Întrebări despre 10 august (RO)

. 3 min read

Se împlineşte săptămâna de la evenimentele din 10 august, iar comunicarea publică în privinţa celor întâmplate se radicalizează. E trist că există cetăţeni români (şi străini)—civili şi jandarmi—care au suferit (şi încă mai suferă) de pe urma unor decizii neinspirate, neglijente, netoate sau de-a dreptul ticăloase. Eu nu am opinii ferme pe tema asta, însă am nişte întrebări şi un îndemn.

sursa imaginii: www.mediastandard.ro

Din păcate, cred că nu vom afla prea curând adevărul din spate—prea mulţi «animatori» se îmbulzesc să dea «explicaţii» la TV sau online, folosindu-se (cu bună ştiinţă?) de eroarea logică post hoc ergo propter hoc. Mi se pare deja simptomatic faptul că «animatorii» din ambele tabere au formulat ipoteza (chipurile) devastatoare:

S-a încercat decredibilizarea Jandarmeriei!
ori S-a dorit decredibilizarea Jandarmeriei!

Există şi nuanţe: unii mai alătură Poliţia, alţii extind discuţia către Armată, încă alţii prelungesc (sau chiar precedează concluzia de mai sus) făcând referire la toate instituţiile statului, cu efecte rocamboleşti faţă de Centenar, de preşedinţia rotativă a Consiliului UE, statutul de membru al României în tot felul de foruri internaţionale.

Cert e că formularea asta, „s-a încercat,” serveşte orice ipoteză, orice acuză, orice speculaţie, pentru că la întrebarea firească „da’ cine a-ncercat, dom’e?” se poate răspunde şi cu Cioloş, şi cu Dragnea, şi cu Iohannis, şi cu Soros, şi cu „minerii,” şi cu „statul paralel,” şi cu „bubulii,” dar şi (cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă) cu „Ion Iliescu.” Ar fi de râs, dacă nu e chiar de plâns pentru vreo 500 de oameni aflaţi în suferinţă 🙁

Sugerez că întrebările ar trebui puse în altă ordine:

  • Este decredibilizată acum Jandarmeria? Cred că răspunsul onest este DA, iar cel mai bine ar fi să ne concentrăm pe găsirea de soluţii pentru recâştigarea credibilităţii.
  • Putem identifica acţiunile concrete care au dus la acest rezultat? Cred că DA, însă treaba asta nu se poate face cu exaltare şi exuberanţă, ci prin studiu tăcut.
  • Îi putem identifica pe cei care au decis acele acţiuni? Cred că DA, iar anchetele deschise de procurori trebuie lăsate să dea rezultate, adică să aducă răspunsuri.
  • Putem afla din ce motiv au decis acei oameni acele acţiuni? Cred că DA, însă trebuie să-i permitem Justiţiei timpul necesar pentru a pronunţa eventuale condamnări.
  • În cele din urmă, putem afla dacă a existat vreun dirijor din umbră, care să fi concertat toate deciziile şi acţiunile? Cred că DA, putem afla, dar cred că nu a existat aşa ceva.

Întotdeauna există pescuitori în ape tulburi, iar interesul lor nu poate fi limpezirea apelor—pentru că nu ştiu să pescuiască şi în ape limpezi :( Aşadar, ar fi bine să urmăm sfatul regretatei Aretha Franklin şi să ne gândim bine la ce spunem în spaţiul public, să ne gândim bine la consecinţele acţiunilor noastre, pentru că legea consecinţelor neintenţionate pândeşte la cotitură. Gândeşte cu capul tău! [Vezi şi actualizarea de mai jos.]

Actualizare: La finalul acestei discuţii, se potriveşte fantastic de bine acest video din 2012, mai ales momentul în care Rowan Atkinson citează din Lord Dear (min. 6:59): un om liber de-a fi inofensiv (neinsultător!) nu este deloc liber (adaptarea era absolut necesară, pentru că simpla traducere scăpa esenţa mesajului). [Reform Section 5 a fost o campanie pentru modificarea art. 5 din legea britanică privind ordinea publică, în sensul dezincriminării insultei; campania a obţinut un succes indirect în 2014, prin modificarea codului penal britanic.]