Cu lecția pe trepte (RO)

. 1 min read

O lecție pe care credeam c-am învățat-o până luni, când am și încercat s-o împărtășesc aici, tocmai ce m-a lovit între ochi (sau în moalele capului?) miercuri. Nu-i poți face bine unui om, dacă nu l-ai întrebat, dacă nu l-ai avertizat, dacă nu i-ai cerut acceptul, dacă nu l-ai întrebat în ce formă dorește (dacă dorește) să primească acel bine/ajutor. Miercuri, uitând această lecție sau trecând, impetuos, temerar și entuziast, peste învățămintele ei, am reușit performanța de-a-mi răni cel mai bun prieten, aruncându-mă, ca Ieremia cu oiștea-n gard, să-i fac un bine de care nu avea nevoie—mai exact, nu așa cum i l-am pus eu în brațe 🙁 Oricâtă cenușă mi-am pus în cap și chiar dacă m-a iertat, înțelegându-mi bunele intenții, eu rămân cu regretul c-am făcut, pe negândite, o greșeală pe care știam, trebuia și puteam s-o previn!

Ieri, m-am lovit de niște trepte
pe care încă nu le-am construit.
[Și mi-am rănit prietenul cel mai iubit!]
De vanitate-am vrut
să mă dezbar,
însă orgoliul m-a oprit
și-al meu, și-al altora,
c’-un huruit cumplit;
mi-a-ncețoșat privirea!
Acum stau la hotar
și-mi chestionez menirea…
Prietenul iubit m-a îmboldit
să-mi găsesc fericirea 🙂
Acum caut tâmplar, zidar,
pe cel mai priceput!
Când vom fi început/sfârșit de construit,
veți fi urcat și voi pe-acele trepte…