Drum în drept (RO, #interviu, lung)

ELSA este o organizație cu care mă aflu într-o relație neobișnuită: Deși-i cunosc o bună parte din conducerea organizației românești din ultimii 10-15 ani (unii-mi sunt prieteni, alții mi-au fost cursanți), eu n-am fost niciodată membru. Ieri am participat la conferința „Drum în drept,” organizată de ELSA București [mulțumesc pentru invitație, Ana Cojocaru & Doriana Matei!], așa cum, în urmă cu mulți ani, am mai participat la o Conferință Națională, la Durău (2010), sau la 2 conferințe Model UN, prima la Boston (1997), cealaltă la Maastricht (2007). Discutînd despre cum practica surprinde teoria, în profesiile juridice, m-am bucurat să-mpart scena cu doi foști cursanți și un amic, iar în paginile ghidului de carieră publicat cu această ocazie mi-am mai descoperit trei foști cursanți și vreo șase amici. Pentru că spațiul tipărit nu a permis publicarea întregului interviu, îl transcriu aici, dezvăluind și faptul că, în timpul discuțiilor de pe scenă, legat de alegeri în viață, etică, valori, am recomandat (încă) două filme bune: The Point (din anul în care m-am născut) și School Ties (din anul în care m-am reprofilat spre drept și științe politice).

sursa foto: facebook/Drum în drept

1) Care a fost motivația ta pentru a alege cariera de reprezentant al societății civile?
Oh, multe cuvinte dificile în întrebarea asta 🙂 Spre deosebire de partide ori sindicate, unde reprezentativitatea este extrem de importantă, în societatea civilă, exprimată prin organizații neguvernamentale, diversitatea este caracteristica fundamentală. Toate-aceste forme juridice, alături de societățile comerciale, de exemplu, sunt expresii ale libertății de asociere, însă cu scopuri foarte diferite, ceea ce face să difere și caracteristica lor fundamentală. Prin urmare, nu mă consider un reprezentant al societății civile (deși am îndeplinit și o astfel de sarcină/poziție, timp de 5 ani, în CNI), ci mă consider parte a societății civile. Nu știu sigur nici dacă asta e o carieră, pentru că-n mintea mea o carieră ține și de stabilitatea poziției, a locului de muncă, nu doar de obiectul de activitate—iar în proiectele mele, deși mă ocup în principal de bună guvernare sau bună administrare în sectorul public, lucrez în 3 până la 10 proiecte într-un an, aproape fiecare proiect fiind derulat printr-o altă entitate juridică. Însă motivația vine din multe direcții: de exemplu, în familie am învățat despre revolta împotriva nedreptății; asta m-a făcut, la începutul anilor 90, să renunț la cariera în inginerie (tehnologia construcțiilor de mașini), pe care-o alesesem în 89 (într-o societate, într-un regim politic care nu tolera vreo formă de revoltă), și să iau calea facultății de drept, respectiv a celei de științe politice; la întoarcerea în țară, în 98, am avut ocazia să lucrez într-o organizație neguvernamentală, apoi să iau contact cu înca alte 3; am descoperit că pot gestiona 6 proiecte/locuri de muncă în mai puțin de 3 ani, așa incât abia pe la-nceputul anilor 2000 cred c-am ales în mod conștient să rămân oengist 🙂 Oricum, partea cea mai frumoasă a muncii mele este o succesiune de pași care pornește cu identificarea unei nedreptăți, găsirea unei soluții, strădania de-a convinge autoritățile să rezolve problema și, cireașa de pe tort, descoperirea efectelor într-o discuție cu un om care nu știe că eu m-am ocupat de-acea problemă, ci doar îmi mărturisește că-i mulțumit că s-a rezolvat 🙂

2) Care a fost impactul studiilor facute în străinătate pentru dezvoltarea ta ulterioară?
În străinătate am studiat științe politice la Universitatea Americană din Bulgaria și un pic de psihologie politică (la Union College și ISPP), în paralel cu dreptul la Universitatea Titu Maiorescu. Au fost alegerile mele, după ce-am renunțat la Politehnică, așa încât cred c-au avut exact impactul scontat: exact ca-n fizică și matematică ori gramatică (materiile mele preferate din școală și liceu), politica și dreptul au niște reguli pe care le-nveți și niște reguli pe care le simți ori le descoperi/deduci—dacă te simți bine când înoți printre conceptele, principiile și regulile din cadrul teoretic, e foarte posibil că vei străluci în ochii celorlalți, atunci când vei începe să rezolvi problemele din viața reală 🙂 Pe măsură ce-am avansat în „carieră,” am simțit nevoia să-nvăț ceva în plus, așa încât am ales un curs de formare de formatori, să pot relaționa mai bine cu oamenii din administrație—primul meu astfel de curs a fost organizat de IDLO; al doilea de IRT [unde legătura cu ELSA e indisolubilă]. Apoi, intrînd în contact cvasi-permanent cu funcționarii publici de la toate nivelurile de administrație, am simțit nevoia de-a urma cursurile unui masterat în administrație publică la Universitatea București; pentru că toată lumea știa că viitorul este în Uniunea Europeană, am vrut apoi să studiez cum funcționează administrația instituțiilor UE și-am ales masteratul în afaceri publice europene de la Universitatea din Maastricht. Lucrurile pe care le-am învățat în școlile-astea îmi sunt utile-n fiecare zi, însă cred că e important să punctez faptul că, în ceea ce mă privește, nu studiile mi-au decis parcursul profesional, ci eu mi-am ales să studiez ceea ce mi-am dorit, ceea ce mi s-a părut că-mi va folosi, ceea ce mi-am dorit să-mi folosească zi de zi, să mă simt suficient de bine echipat pentru a identifica și corecta nedreptăți 🙂

3) Descrie-ne activitatea ta. Care sunt scopurile ONG-urilor pentru care lucrezi?
Acum, de ceva vreme, lucrez cu Asociația Funky Citizens, unde-am fost acceptat ca membru asociat chiar în cursul acestui an. Misiunea noastră este de-a inova instrumentele de participare a cetățeanului la buna guvernare, cu ajutorul noilor tehnologii. Însă majoritatea organizațiilor cu care-am lucrat și lucrez sunt implicate în buna guvernare, fie că vorbim de accesul la informații de interes public, de participarea cetățenilor la luarea deciziilor, de anticorupție/integritate, de transparență bugetară, de reforma justiției, de reforma partidelor politice sau de reforme administrative cum ar fi descentralizarea, regionalizarea, consilierea etică în cadrul funcției publice… În general, reușesc să-mi combin pasiunile pentru învățare, cercetare, analiză, în cicluri de câte 2 ani: identific o problemă, o discut cu colegii și prietenii mei, reușim să scriem un proiect și să obținem finanțare, facem un studiu pentru a găsi soluții, ne străduim să convingem autoritățile să adopte soluția propusă, creăm noi mijloace de interacțiune între cetățeni si adminstrație, după care ne punem pe drumuri, să instruim oamenii despre cum să se folosească eficient de noile instrumente. Din interacțiunea cu participanții de la aceste cursuri, descopăr noi probleme, noi nedreptăți, așa încât reiau ciclul, în cadrul unui nou proiect 🙂 Probabil că voi ieși la pensie în ziua în care, la sfârșitul unei serii de cursuri, îmi voi da seama că n-am mai descoperit nicio nouă nedreptate, așa încât nu se va justifica să m-apuc de-un nou proiect…

4) Lupta împotriva corupției a fost mereu unul dintre focusurile activității tale? Cum crezi ca se poate ralia un tânăr jurist acestui ideal și care sunt șansele de reușită?
Corupția produce enorm de multe nedreptăți! Puțină lume e conștientă de faptul ca, fără ocolișuri ori false pudori, corupția ucide! Un avocat, procuror, judecător sau notar ori executor corupt îi poate răpi unui om libertatea, iar asta poate ucide un suflet; însă un funcționar sau un demnitar corupt poate aproba o lucrare/construcție care să se prăbușească și să ucidă, literalmente, mii de oameni 🙁 Prin urmare, pentru mine, corupția este unul dintre cele mai importante izvoare ale nedreptăților de tot felul… Însă obiectivul nu-i nicidecum anticorupția! Obiectivul, idealul, ca să rămân în cadrul stabilit de întrebare, este integritatea! Avem nevoie de oameni integri în toate pozițiile de decizie, din orice domeniu de activitate; acești oameni, în instituțiile, în organizațiile sau în societățile în care-și desfășoară activitatea, trebuie să beneficieze de o cultură organizațională integră, bazată pe niște valori bine împământenite, internalizate, pe care fiecare om să le „respire” în fiecare clipă, în fiecare acțiune, cu fiecare decizie! Și nu m-apuc să dau lecții despre care-ar trebui să fie acele valori, însă pot spune că, după părerea mea, ele trebuie să se refere la 2 categorii de oameni, mari și late: într-una intră beneficiarii muncii oricărui om—putem să le spunem valori sociale, dar e important să reținem că activitatea oricui va fi apreciată dacă răspunde pozitiv valorilor îmbrățișate de beneficiari și, în același timp, reușește să nu încalce valorile celorlalți oameni, ale celor care nu vor beneficia niciodată de acea activitate; în cealaltă categorie intră colegii de profesie—putem să le spunem valori profesionale, dar e important ca activitatea unui om să se mențină în cadrul valorilor promovate de profesia pe care și-a ales-o, răspunzînd pozitiv valorilor și aspirațiilor din sânul breslei sale, avînd grijă să nu încalce valorile care mențin reputația acelei profesii în ochii opiniei publice (și, dacă nu cer prea mult, să nu-ncalce nici valorile celorlalte profesii). Un om corupt ratează corecta relaționare pe aceste 2 dimensiuni, de fiecare dată când face abuz de puterea încredințată de comunitate/societate unui decident, pentru a obține din asta un beneficiu personal (pentru sine sau pentru altul)… Nu voi predica despre anticorupție și/sau integritate, pentru că eu cred că-i vorba de o alegere personală, iar fiecare tânăr profesionist știe cum să-și educe alegerile în viață. Spun doar că un om integru doarme bine noaptea, e sănătos, e vesel, înțelept și îndestulat, iar șansele de reușită sunt 100%, odată ce-ai făcut alegerea 🙂 Poate că tânărul generic din întrebare a mai și greșit, așa încât e posibil să-i fie greu să ia decizia de-a fi integru, dacă a copiat la vreun examen, de exemplu… Însă odată ce-a decis, odată ce-a trecut hopul, nu mai poate fi tentat de nimeni și de nimic—va rămâne fidel valorilor sociale și profesionale pe care și le-a ales 🙂 Ah, desigur că va întâmpina greutăți, va descoperi că intră-n grupuri de oameni care n-au valori și/sau care nu se gândesc măcar la ce-nseamnă o cultură organizațională integră, îi va fi greu să se-mpace cu matrapazlîcurile celor din jur, însă va găsi o soluție și va ajunge să se-nconjoare de oameni care gândesc și acționează la fel ca el, într-o societate, organizație sau instituție integră! N-am nicio îndoială 🙂 Dar știu însă ce-i cel mai greu: în absența unor cursuri care să-i deschidă ochii asupra valorilor, tânărul din întrebare va trebui să facă un efort de-a descoperi ce-nseamnă valori și care sunt valorile profesiei sale, în primul rând—asta nu-i deloc ușor, însă bucuria e că, în cadrul fiecărei profesii, au apărut grupuri de oameni care sunt dispuși să vorbească despre aceste lucruri, să-și pună întrebări și să caute răspunsuri 🙂 Recomandarea mea este ca tânărul nostru să caute aceste grupuri, să li se alăture, să-și cultive curiozitatea de-a afla răspunsurile!

5) Cum arată o zi normală de muncă din viața ta ca ONG-ist?
Probabil că la fel ca o zi normală de lucru din viața orișicui—te trezești, îți faci tabieturile matinale, te-apuci de lucru și decizi ce priorități ai, cât de mult poți duce pe ziua de azi, după care chiar lucrezi, apoi te-ntâlnești cu familia și/sau prietenii, te relaxezi, reflectezi asupra întâmplărilor zilei și te culci; desigur, mănânci ceva, că e important 🙂 La fel ca toți ceilalți oameni, ai întâlniri cu echipele de lucru, cu șefi, colegi și subalterni, ai întâlniri cu clienți/beneficiari ori cu decidenți/autorități, ai momente când lucrezi de unul singur, ai momente când lucrezi în echipă, te bucuri și chiui, te superi și înjuri, bei și dansezi, plângi pe umărul unui apropiat, consolezi pe cineva drag, iubești ori suferi 🙂 Oengiștii sunt oameni și fac exact aceleași lucruri pe care le fac toți oamenii pe care-i cunoaștem, indiferent de profesie ori de domeniul de activitate ori de forma de organizare de la locul de muncă—ceea ce diferă, eventual, sunt instrumentele cu care lucrează un oengist, pentru că diversitatea și acceptarea punctelor de vedere „altfel” sunt mai greu de apărat decât unitatea grupului (acea solidaritate greșit înțeleasă, în care-l apărăm pe-al nostru doar pentru că-i de-al nostru, indiferent de cât de grav a greșit) ori conformarea cu ce-a zis șefu’… Oengiștii sunt oameni foarte pasionați de munca lor, uneori lucrează voluntar, fără să fie plătiți, pentru că deseori își extrag satisfacția muncii din altă parte decât din bani sau beneficii materiale; de-asta și ajung, cei mai mulți dintre oengiști, să fie foarte buni comunicatori 🙂 Dar să nu uităm că există și categoria de oengiști ceva mai triști, a celor care muncesc în ceea ce eu numesc „SRL-uri nonprofit”… Dar poate că vom discuta altă dată despre distincția asta, dintre o organizație care susține o cauză relevantă pentru bunăstarea comunității/societății și altă organizație, care are drept scop doar să ruleze bani, fără vreo preocupare asupra valorii adăugate pentru altcineva decăt proprii lucratori—cum spuneam mai devreme, în orice activitate, e nevoie să te uiți permanent și la valorile sociale, și la cele profesionale…

6) Care crezi că e cea mai mare realizare din activitatea ta de până acum?
Fiecare zi în care primesc aprecieri pentru activitatea mea este o foarte mare realizare! Și, fără falsă modestie, în medie, am câte-o astfel de zi în fiecare săptămână—iar asta mă ține tot timpul pe jar, mă responsabilizează să mențin ștacheta cât se poate de sus 🙂 Cea mai mare realizare, însă, este echipa de oameni alături de care lucrez, prietenii cu care-mi petrec timpul și alături de care facem „să fie bine, ca să nu fie rău” și „tot românul să prospere” 🙂 Dar înțeleg bine că întrebarea merge-n altă direcție, așa că nu voi ocoli răspunsul: în ciuda unor neajunsuri vizibile și supărătoare în funcționarea ei, eu mă mândresc, în sinea mea, c-am pus umărul, în perioada 2003-2012, la crearea, înființarea și organizarea unei instituții foarte importante—Agenția Națională de Integritate, de la idee la proiect, de la lege la instituție, de la imaginație la realitate! De asemenea, mă bucur c-am avut ocazia să contribui, mai mult sau mai puțin, din poziții cât se poate de diverse, la elaborarea și la implementarea celor 4 Strategii Naționale Anticorupție, din 2001 încoace. Am avut și privilegiul (pentru că-i mai mult decât o simplă oportunitate) de-a contribui la elaborarea mai multor legi anticorupție, ba chiar și la elaborarea și implementarea planurilor de aderare a României la Uniunea Europeană, pe partea de justiție și afaceri interne, desigur… Mi-aduc aminte de-o întâmplare simpatică: în 2003-04, pornind de la un caz particular, în care primarul Bacăului de la acea vreme aloca fonduri din bugetul local pentru o fundație condusă de-o rudă apropiată, cu scopul de-a susține campania electorală a aceluiași primar, cu serbări câmpenești, am elaborat un proiect de lege privind alocarea fondurilor pentru ONG-uri exclusiv prin proceduri competitive; în 2005, proiectul ăsta a devenit legea 350; în 2006, chiar primăria din Bacău a fost prima din țară care-a pus în aplicare prevederile acelei legi; apoi, în 2007, Institutul Cultural Român și-a adaptat toate schemele de finanțare la prevederile aceleiași legi, iar Camera Deputaților a demarat primul program național, al unei instituții/autorități centrale a statului român, de finanțare a ONG-urilor… Din păcate, odată cu criza economică, s-a sistat programul de la Camera Deputaților; odată cu criza politică, s-a stricat sistemul de la ICR; iar odată cu criza de integritate din administrația locală, actualul primar al Bacăului a fost arestat preventiv—însă am convingerea că lucrurile bune dăinuie, chiar dacă mai întâmpină și greutăți pe parcurs, iar aplicarea corectă a legilor la care-am lucrat și eu va da roade într-o bună zi 🙂

sursa foto: broșura „Drum în drept—ghid de carieră”

7) Ce le recomanzi tinerilor juriști care doresc să se orienteze către sectorul ONG? Ce aptitudini ar trebui să-și antreneze și de la ce valori ar trebui să nu se abată?
Ah, asta e o întrebare care-mi vine mănușă 🙂 Am vorbit deja despre valori și nu voi repeta; dincolo de-a-și educa permanent curiozitatea, dincolo de-a-și cântări permanent deciziile, cred că aptitudinea #1 pe care-ar trebui să și-o antreneze orice tânăr profesionist este învățarea! Avertismentul meu pentru oricine este că învățarea nu se termină-n clipa-n care ți-ai obținut diploma! Dimpotrivă, diploma ar trebui să certifice faptul că ai abilitatea de-a învăța permanent 🙂 Și, pentru că știm cu toții că școala de la noi încă nu e gândită din perspectiva asta, e nevoie ca fiecare dintre noi să suplinească acest neajuns! Întorcîndu-mă la prima parte a întrebării, însă, sfatul foarte specific pentru tinerii juriști este să facă efortul de-a se pune-n papucii unui acuzat pe nedrept, pentru că, din proprie experiență spun, pentru un absolvent de drept, nu există stres și/sau rușine mai mare decât să știi că ești cercetat penal. Eu am deja o „colecție” de vreo 5 NUP-uri în ultimii 10 ani, pentru c-am fost acuzat pe nedrept de tot felul de grozăvii; și e foarte important să știi că, dacă-ți faci meseria integru și neabătut, vei enerva foarte mulți oameni; nervoși fiind, ei îți vor face plângere penală, iar tu va trebui să-ți ții capul sus, să accepți situația, să nu le dai apă la moară, să rămâi asertiv fără a deveni agresiv, să ai încredere în justiție, să știi că adevărul iese la suprafață ca untdelemnul la fața apei, cum spune un vechi proverb, ori că, vorba bunicii mele, „dintr-un gri deschis, oricine poate face să pară că-i gri închis, mamă, dar din alb, ascultă-mă pe mine, nimeni nu poate face să pară că e negru!” 🙂 Așadar, nu vă rușinați când altcineva încearcă să vă mânjească, ci rămâneți integri în fiecare secundă, ca nu cumva să vă mânjiți 😉