KWI pentru o zi (RO, sfătuitor)

KWI pentru o zi (RO, sfătuitor)

. lectură de 2 min

Dacă aș fi Klaus Iohannis pentru o zi (nu doar Președintele României, ci chiar KWI), doar azi, 4 noiembrie, aș acționa exact în sensul art. 80, alin. 2 din Constituție, pe baza cuvintelor scrise pe facebook aseară. Aș face, mai întâi, un inventar al instituțiilor unde există câte-un șef/politician despre care cred eu c-ar trebui să-și asume răspunderea politică. Apoi m-aș urca în mașina aia oficială (cu sau fără antemergător) și-aș face câte-o vizită de jumătate de oră la sediul fiecăreia dintre aceste instituții.

sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

Cred că doar așa aș arăta că eu, Klaus Iohannis, Președintele României, chiar înțeleg din Constituție că trebuie să veghez la buna funcționare a autorităților publice. Și că-mi asum responsabilitatea de-a face ordine și curățenie în propria mea ogradă, mediind între cerințele evidente ale societății și nevolnicia sau nemernicia instituțiilor. Nu mi-ar trebui mai mult de jumătate de oră să stau față-n față cu fiecare șef/politician și să-i bat obrazul, privindu-l drept în ochi.

De la 9 dimineața până la 6 seara, ținând cont și de limitările traficului din București, având și timp să prânzesc, aș putea să mă-ntâlnesc cu vreo 7-8 astfel de oameni, iar la 6:30 aș putea să mă adresez oamenilor din Piața Universității sau din Piața Victoriei, explicându-le ce-am făcut, cu cine m-am văzut, ce demisii am obținut sau ce planuri de corectare a situației s-au pus la punct. Și-aș menționa și intervalul de timp până la care am convenit să se facă toate lucrurile astea.

În acel interval de timp (probabil vreo 3 luni, cel mult), aș continua să public, săptămânal, un raport de progres despre fiecare instituție și fiecare șef/politician despre care cred eu că trebuie să-și asume răspunderea politică. Altfel spus, unde văd că nu există responsabilitate, trag eu oamenii de mânecă și-i fac de rahat. Așa aș demonstra, poate, că merit să rămân la Cotroceni; dacă n-aș face toate astea, ar trebui să-mi amintesc că n-am făcut mare lucru, timp de 1 an, nici pentru drepturile oamenilor, nici pentru prioritățile țării 🙁

PS Tot în calitate de Președinte, aș mai observa revolta Premierului față de cererile privind măriri de salarii și m-aș duce să prezidez ședința de Guvern privind o problemă de interes național, legată de asigurarea ordinii publice, prin care s-ar decide ca măririle de salarii să fie condiționate (cel puțin la rectificarea bugetară) de aplicarea măsurilor preventive anticorupție, așa cum sugeram acum 2 ani

Actualizare, 12:15pm: Având în vedere că Guvernul a demisionat, Președintele are altă agendă acum, conform art. 103 și art. 85 din Constituție. Aproape că-mi pare rău că se ratează un astfel de moment, în care instituțiile să se coboare la nevoile străzii 🙁
Actualizare, 00:20am, în aceeași seară: L-am auzit pe Adrian Moraru/IPP la un post TV, unde sugera că Președintele s-ar putea consulta și cu societatea civilă, nu doar cu partidele, pentru desemnarea noului Premier. Seamănă cu propunerea mea de dimineață, ținând cont de evoluția evenimentelor 😉
Actualizare, 12:30pm, a doua zi: Iată că se întâmplă, măcar la nivel de intenție, consultările cu societatea civilă…