Zile de sărbătoare (RO, sincron)

. 2 min read

Mdeah, am petrecut şi-acest întâi de mai tot muncind…  Chiar nu ţin minte când a fost ultima oară când să fi petrecut eu ziua asta, aşa, tradiţional, cu grătar la iarbă verde sau la mare, cum văd că e noul obicei…  Cred că nu mai curând de 10 ani în urmă?!?  Aşa cum discutam cu un bun prieten, dacă nu simt muncitoreşte, e clar că n-am motiv nici să petrec muncitoreşte 😉  Mie pur şi simplu nu mi se potriveşte ideea de-a munci la program de 8 ore, pentru că nu prea fac chestii standardizate (industriale, cum le zic eu), pentru că-mi place să mă dedic cu tot timpul pe care-l am la dispoziţie acelor idei/proiecte care mă animă!  [Bine, putem să mai discutăm despre care-s alea, de ce-mi plac unele mai mult decât altele, despre ce-nseamnă o plată cum se cuvine pentru munca din pasiune vs. munca din obligaţie…]

Sunt convins că v-aţi prins, [Madama](http://madamadepica.blogspot.com/2013/05/cat-costa-o-zi-de-munca-la-stat.html) şi [Spiriduşul](http://wormanbelieves.com/2013/05/02/ngo-sters-of-the-world-unite/) m-au provocat la un [sincron](http://codruvrabie.blogspot.com/search/label/sync-blog) despre muncă…  Şi eu am întârziat din nou 🙁  În munca mea, cred că am 2 provocări majore:  una ţine de pasiune, cealaltă de timp…  Dacă mi-e pe plac, zău că spun că *lucrez*;  dacă m-auziţi că *muncesc*, înseamnă că nu prea-mi place.  Deseori, priorităţile-mi dictează că mai întâi tre’ să *muncesc*, ca să am timp să şi *lucrez *după…  Iar când muncesc, adică-s fără chef, recunosc că nici de termene nu reuşesc să mă ţin 🙁  Şi da, experienţa mi-arată că *munca *pare să fie-ntotdeauna mai bine plătită decât *lucrul*…  Deh, priorităţile altora nu se pupă-ntotdeauna cu pasiunile mele!  Însă, în ce mă priveşte, *munca *se poate transforma în *lucru*, prin echipă 🙂  Dacă nu-s de unul singur, ci măcar în doi, deodată simt că lucrez, că am spor, că induc voie bună şi optimism în cei din jur 🙂 

Iar asta mi se pare ciudat, pentru că modul meu cel mai productiv de *lucru *aduce-a clacă, adică *muncă *în echipă, dacă-mi împărtăşiţi cât de puţin pasiunea pentru etimologie—ambele cuvinte fiind împrumutate în română din maghiară, deşi sunt de origine slavă, *clacă *venind din sârbă sau bulgară, iar *muncă *din rusă.  Asta în timp ce sărbătoarea internaţională a muncii vine de la sindicaliştii americani şi e urmată de-o serie impresionantă de alte sărbători—ziua tineretului, ziua libertăţii de exprimare, ziua râsului :-)))  Aşa că-mi vine să râd de mama focului când mă gândesc că, din sărbătoare-n sărbătoare, uităm de micii lu’ Vanghelie şi de scenele dnei Ridzi, ne reţinem gândurile şi opiniile, trecem cu vederea ziua de 8 mai şi ne-aruncăm, temerar, în ziua Independenţei, ziua Victoriei, ziua Europei, ziua Regelui…  Dă-o-ncolo de muncă, frăţică, să tooot sărbătoreşti, that’s the spirit!… 😛

PS  Foarte simpatice comentariile pe marginea deciziei CCR, aici şi aici 😉  Oricum, miercurea viitoare am de gând să sărbătoresc, la pachet, Legea 78 şi UNGOWoW 🙂