Cadrul ignobil al unei profeţii nefaste (RO)

. 3 min read

Mă scoate din sărite modul în care este cadrată discuţia. Toată lumea discută despre referendum. Nu, nu e corect! Discuţia nu este, de fapt, despre referendum! Discuţia este despre drepturi şi libertăţi! Să nu confundăm mijlocul (sau instrumentul) numit «referendum» cu scopul urmărit, care este (din nefericire pentru noi toţi) restrângerea unui drept constituţional! Pentru că, aşa cum spunea Machiavelli, scopul scuză mijloacele numai şi numai dacă scopul este nobil—iar restrângerea (sau chiar suprimarea) unui drept constituţional este un scop 100% ignobil!

Prima dată când am auzit şi am învătat despre framing era în 1997, la o şcoală de vară despre psihologie politică. Era cu mult timp înainte de-a apărea în viaţa noastră concepte precum fake news ori alternative facts. Dar şi pe-atunci existau spin doctors, adică oameni de comunicare specializaţi în «reîmpachetarea» sau «recadrarea» mesajelor, astfel încât contextul discuţiei să fie benefic pentru atingerea obiectivului. Şi ne aflăm într-un astfel de context chiar acum, în legătură cu intenţia de modificare a Constituţiei.

Aşa cum am mai arătat, măcar din iunie anul trecut (aici şi aici), există cel puţin două «tabere» care-şi dispută acest subiect: cea care sprijină Coaliţia pentru Familie (pro-CpF) şi cea care sprijină drepturile şi libertăţile fundamentale (pro-DsL). Tabăra pro-CpF are tot interesul să cadreze conversaţia în jurul referendumului, ca instrument, arătând că este legal, constituţional, democratic. Prin contrast, tabăra pro-DsL are tot interesul să se concentreze pe scopul modificării constituţionale, arătând că este imorală, neconstituţională, contrară principiilor statului-de-drept (pentru că discriminează între cetăţeni, încalcă protecţia minorităţilor, contravine tratatelor internaţionale pe care statul român şi le-a asumat prin legi interne).

Lăsând la o parte preferinţele mele, arăt că, logic şi cronologic, trebuie discutată mai întâi calitatea modificării constituţionale; abia apoi se poate discuta şi despre instrumentul referendar. Dacă politicienii şi reprezentanţii mass media vor permite ca discuţia să se concentreze exclusiv pe subiectul referendumului, punem carul înaintea boilor 😦 Şi, într-o astfel de ipoteză, ne-am plasa în situaţia unei «profeţii» care-şi cauzează propriul succes 😦 Ăsta e motivul pentru care mă scoate din sărite discuţia despre referendum! Eventualul succes al acestei profeţii ar fi teribil de nefast pentru noi toţi, pentru c-ar însemna restrângerea unui drept—şi cred că nu trebuie să permitem restrângerea niciunui drept!

Închei arătând încă o dată că este inacceptabilă modificarea art. 48 din Constituţie în sensul dorit de tabăra pro-CpF: Formularea propusă, cea asupra căreia urmează să se pronunţe şi Senatul, conduce la eliminarea efectivă a dreptului la căsătorie din setul nostru de drepturi şi libertăţi constituţionale! Pentru că, prin raportare la art. 4, alin. 2 şi la art. 16, alin. 1 din Constituţie, textul propus discriminează între «bărbat» şi «femeie», deşi drepturile trebuie să poată fi exercitate de orice «persoană» sau, la limită, de «cetăţean».

O astfel de modificare a Constituţiei contravine flagrant cu prevederile din art. 53, alin. 2 („restrângerea poate fi dispusă numai dacă este [...] aplicată în mod nediscriminatoriu”) şi nu ar trebui să fie permisă de Curtea Constituţională a României. Respingând actuala formulare şi trimiţând proiectul la reexaminare în Parlament, CCR ne-ar da şansa (tuturor cetăţenilor, întregii societăţi) la o reformulare cu mintea-n cap a textului propus (sau chiar la renunţare). Astfel, politicienii noştri şi-ar putea aminti că trebuie să-şi testeze capacitatea şi abilităţile electorale pe nişte subiecte mai relevante pentru agenda cetăţeanului—extinderea unor drepturi prea meschin reglementate sau chiar introducerea unor drepturi noi, nicidecum restrângerea sau suprimarea unor drepturi existente!

PS Dacă, totuşi, rămâne în picioare discuţia despre referendum, e bine să ştim în ce condiţii (nu) se poate organiza prea curând şi de ce.

sursa ilustraţiei: Seth Fleishman/The New Yorker