Niște nimicuri (RO, nihilist?)

Niște nimicuri (RO, nihilist?)

. lectură de 2 min

Astăzi e o dublă aniversare: Ziua Justiției se sărbătorește în prima duminică din luna iulie, dar cred că e primul an în care CSM nu are fonduri (sau chef?) să organizeze măcar o masă rotundă. (MJ nu a dat nici măcar un comunicat de presă, iar ICCJ se preocupă doar de vacanța judecătorească.)

sursa foto: Agerpres

Tot azi se împlinesc 10 ani de la ședința de constituire a CNI, organismul colectiv care a înființat Agenția Națională de Integritate. Însă nici CSM, nici ANI nu-s prezente în spațiul public, nu par să contribuie cu nimic la bunăstarea de zi cu zi a fiecărui cetățean. Iar explicația e extrem de simplă: aceste instituții nu-și dau seama că lucrează pentru cetățean/justițiabil, ci au senzația că au alți stakeholderi, „mult mai importanți,” deci comunică mai degrabă pentru aceia.

În paralel, structura din justiție și anticorupție care părea să fie cea mai respectată de cetățeni, fiind și cea mai vizibilă în spațiul public, adică DNA, se lasă pradă unei mâncătorii intestine de un hidos ilar. Poate pentru că noi, ca țară, ne-am îndeplinit toate obligațiile, am satisfăcut toate recomandările și suntem gata să bifăm „eliberarea de sub jugul MCV,” mă gândesc?!?

Bomboana de pe această colivă „aniversară” este reprezentată de accentuarea lipsei de respect pentru drepturi și libertăți în societatea românească, a lipsei de protecție pentru minorități (nu doar naționale ori sexuale, ci mai ales pentru minoritățile ideologice!), a lipsei de considerație pentru demnitatea umană, pentru valori, morală, etică, integritate, stat de drept, spune-i cum vrei… Iar CCR și AvP, de la care ne-am fi așteptat să corecteze astfel de derapaje (pentru că ăsta e rolul lor constituțional!), se ocupă mai degrabă de protejarea politicienilor, în loc să-și vadă de treabă cu protejarea cetățenilor.

În concluzie, eu n-am nimic de sărbătorit azi! Și-am scris despre aceste nimicuri doar așa, ca să le vadă lumea, să râdă de ele, ca de proverbialul cal chior, știrb, slab și olog… Sau să plângă, să se revolte, să facă un pic mai mult decât nimic!