Criză sau lipsă? (RO, tot politic)

Criză sau lipsă? (RO, tot politic)

. lectură de 3 min

—Care este cel mai pesimist termen medical? Bulă răspunde: —Papulă, doamna profesoară! —Dar cel mai optimist?!? Nimeni nu zice nimic, în afară de Bulă, exaltat: —Ampulă!

Eu aşa am învăţat la şcoală, că o criză este incapacitatea de-a lua o decizie (fie ai prea multe informaţii care se bat cap în cap, fie ai prea puţine) în faţa unui eveniment neaşteptat, eventual ameninţător. Dar incapacitatea de-a lua decizii poate depinde şi de absenţa expertizei, că poţi avea acces la toate informaţiile corecte, poţi chiar prevedea evenimentul, dar nu poţi interpreta datele în sensul de-a lua o decizie, caz în care tot la un fel de criză ajungi—una mai apropiată de isterie, probabil… Şi-uite-aşa-mi veni mie, în dimineaţa asta de 1 aprilie, să mă-ntreb dacă avem o criză sau o lipsă de resurse umane?!?

  • la Guvern, lipsa de resurse umane a partidelor perindate la putere se traduce prin vopsirea incapacităţii cu aducerea unor tehnocraţi pentru posturile sensibile (mai ales la justiţie);
  • la Parchete, lipsa unei politici de resurse umane a CSM şi incapacitatea miniştrilor se traduce prin amânarea deciziilor de numire la PICCJ, DNAşi, acum, DIICOT;
  • la Preşedinţie, ca şi la Primărie, lipsa de comunicare/cunoaştere/educaţie a întregii societăţi se traduce în incapacitatea de-a selecta resurse umane (lideri) cu mintea-n cap;
  • în presă, inabilitatea de-a identifica oameni interesanţi, cu idei valoroase şi soluţii viabile, se traduce prin îndobitocirea cu OTeVism a resursei umane existente;
  • în POSDRU, lipsa capacităţii de decizie se traduce în birocraţie excesivă, formare defectuoasă a resursei umane, absorbţie ineficientă şi chiar şomaj 🙁

sursa ilustraţiei animate: www.likecool.com, via Cosmin

Constat, cu precizie de picătură chinezească, o lipsă generală de preocupare pentru resursa umană—am ascuns sub preş rezultatele proaste ale incapacităţii de decizie, iar acum nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa! Indecizia se repercutează, în continuare, asupra resursei umane, întrucât oamenii valoroşi au unde pleca, în timp ce instituţiile şi destinele noastre rămân la mâna deciziilor luate de şefi din ce în ce mai inabili ori incapabili 🙁 Întrebarea care doare cel mai tare e cum să facem să oprim tăvălugul? Unde şi cum găsim noi soluţii pentru a întări tenis tonusul optimist al resursei umane, întru satisfacerea proceselor decizionale şi atingerea orgas obiectivelor urmărite?!?

N-am eu soluţii pentru toată lumea, dar în privinţa procurorilor chiar cred că se poate rezolva simplu şi rapid, deşi procesul de selecţie trebuia început încă din toamna 2001… USL s-a bătut în piept că vrea forma iniţială a legii, din 2004, în care ministrul nu mai avea legătură cu numirile; Băsescu a opinat c-ar fi mai bine dacă de treaba asta s-ar ocupa exclusiv CSM; mapele profesionale ale magistraţilor chiar sunt la CSM, dimpreună cu strategia de resurse umane în justiţie (la care-or fi lucrat şi ei ceva, timp de-un an întreg)… Aşa c-aştept de la ministrul Ponta să-i ceară CSM-ului lista cu cei mai performanţi 10-20 de procurori din ţară, de unde să facă 3 propuneri şi să rezolvăm bâlciul!

Bonus: Nu cred în capacitatea, înţelegerea ori dorinţa partidelor de-a renunţa la bătălia electorală din 2014 (ceva de neconceput într-o democraţie adevărată!), dar avem nevoie de-un suflu nou în democraţia noastră bolnavă! Prin urmare, mi-ar plăcea să văd că partidele se-nţeleg să lase preşedinţia în mâinile societăţii civile—dar nu la mişcările tip PANGO, ci la organizaţiile care pot identifica şi promova oameni noi, capabili să medieze între puterile statului, respectiv între stat şi societate… Mă gândesc eu c-ar fi şi asta o strategie de resurse umane, de impulsionat competiţia între valori, într-o democraţie încă insuficient consolidată…

Dar oare s-o găsi cineva cu suficient optimism medical să şi pornească pe ideea asta?!?