta.

Rezultatul previzibil nu se măsoară în numărul de voturi de mâine [rezultatul final 88 : 184], ci în deceniul de băltire care ni se așterne în față. „Bășinile din capetele noastre,” dovedite cu vârf și îndesat în acești 2 ani de pandemie, nu ne permit niciun progres real sau substanțial, în următorii vreo 10 ani 🙁 Vestea bună pentru mine e că eu știu ce am de făcut pe mai departe, adică să investesc timp, efort și cunoștințe în instruirea liderilor care vor prelua frâiele societății, de prin '31 încolo (dacă-și doresc ei, dacă se mai găsesc prin bătătură, dacă nu mă ofilesc și eu—de vârstă ori de boală, dacă nu plec pe undeva, de ciudă...). Vestea proastă e că, în aceste condiții, cei cu stofă veritabilă de leadership ar putea să plece din țară—unii în afară (adică în străinătate), alții înăuntru (adică să se-nchidă în sine, să devină profund absenți la treburile publice).

În fine, toată conversația asta mi-a adus aminte de Mami (bunica mea), care lua câte un „cărbune,” atunci când simțea că „avea gaze.” (Să nu cumva să-nțelegeți de-aici că era vreo bășinoasă, măgarilor!—cu gândul la acel „cărbune” am ales ilustrația.) Atitudinea asta, în sine, e greșită, pentru că acționează asupra efectului, nu asupra cauzei. Prin urmare, ar fi bine să ne întrebăm oare ce „mâncăm” noi aiurea, în societatea noastră, de nu ne mai potolim cu-aceste „bășini”? Cum schimbăm dieta,* astfel încât noi să fim mai curajoși și mai deștepți, iar reprezentanții noștri să fie lideri veritabili?

sursa foto: 24-ore.ro;
atenție: nu susțin și nu recomand auto-medicația de niciun fel, pentru niciun fel de simptome!

Notă explicativă:
*) Cuvântul „dietă” nu se referă doar la regimul alimentar, ci și la o altă formă de parlament sau de adunare legislativă—adică am căutat să fac și un joc de cuvinte.