Parlamentarilor mei (B 10 DEP, B 05 SEN)

Parlamentarilor mei (B 10 DEP, B 05 SEN)

. lectură de 2 min

Se pare că locuiesc într-un colegiu echivalent cu „treaba mare-n scăldătoare” 😉 În legislatura precedentă, i-am dat ţării un senator care-a devenit ministru şi, ceva mai târziu, preşedinte de cameră, iar în legislatura asta i-am dat ţării 2 senatori, dintre care unul e deja ministru, celălalt e reconfirmat ca lider de grup parlamentar. La deputaţi, stăm ceva mai modest—data trecută, un (traseist) vicepreşedinte pe la tot felul de comisii şi grupuri de prietenie; acum, doar un secretar de comisie… Nu mă plâng, se putea şi mai rău 😛 Dar aveţi treabă, dragii mei parlamentari, aşa că vă transmit o listă scurtă, să nu vă reţin 😉

sursa imaginii: The Next Web

Dlor senatori Barbu şi Rădulescu, dle deputat Alexe, iată ce vreau eu de la dumneavoastră, acum, repede, la începutul sesiunii parlamentare, imediat după ce vă faceţi datoria de-a adopta bugetul (dacă se poate, mi l-aş dori să fie chiar multianual; dacă nu, măcar să fie în format deschis şi în conformitate cu pactul fiscal):

  • să verificaţi dacă numirea dnei Ciochină drept reprezentant al societăţii civile în CSM s-a făcut în conformitate cu regulamentele şi cutumele în vigoare, pentru că onor Comisia Juridică nu s-a învrednicit, vreme de 4 ani, să-şi adopte propriul regulament;
  • să declanşaţi procedura de revocare din funcţie a dnei Dumitrescu, pentru că, prin recunoaşterea legăturilor directe cu PSD, nu mai are legitimitatea de-a reprezenta societatea civilă în CSM (nu-i vorbă, de credibilitate nu s-a bucurat niciodată!);
  • să demaraţi constituirea grupului parlamentarilor români împotriva corupţiei, pentru ca vizita dlui John Williams din 2009 să nu rămână fără consecinţe! (dacă aveţi buget, puteţi intra în grupul de prietenie România-Canada şi să luaţi legătura cu dl Chişu);
  • să încurajaţi miniştrii de care depinde soarta fondurilor europene în 2014-2020 să negocieze cu responsabilii de la Comisia Europeană înfiinţarea unui program operaţional pentru reforma justiţiei şi integritatea sectorului public;
  • să desemnaţi un Avocat al Poporului profesionist, fără legături cu, respectiv fără obligaţii faţă de vreun partid politic—preferabil, un candidat din sectorul neguvernamental, cu experienţă în drepturile omului şi cu oarece idee despre managementul public.

Dacă aveţi nevoie de ajutor sau de sprijin, vă stau la dispoziţie cu detalii, contacte şi opţiuni pe toate aceste puncte 🙂 Dacă vi se pare că n-aveţi nevoie, dar nu „livraţi,” să nu vă supăraţi dacă voi reveni cu evaluarea activităţii dvs pe acest blog, care se indexează automat la Harta politicii, unde-aşa vă rămâne tag-ul, de vi se duce buhul 😛 La mulţi ani, cu multe împliniri în 2013! Şi cu lecţii învăţate în materie de reprezentare! 😉 [Profit de ocazie pentru a lansa o provocare la colţu’ străzii, poate facem şi-un inventar al solicitărilor post-electorale, de la alegători către aleşii neamului…]