E mic de statură și e șofer de autocar. L-am întâlnit ieri și e foarte probabil că nu-l voi mai revedea vreodată. E tuns scurt și e foarte atent la detalii. Am stat în dreapta lui timp de 7 ore și i-am observat toate mișcările și reacțiile, deși părea că ascultam muzică, nepăsător. E căsătorit și e foarte ordonat. Într-una din stații, pentru câteva secunde, am văzut cum s-a sărutat discret cu soția și și-a îmbrățișat copilul, dar numai după ce s-a îngrijit de nevoile călătorilor, mai ales ale domnului căruia i se făcuse rău de la ciorba de burtă ori ale puștiului care se grăbea să ajungă în București, pentru a prinde o legătură. E subțirel, dar vânos; și e foarte răbdător, o fire caldă. I-am observat limbajul trupului în timp ce le dădea explicații sau indicații călătorilor și când spăla parbrizul ori schimba diagrama tahografului. E un om care-și face meseria cu dedicație și profesionalism, deși, foarte probabil, e plătit mult mai puțin decât merită. M-am gândit că lumea ar fi minunată, dacă fiecare om, de la vlădică până la opincă, ar fi ca el. Era obosit, la sfârșitul călătoriei, dar nu lăsa să se vadă asta; vesel și zâmbitor, și-a luat la revedere și s-a dus să spele mașina, s-o lase în bună stare pentru cursa următoare. I-am urat s-ajungă acasă cu bine și-mi închipui c-a dormit în patul lui și că se bucură de această duminică faină 🙂
sursa foto: autogara din Pitești, arhiva personală
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}