Durerea. Totul. Acum (RO, amar)

. 1 min read

În fiecare zi aniversăm ori comemorăm ceva, se-mplinesc atâția ani, atâtea luni, atâtea zile sau ore de când …  Și duminică s-au împlinit 10 ani de când …, iar asta m-a-nfuriat, m-a amărât, m-a înciudat…  Și mi-am adus aminte și de cei 2 ani de când …, și de cei 4 ani de când …, și de atât de multe altele, încât, copleșit, am simțit că trebuie să …  Motiv pentru care, iată! 😉

[![](http://www.rachelbeth.net/portfolio/1_images/clock2.jpg)](http://www.rachelbeth.net/portfolio/1_images/clock2.jpg)
sursa:  [Rachel Beth Egenhoefer](http://www.rachelbeth.net/portfolio/clock.html)
Totul se rezolvă, îţi spun nemulţumit, c-o sticlă de tărie, c-un plastur’ amețit! Lucrezi cu pasiune, dar nu poţi construi; proştii fărâmă totul, când nu pot înghiţi. Iubeşti cu-nfierbântare, dar nu va dăinui; acum te doare totul şi-ţi vei tot aminti. Petreci cu bucurie, dar simţi un mare junghi; fierbintea pasiune s-a rătăcit prin trunchi… Totul ţi se roteşte în cap, coboară în genunchi, te doare şi te arde, ca spirtu-n rana ta de prunc. O vrei acum pe mama, c-o vorbă, c-un bandaj; te sprijini doar pe tata: pălincă şi „curaj!” Rana îți dă *durerea*, ea e *totul* acum; dar întregul nu doare, nu poate fi rănit, nu-i treb’e alinare, decum vreun oblojit. *Acum* e pasiunea, fierbinte, bucuroasă, te doare-n cot de totul ce va cădea sub coasă! Şi totul se rezolvă, îţi spune-un pătimit, c-o sticlă de tărie şi-un plasture nenorocit!