Dobrodošla, Hrvatska! (EU, primitor)

Dobrodošla, Hrvatska! (EU, primitor)

. lectură de 3 min

Primul meu contact cu Croaţia a avut loc în copilărie, când citeam poveşti nemuritoare şi-am descoperit un capitol întreg de la istroromâni, apoi unul de la dalmatoromâni… Am scos atlasul geografic şi-am căutat să văd şi eu unde sunt zonele în care trăiesc aceşti oameni. Apoi, am aflat că numele croaţilor ar fi fost sursa cuvântului franţuzesc cravate, pentru că, în timpul Războiului de 30 de ani, mercenarii croaţi care luptau de ambele părţi ar fi purtat la gât o legătură galbenă (nu mă-ntrebaţi de ce nu roşie—aşa ţin eu minte!), ca să se recunoască în luptă, să nu cumva să se ucidă reciproc… În cele din urmă, am ajuns la Zagreb, în iunie ‘90, exact înaintea celei mai teribile mineriade

o imagine care seamănă cu amintirile mele din Zagreb; sursa

Eram în drum spre Geneva, să vizităm un bun prieten de familie. Ţopăiam din oraş în oraş, cu pauze de câte 3-4 sau chiar 7 ore între trenuri—cel puţin aşa era planul! Văzusem deja Belgradul şi eram fascinat, punându-mi întrebări serioase despre cum ar putea arăta Occidentul, dacă socialismul nealiniat, cu faţă umană, arăta atât de luminos în Iugoslavia acelor zile. Înaintea incidentului de la Fernetti/Sežana, am vizitat Zagrebul, pe 13 iunie 1990—priveam clădirile, mă minunam de ingeniozitatea ideii de-a avea o zonă pietonală în centru, mă chiombeam în vitrine şi mă bucuram să văd oameni care zâmbeau pe stradă 🙂 Era o după-amiază cam rece, aşa că purtam pe mine o geacă neagră… Trecând prin faţa unei cafenele din zona pietonală, văd cum 2 tineri se ridică de la o masă, vin direct spre noi şi ne aţin calea:

El: —Hello, do you speak English? Eu: —Errr, yes, why? Ea: —Are you from Romania? Tata: —?!? Eu: —Yes, how would you know that? El: —That G on your jacket, are you a golan from the University Square in Bucharest?!? Eu: —Yes, but how would you know that?!? Ea: —Come, sit, have a coffee with us, or a beer?, tell us all about your revolution!!! Tata: —Du-te, bă, băiete, stai de vorbă cu ei şi vin eu să te iau mai încolo, că gara e-aproape…

Câteva luni mai târziu, pornise şi la ei revoluţia; stăteam acasă, în fotoliul meu, şi priveam cu nesaţ la ştirile care veneau din Slovenia şi Croaţia, despre cum au decis să se desprindă din braţele regimului Milošević, iar acesta din urmă deschisese focul; deodată, am sărit ca ars din fotoliu—cafeneaua mea, cea în care am stat de vorbă cu ei, era în flăcări! 🙁 Nu vă puteţi imagina deznădejdea!!! M-au mâhnit veştile despre Tuđman, ca şi cele despre război; m-am bucurat şi m-am întristat alături de Tomjanovich, Petrović şi Kukoč sau Šuker, Pršo şi Tudor, chiar şi Ivanišević, toate la televizor… Până ce-am cunoscut şi croaţi în carne şi oase—pe Ivan, Zorislav, Ana, Hrvoje, Maja, oameni de toată isprava, alături de care am trăit clipe de neuitat 🙂

N-am mai ajuns în Croaţia, deşi mi-aş fi dorit enorm! Mi-ar fi plăcut, mai ales, să fiu acolo în acest weekend, să văd cum şi dacă sărbătoresc intrarea în Uniunea Europeană… Articolele care mi-au reţinut atenţia nu-s prea optimiste, deşi nevoia unei poveşti de succes e mare! N-am s-o fac pe deşteptul, să spun că ştiu eu mai bine, însă eu am încredere în spiritul lor de luptători dârji şi eleganţi, cu cravată 😉 Şi mă bucur de intrarea lor în UE mai mult decât m-am bucurat la intrarea României şi a Bulgariei—în ciuda faptului c-acum mai scade media europeană a Indicelui de Percepţie a Corupţiei, părerea mea e că valoarea adăugată a Croaţiei se va vedea cu ochiul liber! Bine aţi venit, dragilor 🙂 Avem nevoie să ne fiţi un model de urmat!